ELSA

Dezbatere privind Dreptul mediului, organizată de Asociația Europeană a Studenților în Drept Suceava

Evenimentul „Legal Debate”
Evenimentul „Legal Debate”

ELSA Suceava (Asociația Europeană a Studenților în Drept), prin intermediul departamentului Activități Academice, a organizat miercuri, 4 decembrie, în sala de Clinică Juridică, evenimentul „Legal Debate”.
Temele de dezbatere au avut în vedere câteva problematici privind Dreptul Mediului.
Juriul a fost constituit de Maria Mădălina Nistor – director Executiv al Agenției de Protecție a Mediului Suceava, lector univ. dr. Florea Nicoleta Dumitrița, lector univ. dr. Ciprian Gabriel Ungurean și conf. univ. dr. Gabriela Nemțoi, care au monitorizat în permanență rundele de dezbateri și au asigurat buna desfășurare a acestora.
De asemenea, organizatorii au avut parte și de data aceasta de susținerea conducerii Facultății de Drept și Științe Administrative, prin persoana decanului Camelia Ignătescu.
În organizarea acestui eveniment a fost implicată aria de activitate Activități Academice, având parte de susținerea Biroului Local ELSA Suceava.
Evenimentul a fost organizat pe plan național, astfel că alături de studenții de la Faculatea de Drept și Științe Administrative din Suceava, membri ai ELSA Suceava, au participat și studenții din următoarele Grupuri Locale: ELSA Constanța, ELSA Iași și ELSA Cluj-Napoca.
”Astfel de evenimente au scopul de a contribui la dezvoltarea abilităților oratorice și aprofundarea cunoștințelor din domeniu al tinerilor juriști, scop pe care ELSA Suceava l-a atins cu succes. Sunt extrem de fericită să văd modul în care aceștia își susțin necondiționat convingerile și, de asemenea, să aflu argumentele care îi determină să susțină o anumită cauză. Din punctul meu de vedere evenimentul a reprezentat un real succes, participând un public de circa 50 de persoane”, a afirmat vicepreședinta departamentului Activități Academice, Georgiana Știrbu.

Recomandări

„Școala de azi, comuniune și comunitate în Hristos”, conferință susținută de pr. Constantin Necula la Centrul Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”

Zilele Universității „Ștefan cel Mare”, marcate prin spectacolele organizate pentru comunitatea academică și publicul larg