Explicații

Dezinteresul unora dintre medicii Spitalului Suceava transformă pacienții în clienți ai farmaciilor din zonă



Direcția spitalului a transmis către secții interdicția de a li se recomanda pacienților cumpărarea unor medicamente
Direcția spitalului a transmis către secții interdicția de a li se recomanda pacienților cumpărarea unor medicamente

Subiectul medicamentelor și materialelor sanitare din Spitalul Județean de Urgență a revenit în actualitate, după ce tot mai mulți bolnavi internați s-au plâns că sunt nevoiți să facă naveta zilnic, la farmaciile din apropiere, pentru a-și procura, pe propria cheltuială, tratamentul de care au nevoie pentru a se vindeca. În timp ce pacienții spun că totul se cumpără, de la o simplă bucată de tifon până la medicamente rare și scumpe, care ar trebui asigurate gratuit, în spital, responsabilii unității admit existența unor lipsuri, însă spun că acestea sunt minore și create în cea mai mare parte de dezinteresul doctorilor care îi tratează.
„Am cumpărat de la farmacie, pentru o rudă internată la Neurologie, medicamente de 2.500 de lei. Cât timp a stat în această secție i s-a făcut tratament doar cu medicamentele personale. Nu le-am putut deconta la casieria spitalului, deși știam că, legal, avem acest drept, fiindcă nu aveam o rețetă de la medic, parafată. Le-am achiziționat în baza unui bilețel, scris pe o bucată obișnuită de hârtie, de asistenta de serviciu”, spune o aparținătoare.
„Stau de trei zile la Medicală și în tot acest timp mi-am cumpărat singură aproape tot. Nu au nici măcar branule”, se plânge o bolnavă.
„Dacă nu ai bani, nu te tratezi. M-am săturat să plătesc pentru comprese sterile sau antibiotice”, spune un alt pacient, de la Chirurgie.
„Majoritatea bolnavilor se duc direct la farmacia Dona, de la poarta Spitalului”
La rândul lor, farmaciștii din zonă confirmă că au clienți din rândul pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență, iar unii dintre ei nu se feresc să recunoască că datorită acestora își rotunjesc simțitor veniturile.
„Majoritatea bolnavilor se duc direct la farmacia Dona, de la poarta Spitalului. De când au deschis ei, veniturile noastre au scăzut cu 40-50%. Este mai la îndemână, dar cred că există și o anumită colaborare, fiindcă unii bolnavi au bilețele de la personalul sanitar, cu produsele pe care trebuie să și le cumpere, și pe care este specificat și numele acestei farmacii. Spun asta, deoarece sunt pacienți care nu găsesc acolo ce au nevoie și ajung la noi. Oricum, avem încă destui bolnavi de la spital, care, cel mai des, cumpără vitamine injectabile, ser fiziologic, glucoză perfuzabilă, antibiotice, vată, feșe, perfuzoare, branule”, spune o farmacistă.
„Ne cer medicamente pentru toate afecțiunile posibile. În general, mai ales pe cele foarte scumpe, le achiziționează pentru o perioadă scurtă de timp, de maxim două-trei zile, probabil până la externare, dar și fiindcă nici nu au de unde”, spune o altă farmacistă.
„Nu consultă listele cu stocurile existente, pentru a vedea ce alternative la tratament au”
În replică, responsabilii de la Spitalul Suceava, prin vocea dr. Mihai Crețeanu, președintele Comisiei medicamentului din unitate, nu neagă existența fenomenului, dar susțin că lipsurile sunt cauzate nu doar de finanțarea insuficientă, ci și de dezinteresul doctorilor, care nu se implică atunci când vine vorba să asigure tratamentele bolnavilor.
Crețeanu a explicat că medicii șefi de secție au obligația să transmită lunar, până în data de 15 ale fiecărei luni, un necesar de medicamente și materiale sanitare, care să se încadreze în bugetul alocat, dar majoritatea nu fac acest lucru.
În plus, medicii nu consultă listele cu stocurile existente, pentru a vedea ce alternative la tratament au atunci când la farmacie nu se găsește un anumit produs, apreciind că, dacă le-ar fi analizat, doctorii ar fi constatat în 90% din cazuri că au înlocuitori la produsele lipsă.
Pe de altă parte, potrivit dr. Crețeanu, lipsurile de medicamente „care ar putea pune în pericol evoluția bună a pacientului” sunt cauzate de cele mai multe ori și de neimplicarea personalului medical în supravegherea scrierii condicii sau a eliberării medicamentelor și materialelor sanitare de la farmacie.
Până în 4.500 de oameni, tratați cu un buget calculat pentru 2.800 de bolnavi
„Sunt multe lipsuri care țin de inerția personalului sanitar. De exemplu, asistenta-șefă ia o sută de perfuzoare pe aparatul de urgență, le dă bolnavilor internați câte au nevoie pentru o zi sau două, iar restul le încuie. După-amiază ea pleacă acasă, dar între timp vin pacienți în stare gravă, iar asistenta de serviciu nu are perfuzoare la dispoziție. Atunci, aparținătorul, care și așa e îngrozit de starea pacientului, întreabă ce poate face, iar asistenta îi scrie ce să cumpere. Ar trebui ca asistenta-șefă să lase câteva perfuzoare în plus sau ca asistenta de serviciu să-i solicite medicului din secție să scrie o nouă condică, până la opt seara se poate face acest lucru”, mai spune Mihai Crețeanu.
Medicul afirmă că, la această oră, Spitalul Suceava are medicamente din toate grupele terapeutice, administrația făcând eforturi serioase pentru a asigura terapia bolnavilor în condițiile în care bugetul este unul de austeritate, de 400-500 de mii de lei pe lună. Potrivit dr. Crețeanu, acești bani ar trebui să fie suficienți pentru cei 2.800 de bolnavi care pot fi internați lunar, conform contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, însă nu și pentru cei 4.000-4.500 de pacienți care ajung să fie tratați într-o lună în această unitate sanitară. În condițiile în care numărul de bolnavi este cu o treime mai mare, administrația se vede nevoită să renunțe la a achiziționa sau să comande mai puține medicamente care, prin lipsa lor, nu pun în pericol buna evoluție sau viața pacienților. În această categorie intră, de exemplu, vitaminele sau produsele care scad febra, de gen aspirină sau paracetamol.
„Din spital nu a lipsit niciodată medicația de urgență, nici la UPU și nici în secții”
„Costă foarte puțin și ar fi normal să se găsească. Situația este mai mult sau mai puțin penibilă pentru noi, deoarece trebuie să alegem între un tratament care să asigure ieșirea din situația critică și un tratament pe care am dori sau ar trebui să-l dăm, având toate medicamentele la dispoziție. Pe de altă parte, însă, majoritatea bolnavilor care se internează în spital, agravați de boli cronice, au medicație scrisă uneori și pe trei luni, de către medicul de familie. Normal ar fi ca acești pacienți să vină la spital cu cel puțin o parte din tratament, astfel încât medicamentele să ajungă în primul rând pentru bolnavii nou diagnosticați. Astfel, pacienții ar susține într-un fel neplăcuta situație economică, generală în toată țara. Oricum, noi putem dovedi cu acte că, din spital, nu a lipsit niciodată medicația de urgență, nici la UPU și nici în secții”, a punctat dr. Mihai Crețeanu.
El a dezaprobat practica personalului sanitar de a utiliza simple bucățele de hârtie pe post de prescripție medicală, subliniind că un regulament de ordine interioară le interzice medicilor și asistentelor să facă așa ceva, tocmai pentru a le da posibilitatea pacienților de a beneficia de dreptul pe care îl au prin lege, de a-și deconta eventualele medicamente și materiale sanitare cumpărate pe perioada internării.
Bilețelele date în loc de rețetă, cu care pacienții sunt trimiși la farmacie, interzise de conducere
„Direcția spitalului a transmis către secții că se interzice asistentelor de a da orice fel de recomandare de cumpărare de medicamente. Pacienții nu trebuie să cumpere dacă nu au o prescripție de la medic, scrisă măcar pe vechile tipuri de formulare. Chiar dacă sunt produse care pot fi eliberate fără prescripție, nu este demn pentru un medic să-i spună pacientului «du-te și ia-ți vitamine», trebuie să-i scrie o rețetă. În plus, aici intervine și responsabilitatea actului medical. În afară de asta, la fiecare sfârșit de săptămână, medicul-șef de secție trebuie să informeze conducerea cu privire la pacienții care au trebuit să-și cumpere tratamentul. Dacă a fost vorba de medicamente de urgență, conform legii, pacientul își poate recupera banii. Medicilor li s-a spus ce au de făcut și nu trebuie să fie mai înduioșați de starea economică a spitalului, mai puțin bună, decât de actul medical, care trebuie să aibă și o anumită ținută. Nici eu și nici conducerea spitalului nu dorim așa ceva. Dacă respectăm niște regulamente de ordine interioară vom fi întotdeauna puși la adăpost de niște discuții neprincipiale, nu vom fi împroșcați cu noroi”, a conchis dr. Mihai Crețeanu.