Dezbaterile la Regulamentul Senatului au fost suspendate



Dezbaterile privind Regulamentul Senatului au fost suspendate, luni, plenul aprobând propunerea liderului grupului PRM, Gheorghe Funar în acest sens.
În favoarea acestei solicitări s-au pronunțat 47 de senatori, iar 44 au votat „împotrivă”.
Potrivit raportului votului electronic, în momentul votului se aflau în sală 95 de parlamentari, dar doi senatori de la Alianță și câte unul de la PSD și PC nu au votat.
Senatorul PRM a solicitat, la începutul ședinței, ca discutarea în plen a Regulamentului Senatului să fie suspendată până după ce vor fi cunoscute rezultatele referendumului privind Parlamentul unicameral, propus de președintele Traian Băsescu. El a invocat în sprijinul acestei propuneri recentele declarații ale lui Băsescu referitoare la Parlamentul unicameral și la unele afirmații pe care le-ar fi făcut lideri ai Alianței D.A. referitoare la faptul că schimbarea președinților Senatului și Camerei Deputaților nu ar mai reprezinta o prioritate.
„Să nu ne mai pierdem vremea pentru un Regulament al Senatului care ar putea să nu mai existe”, i-a îndemnat el pe senatori.
Inițial, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a anunțat că nu poate supune la vot o astfel de propunere, criticată, de altfel, și de senatorii puterii, care au susținut că ordinea de zi a acestei săptămâni a fost adoptată de săptămâna trecută.
Pe de altă parte, senatorul PRM Doru Bindea i-a cerut lui Văcăroiu să supună la vot „propunerea de modificare a ordinii de zi” propusă de Funar, acest punct de vedere fiind susținut și de vice-liderul senatorilor PSD, Ion Solcanu. „Solicitarea senatorului Gheorghe Funar este îndreptățită și trebuie să fie supusă votului”, a spus el.
Imediat după anunțarea rezultatului votului, parlamentarii din arcul puterii au contestat votul. Senatorul PC Gavrilă Vasilescu a cerut repetarea votului deoarece prima dată președintele Văcăroiu nu ar fi explicat ce propunere supune votului plenului.
„Colegii din jurul meu au întrebat ce votăm”, a susținut el.
Senatorul PNL Nicolae Popa a contestat și el votul, arătând că sistemul de vot electronic nu a preluat votul unor colegi de-ai săi.Vociferările din bănci ale unora dintre senatorii puterii l-au determinat pe senatorul PSD Doru Ioan Tărăcilă să remarce că deja „a început competiția pentru înscrierea pe lista Alianței D.A.”.
La rândul său, senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a susținut că parlamentarii din Opoziție nu au nici o vină că sunt mai disciplinați.
„Nu are nimeni nici o vină că nu vă mobilizați. Vreți să repetăm votul până îi iese lui Băsescu pasența?”, a întrebat liderul PRM.
În timpul dezbaterilor, liderul senatorilor Alianței D.A., Puiu, Hașotti, l-a contactat telefonic pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru a-l informa în legătură cu rezultatul votului din Senat. Potrivit unor surse parlamentare, Tăriceanu s-a arătat foarte nemulțumit de eșecul coaliției în plenul Senatului și a cerut ca nici un parlamentar al PNL să nu mai absenteze de la lucrări și să nu mai facă deplasări în străinătate în perioada care urmează. Astfel, primii care vor fi afectați de decizia lui Tăriceanu sunt Norica Nicolai și Theodor Meleșcanu, care urmau să plece vineri la Congresul ELDR de la Bratislava.