Periodic, primarul în funcție al Rădăuțiului se referă, în conferințe de presă sau în diverse articole, despre proiecte grandioase privind asfaltarea drumurilor, reabilitarea rețelei de apă și canal, inclusiv a spațiilor verzi. Vreme de 22 de ani, Mihai Frunză a practicat același tip de propagandă, sau mai bine spus, după 1990, s-a folosit de știința de a manipula oamenii dobândită în vremurile apuse.
Altfel, candidatul PSD-ului n-ar fi îndrăznit să vină astăzi în fața rădăuțenilor să le vorbească despre proiecte cu finanțare europeană, care, culmea, n-au putut fi puse în aplicare, decât acum, în plină campanie electorală.
Între timp, alegătorii s-au prins de faptul că aceste lucruri fac parte din categoria gogoșilor electorale servite de către Mihai Frunză, edilul șef al municipiului Rădăuți, din patru în patru ani.
Mihai Frunză, n-a descoperit totuși, roata…
Introducerea utilităților în cartierele municipiului Rădăuți, plasate în zona suburbană a localității – din păcate, nu și atunci când plătesc taxe și impozite – ar fi trebuit mult mai devreme realizată. Astăzi, Mihai Frunză le vorbește rădăuțenilor despre apă caldă, asfalt, spații verzi, ca și cum, acum, în 2008, el ar fi descoperit roata. Nimic mai fals, domnule primar! PD-L le explică cetățenilor ca administrația locală rădăuțeană este în slujba cetățenilor și nu invers. Primăria nu face un favor –pentru care așteaptă voturi pentru Mihai Frunză- atunci când asfaltează vreo străduță, ci este obligată să se preocupe permanent de buna administrare a Rădăuțiului. Ne este greu să credem preocuparea PSD-ului pentru spații verzi în Rădăuți, de vreme ce o parte din parcul de la Gara Mică a fost confiscat de către un particular, deși este domeniu public –sau era- fără ca Primăria să împiedice acest lucru. Cum ar putea rădăuțenii să nu califice promisiunile administrației Frunză pentru parcuri, altfel decât gogoși electorale? Oare cum interpretează locuitorii de pe străzile Mihai Bodnar, Gheorghe Motrescu, Plevnei, Sitarilor, Cucului, Pepenăriei, Lungă, Tolocii –și multe altele- vorbele primarului Frunză din patru în patru ani, altfel decât sub formă de povești electorale?
În 2004, participând la lansarea candidatului roșu în incinta Casei de Cultură din Rădăuți, Gavril Mîrza le spunea celor prezenți că are impresia că nu va rămâne nimic de asfaltat din străzile Rădăuțiului. Gavril Mîrza nu făcea altceva atunci decât să contribuie la păcălirea electoratului rădăuțean, așa cum el însuși procedează acum la nivel județean.
Mihai Frunză vorbește despre proiecte europene, însă pe străzile Mihai Bodnar, Tolocii, Andronic Motrescu, s.a. în vreme de ploaie, datorită șanțurilor necolmatate, se produc frecvent inundații, iar oamenii nu pot merge pe aceste străzi decât încălțați cu cizme de cauciuc. Aceste lucruri puteau fi rezolvate mai demult, nu era nevoie decât de puțin interes și de mâna unui gospodar.
Aurel Olărean, șansa schimbării în bine a municipiului Rădăuți
Cineva trebuie să se ocupe de asfaltarea și reabilitarea aleilor dintre blocuri, a străzilor din întreg municipiul Rădăuți, a amenajării de parcări și implicit a fluidizării circulației rutiere, de demararea construcției șoselei de centură a Rădăuțiului, un proiect important și de durată, însă foarte necesar.
Este nevoie de o atenție maximă în direcția atragerii de fonduri europene nerambursabile cu ajutorul unor specialiști în domeniu, pentru că, începând cu 2009, finanțările vor fi date- inlcusiv la nivel județean- în funcție de proiecte.
Acela va fi – speră toții rădăuțenii – Aurel Olărean, candidatul PDL pentru Primăria Rădăuți, un om al schimbării, un bun gospodar, pregătit și interesat de modernizarea municipiului în conformitate cu nevoile și interesele comunității locale. Pentru aceasta este nevoie ca la 1 iunie 2008, rădăuțenii trebuie să voteze schimbarea pentru binele tuturor.
Biroul de Presă PD-L Rădăuți




