România este o republică, dar cu gândul nostalgic tot la monarhie a rămas. Și n-am în vedere doar atenția care se acordă constant Casei Regale de la Versoix, ci la multitudinea de regi, mai mulți ca în oricare țară monarhică. Între aceștia, cel mai celebru părea să fie regele Hagi, dar l-a detronat de-un timp dințosul Nicolae Guță, cel supranumit „Regele manelelor”.
Se pare că Guță Manelistul e mai tare decât toți colegii săi de școală profesională regală, ca să nu mai vorbim de președintele în exercițiu, care e pe lângă el un nefericit de impotent. Majestatea Sa se bucură de câteva milioane de supuși devotați, pe care i-a câștigat cu un program electoral bazat pe marfa pe care o transmite un post ca Taraf TV. Acuma, vorbind deschis ca de obicei, scrie la dicționar că maneaua e un „cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată”. Mă rog, dacă prezența duioșiei și a dragostei este discutabilă, tărăgănarea ei e sigură.
Pe rege îl cunoști nu numai după diamantele care-i înfloresc în coroană, ci și după modul său de comportament. Purtându-se ca un monarh absolut, regele Guță s-a folosit mai demult de o mașină de salvare, luată cu împrumut de la serviciul bucureștean de ambulanță, pentru a o poza într-un videoclip al unei manele la care tocmai lucra.
Ce bătaie de joc! Dacă într-o zi Guță, Florin Salam sau Vali Mușchi Țigănesc își vor pune în gând, ei vor lua cu împrumut chiar automobilul și trenul prezidențial, ca să le pozeze și pe ele într-o manea. Chiar și elicopterul ori avionul prezidențial, dacă se pun la ambiție.
Nici ăia care patronează azi vinurile Cotnari nu s-au lăsat mai prejos, filmându-l și ei pe Guță, pe când cânta în crama lor „Bea Cotnari și poți fi rege”. Ascultându-l pe YouTube – ce cuvinte imbecile și ce muzică jegoasă! – am luat hotărârea să nu mai pun în viața mea Cotnari în gură!