DEZASTRUL AGRICULTURII?

S-a-ntîmplat să scriu despre cărți care „stau s-apară”, ori chiar despre opuri aflate încă în manuscris. Niciodată n-aș fi crezut că voi recenza o carte… încă nescrisă pînă la capăt! Iată că s-a ivit prilejul: cercetătorul ieșean dr. Constantin Dropu îmi oferă spre lectură „Excursul introductiv” al viitoarei cărți „Agricultura și politicianismul”, care-i aproape în întregime elaborată și… nu se știe cînd, unde, și mai ales… cu ce resurse va fi tipărită. Cele cîteva zeci de pagini ale „Excursului” prezintă interes în sine și intrigă încă de la motto; „otrava politicii a omorît plugăria”. Sunt adunate într-un tot elocvent (chiar dacă introducerea ni le oferă rezumate selectiv) cifre, fapte, opinii, constatări care, receptate unitar și urmărite metodic în timp, sunt infinit mai grăitoare pentru starea generală a agriculturii românești decît atunci cînd, disparate, le-am întîlnit pasager în paginile presei cotidiene. Reperele temporale înlăuntrul cărora este efectuată cercetarea economistului ieșean au fost stabilite logic și… ingenios: un secol de politică agrară, adică, 1907 (răscoala țăranilor) – 2007 (intrarea în UE), iar investigațiile au drept obiect starea păgubitoare a unui sistem agrar cu o structură anacronică, „chestia agrară” și tipologia diverselor ei elaborări conceptuale, confruntările de idei (cu rezultate aleatorii), realitatea statului agrar fără o politică agrară, destinele asociaționismului cooperatist, socialismul „de import” și „fatala moștenire a trecutului”, nesfîrșitul dezastru agricol post decembrist, prioritățile agrare ale momentului și, „pour la bonne bouche”, agricultura în perspectiva integrării europene. Pornind de la constatarea că, în numai 70 de ani, agricultura și, implicit, țărănimea, a cunoscut convulsiile a nu mai puțin de patru prefaceri majore (reforma din 1921, reforma din 1945, colectivizarea și, apoi, reîmproprietărirea din 1991), autorul se sprijină, înainte de toate, pe elocvența cifrelor: 75% din exploatațiile agricole sînt, astăzi, doar de subzistență, doar 10% dintre ele dispun de peste 10 hectare și o oarecare înzestrare tehnică necesară performanței; producțiile la hectar au scăzut continuu, efectivele de animale s-au diminuat dramatic (în 2002: cu 48% mai puține taurine, 44% păsări, 35% porcine, 25% ovine). Din cel mai mare exportator de carne european, România a devenit cel mai mare importator: 287.000 de tone în 2002! De la un consum de 50-60 kg carne de porc pe locuitor, s-a ajuns doar la 15 kg în 2004! Ponderea populației rurale (51,4%) este de peste 6 ori mai mare decît media europeană… S-ar putea continua pe mai multe pagini înșirarea cifrelor dezolante atestînd declinul evident al agriculturii românești. După care, desigur, urmează întrebarea întrebărilor: de ce? Încă prin 1931, Ionescu-Sișești se trudea să înțeleagă de ce și cum rămînem mereu în coada performanțelor agrare: „Cu ce ne bate agricultura din alte țări și ne elimină treptat de pe piețele pe care am putea să le stăpînim? Cu pămîntul lor mai bun, ca clima lor mai prielnică, cu poziția geografică mai favorabilă? Nu. Ei ne bat cu virtuțile lor spirituale, ne bat cu tenacitatea în muncă, cu folosirea intensă a cunoștințelor tehnice, cu vigoarea lucrării fiecărei palme de pămînt (…) cu spiritul de inițiativă, cu dorința de a intui și satisface cerințele pieței (…) cu conștiința profesională clarvăzătoare (…) cu spiritul de solidaritate, onestitate și încredere reciprocă în organismele lor cooperatiste sau comerciale”. Și cu – își propune cartea să demonstreze – o politică agrară coerentă, logică, cinstită, adecvată realităților naționale. Nu s-au schimbat prea multe în suta de ani cercetată; mai ales (afirmă C. Dropu) ne-ar trebui acum un alt tip de oameni politici și un alt stil de a face politică agrară, în locul demagogilor, palavragiilor și politicii vorbelor, ne-ar trebui niște organizatori capabili, oameni ai acțiunilor palpabile, o politică a faptelor. După cum este resimțită cronic lipsa specialiștilor aflați cu adevărat la locul potrivit. Ce s-a ales din cei 33.629 de ingineri agronomi care activau efectiv pe ogoare în 1989? Mulți au aflat refugiul pensiei, alții au ajuns șoferi de taxi ori vînzători la tonete; nu puțini s-au sinucis! Astăzi, 90% dintre absolvenții facultăților cu profil agricol își caută loc de muncă în afara domeniului pentru care s-au școlit! Bizar tablou, după un secol de căutări neizbutite, într-un „stat agrar fără politică agrară”! Rolul, locul și isprăvile politicienilor români din toate timpurile și al politicianismului în general sunt puse sub lupa unei cercetări atente și necruțătoare, mai mult decît necesară acum, în pragul intrării în U.E. Vom reveni.