Pare avantajoasă foarte împrimăvărarea țării, dacă luăm la socoteală renașterea naturii, facturile subțiate la întreținere și vârful nasului, fericit – cum sublinia și poetul George Topârceanu – că nu ne mai îngheață decât accidental. Întorcând însă primăvara și pe cealaltă parte, constatăm că și dezavantajele ei sunt importante calitativ și cantitativ, mai ales pentru locuitorii de la oraș, care nu intră în direct cu procesul de contemplare a expansiunii clorofilei.
În primul rând, primăvara la oraș te împiedici la tot pasul de „agricultura edilitară”, cum numea Geo Bogza toată activitatea frenetică de scormonire a asfaltului, de săparea a tranșeelor stradale și de îngropare a conductelor și firelor cu destinații tenebroase. Trebuie să-ți socoți cu foarte multă băgare de seamă pașii încredințați trotuarului, fiindcă la fiecare sută de metri poți s-o sfârșești tragic, într-o groapă ori într-un șanț, care te așteaptă cu diametrul râzând sinistru.
Dar de-ar fi doar asta! La fel de agasantă ca „agricultura edilitară” este și trecerea lascivă, pe firul bulevardelor, a limuzinelor umplute cu puștani de bani gata, care – considerând că publicul pietonal nu deține suficiente cunoștințe muzicale – țin să îi culturalizeze din mersul lor încet pe patru roți. „Astăzi am nervii nervoși/ Stați cuminți și serioși/ Nu vă mișcați de la locuri/ Că vă dau electroșocuri!” ne avertizează sever mofturile vopsite metalizat, folosindu-se de vocea care umblă dând din șolduri a traficantului de muzică falsă Guță Nicolae. Iar noi, pietonii, ce să facem, ne conformăm și stăm cuminți la locuri, ca să nu căpătăm pe cocoașă electroșocurile de care face vorbire, pardon, cântare, maestrul Guță Nicolae, să trăiască cine l-a scos din piața agroalimentară ca să-l așeze în cea muzicală.
Ah, primăvară, primăvară… Mulți neciopliți profită lejer de democrația spațiului tău verde! Să mai adăugăm la toate mojiciile de mai sus și pachetele de țigări, peturile goale și alte ambalaje aruncate fără remușcări pe jos, deși coșul de gunoi e colea, la doar trei metri distanță? Să amintim apoi, cu o neplăcută strângere de stomac, și de stropii de salivă scuipați nerușinat pe trotuar, că-ți vine să intri în greva foamei și a mersului pe jos, dacă ești o ființă mai senzitivă?
În ciuda facturilor ridicate la întreținere, a naturii înghețate și a altor dezavantaje majore, parcă-mi vine să-i cer iernii azil politic și să nu-i mai părăsesc niciodată spațiul.
