Bacalaureat

Dezbaterea condiției intelectualului în societate, o probă de „foc” pentru absolvenții de liceu



Dezbaterea condiției intelectualului în societate, o probă de „foc” pentru absolvenții de liceu
Dezbaterea condiției intelectualului în societate, o probă de „foc” pentru absolvenții de liceu

– Dezbrăcați de hainele „la patru ace” cu care au venit la probele orale, cu ținute lejere, și „înarmați” cu cărți și caiete „ajutătoare”, așa s-au prezentat ieri elevii suceveni la bac
– La proba de ieri au participat 5.398 de candidați, șase concurenți au absentat și nici unul nu a fost eliminat din concurs
– Candidații au avut parte de un subiect în care li s-a cerut să dezbată în patru pagini condiția intelectualului în societate
După o pauză de câteva zile, după ce au trecut cu brio de probele orale ale bacalaureatului, absolvenții de liceu suceveni au intrat într-o săptămână grea. Aceștia au început ieri seria probelor scrise din cadrul bacalaureatului, cu examenul la limba română, urmând ca în zilele următoare, până vineri, să susțină testarea scrisă și la celelalte materii. Ieri dimineață, cu mult înainte de orele opt, în curtea Colegiului Național „Petru Rareș” agitația era mare. Dezbrăcați de hainele „la patru ace” cu care s-au prezentat la probele orale, cu ținute lejere, și „înarmați” cu cărți și caiete „ajutătoare”, candidații la bacalaureat, însoțiți de prieteni, părinți sau bunici, s-au adunat la școală dis de dimineață, și așteptau să se facă strigarea numelor, și să intre în sălile de examen. Emoții mari, mii de variante de subiecte posibile care circulau de la un candidat la altul, și recapitulări „disperate” de ultimă oră, aceasta era atmosfera cu puțin înainte de ora opt și un sfert, oră la care candidații trebuiau să intre în sala de examen. Așteptarea nu le-a fost mult pusă la încercare, pentru că absolvenții au fost chemați în săli, unde urma distribuirea subiectelor, iar accesul în curtea școlii a fost interzis, aceasta fiind păzită de un jandarm. Varianta de subiect aleasă pentru prima probă scrisă a bacalaureatului a fost cea cu numărul doi.
– Subiectul de examen conținea trei puncte, și trebuia rezolvat în trei ore
La primul subiect concurenților li s-a dat o strofă din poezia „Iubitei mele” de Tudor Arghezi, și pornind de la aceste versuri, candidaților li s-a cerut să rezolve zece cerințe, precum semnificația titlului, menționarea unor motive literare prezente în poezie, sau ilustrarea uneia dintre caracteristicile limbajului poetic din textul dat. La cel de-al doilea subiect candidaților li s-a cerut să scrie un text argumentativ în care să-și exprime părerea despre o afirmație a lui Ion Luca Caragiale. Subiectul de „foc” s-a dovedit a fi ultimul, punct la care concurenții au avut de elaborat un eseu de minim două pagini și maxim patru pagini, referitor la condiția intelectualului în societate, prin referire la un roman studiat, aparținând unui autor canonic. Elevilor li s-a dat posibilitatea să-și aleagă un personaj din operele lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Marin Preda. Acest ultim subiect nu pare însă să fi pus probleme celor aflați în sala de examen. „Subiectele au fost simple, și nici ultima cerință nu a fost deloc complicată, trebuia caracterizat un personaj. Ușor. Nici nu mi-au trebuit trei ore”, a declarat un absolvent care a ieșit din examen cu o oră înainte de finalul probei. De aceeași părere este și Iulia, o altă absolventă, care a declarat că „subiectele au fost ușoare, bine că ne-au dat romanul și am scăpat de poezie”. Potrivit datelor furnizate de la IȘJ, la proba de ieri au participat 5.398 de candidați, 74 dintre aceștia făcând parte din promoțiile anterioare. În ceea ce privește numărul celor care au absentat, acesta este foarte mic, doar șase candidați înscriși nefiind prezenți în sala de examen la proba de ieri. Pe perioada desfășurării probelor nu s-au semnalat incidente, nici un candidat nu a fost eliminat din sală pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Proba a durat trei ore, și doar un singur candidat, din Câmpulung Moldovenesc, pentru că are dificultăți în scriere, cu aprobarea IȘJ, a redactat lucrarea în patru ore. Astăzi este zi de pauză pentru candidații suceveni, urmând ca miercuri aceștia să susțină proba scrisă la materia obligatorie a profilului.



Recomandări

Un magazin chinezesc se deschide într-o laterală a Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, închisă de 10 ani

Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală
Casa de Cultura a Sindicatelor din Campulung Moldovenesc, în timpul unui festival organizat pe esplanada centrală

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității
Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității