Ministerul Justiției a publicat pe site-ul instituției proiectul de modificare a codurilor penale, instituția anunțând că vor fi două etape de consultări publice, la care vor putea participa reprezentanți ai instituțiilor și asociațiilor din justiție. Întâlnirile, pe 26 aprilie și pe 15 mai, scrie Mediafax.Dezbaterea care va avea loc pe 26 aprilie va începe la ora 9.00, iar cei care vor să se înscrie pentru participare o pot face prin transmiterea unui mesaj în acest sens la adresa: dean@just.ro până la data de 24 aprilie 2017 ora 10.00. În cazul asociațiilor legal constituite, numărul maxim al participanților este de două persoane/asociație, timpul alocat fiecărei intervenții fiind de 3 minute pentru fiecare asociație, respectiv participant individual. Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de consiliu, etajul I, capacitatea sălii fiind de maxim 50 de persoane.





