Otrava dulce

Devoratorii de dulciuri



Devoratorii de dulciuri
Devoratorii de dulciuri

Pofta de dulciuri este naturală atât la copii, cât și la adulți. Este însă o diferență foarte mare între a avea poftă de ceva dulce și a deveni devorator de dulciuri. Nu este nici o problemă dacă mâncăm un pătrățel de ciocolată, una-două bomboane… Semnalul de alarmă este dat când devorăm zilnic o pungă de bomboane, o ciocolată și mai bem și un litru de băuturi carbogazoase. Toate acestea sunt foarte bogate în zahăr, cunoscut ca fiind “otrava dulce”, care provoacă încet, dar sigur diabet, obezitate, ateroscleroză, boli coronariene, probleme stomatologice.
Când spunem zahăr trebuie să ne gândim că acesta se găsește ascuns în numeroase alimente, nu numai în ciocolată, bomboane, biscuiți sau băuturi carbogazoase. Zahăr luăm și din pâine, și din snacksuri, și din iaurturile cu fructe. Astfel, depășim ușor cele 50-60 g zahăr permise zilnic, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Studii efectuate în SUA au arătat că dieta adulților americani ajunge să conțină în jur de 200 g zahăr zilnic, o cantitate uriașă, care primejduiește serios sănătatea.
Tendința de a consuma dulciuri în exces este una dintre manifestările stresului cronic, dar și a unui stil de viață dezechilibrat. Foarte multe persoane spun că, atunci când trec printr-o stare depresivă, apelează la ciocolată, la bomboane pentru a-și recăpăta starea de bunădispoziție. “Dorința de a mânca dulciuri poate însă să fie semnul unor tulburări metabolice, care pot prevesti diabetul de tip II, boală de nutriție severă. Dacă luăm o bomboană și încă una, și continuăm așa, intrăm într-un cerc vicios care înseamnă disfuncții ale pancreasului, rezistență la glucoză, diabet de tip II, supraponderalitate, obezitate”, semnalează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. La unele persoane, pofta de a consuma ceva dulce apare imediat ce s-au ridicat de la masă. Specialistul nostru spune care este cauza: “O masă bogată în produse cu index glicemic ridicat determină creșterea nivelului de insulină. În acest context, insulina neconsumată după masă induce această dorință de dulce”.
Copiii
Cei mai mari devoratori de dulciuri sunt copiii, dar nici părinții sau bunicii nu se lasă mai prejos când vine vorba de o bombonică sau o bucățică de tort. Totuși, când discutăm despre cei mici, dacă li se permite aproape orice în privința sortimentelor de preparate pe care le pot consuma, lucrurile nu sunt deloc în regulă. Nutriționiștii vorbesc despre necesitatea educării gusturilor de la cea mai mică vârstă. S-a demonstrat că atât creierul sugarilor, cât și al copiilor mici preferă dulcele altor gusturi. De multe ori, pentru a le face pe plac, părinții acceptă capriciile copiilor, mai ales când ei vor cu insistență “ceva bun”. Un asemenea comportament poate determina o dependență de dulciuri care se prelungește și la maturitate, când în perioade de stres ne găsim liniștea în cutia cu bomboane.
Mămica și tăticul uită că înainte de vârsta de 2 ani ciocolata este total nepotrivită, deoarece conține cacao, ingredient extrem de greu de digerat, sursă de stări de agitație și chiar de proastă dispoziție.
Atac la dantură
Totodată, consumul exagerat de dulciuri contribuie la deteriorarea danturii celor mici. Dropsurile, dar și alte dulciuri ronțăite de micii devoratori provoacă neplăceri dureroase, regăsite în cariile dentare. Dacă în cazul unui copil de vârstă mică părinții sau bunicii sunt cei care îi permit să consume dulciuri în exces, lucrurile se schimbă când vine vorba despre adolescenți. Foarte mulți dintre aceștia mănâncă frecvent dulciuri și snacksuri, fără ca părinții să-i țină sub control. Astfel, este creat “terenul” propice pentru apariția cariilor dentare. “Un regim alimentar dezechilibrat, bogat în zaharuri, crește riscul producerii de carii. Sunt dăunătoare dinților atât zaharurile rafinate, cât și zaharurile naturale, regăsite în anumite tipuri de fructe. Dulciurile sunt cu atât mai dăunătoare pentru dinți, cu cât sunt mâncate mai des. Dulciurile trebuie mâncate ca o gustare, nu ca un fel de mâncare”, arată dr Dana Caranovic, medic specialist stomatolog la Clinica 3D București.
Alimentația echilibrată contribuie la menținerea sănătății danturii noastre. Specialistul nostru recomandă evitarea produselor lipicioase, care aderă pe dinți, conțin foarte mult zahăr și sunt greu de îndepărtat. Un exemplu în acest sens fiind caramelele. De asemenea, este bine să folosim zahărul în cantități cât mai mici pentru îndulcirea ceaiului sau a cafelei. Medicul stomatolog Dana Caranovic spune că, pentru o dantură sănătoasă, evitarea băuturilor răcoritoare carbogazoase, îndulcite artificial, este benefică.
SUPLIMENTE CU CROM. Este recomandat să luăm suplimente nutritive cu crom, atunci când avem poftă de ceva dulce imediat după masă. Cromul contribuie la transferul glucozei din sânge în celule și este folosit în procesele energetice la sintetizarea zaharurilor. Persoanele care au deficit de crom în alimentație sunt mai expuse riscului de a face diabet de tip II, de a dezvolta rezistența la insulină, hipoglicemie sau hiperglicemie.
ANTISTRES. Există și aspecte pozitive ale consumului de dulciuri. Creierului nostru îi place dulcele. Așa se explică de ce persoanele stresate, care trec printr-o stare de indispoziție, își revin dacă mănâncă un pătrățel de ciocolată sau o bomboană. Creierul încearcă să scape de presiunea stresului continuu și puternic utilizând alimente foarte dulci, el percepând zaharurile ca pe o recompensă. De asemenea, cercetătorii de la Universitatea din Cincinnatti spun că dulciurile scad producerea hormonilor glucocorticoizi, care au legătură cu stresul, atât cel de ordin psihologic, cât și fizic.
Zahăr. În urmă cu câteva secole, cantitatea de zahăr pe care o consuma un adult se situa în jur de două kilograme pe an. Acum depășește 50 kg pe cap de locuitor în țările industrializate. Zahărul rafinat este o substanță chimic pură, care este periculoasă în cantități mari. Un gram de zahăr conține 4 calorii. Acestea sunt așa-numitele “calorii oarbe”, care consumă vitamine și minerale pentru a fi arse. Valoarea nutritivă a zahărului rafinat este foarte limitată, nu conține nici proteine, nici grăsimi, nici fibre alimentare.
Sursa: www.jurnalul.ro
Foto: ZEFA



Recomandări

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce
Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)

Berea cu muguri de brad, salam cu pudră de hribi sau deserturi vegane pentru nevoi nutriționale speciale, premiate la FIA Food Fest 2025 de la USV

Berea cu muguri de brad, salam cu pudră de hribi sau deserturi vegane pentru nevoi nutriționale speciale, premiate la FIA Food Fest 2025 de la USV

Promovarea sănătății la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: Proiectul „Viață sustenabilă: Cum afectează alegerile noastre sănătatea”