- Ai fost la psiholog?
- Am fost.
- Și ce ți-a dat?
- Păi…
Dialogul l-am auzit, desigur, în tramvai, unde rezerva pudică a dispărut de mult și fiecare își exhibă făr-de vreo grijă bucuriile, tristețile, adesea și nimicul interior, în plin văzul unei lumi care a ajuns să nu se mai mire de nimic.
Episodul mi-a sugerat să-ncerc o repede ochire, în calitate slobodă de nespecialist, prin lumea mirifică a psihologiei, care și-a revenit repede după idioata reprimare a așa-numitei „meditații transcendentale”, pentru a-și asigura autoritar prim-planul interesului și credibilității printre cei (destui!) avizați ori neavizați până la capăt, dornici să ne sprijine în tentativa de înțelegere a ceea ce simțim și de intuire a trăirilor celor din preajmă. Nu-i numaidecât de luat în seamă neștiința unor pacienți (se va vedea că termenul nu-i așezat chiar la locul lui) care, dacă apelează la o firmă cu tăbliță la poartă și parafă regulamentară etalată pe birou, de regulă așteaptă oarece psiho-diagnostic, urmat de o „pastică” ceva, ca mângâiere interioară și ștampilă pe delegație. Și-n fapt, totu-i mai complicat decât s-ar putea crede!
Peste ocean, americanul se duce la psiholog mai des decât la biserică; la noi, unde toate-se trudnice și se urnesc greu, interesul a înaintat ani destui în trap mărunt, pentru ca în ultima vreme să galopeze cu voioasă extensie a interesului general. Asta probabil datorită avansurilor profesiei în sine, dar, cu siguranță, și tot mai alarmantei agresări asupra psihicului veacului XXI, amândouă făcând psihologia tot mai căutată și mai prețuită în lumea civilizată. De cauți Psihologie pe net (eventual și subdomeniile conjuncte) afli ofertate zeci și zeci de propuneri pentru felurite consilieri postate de varii instituții, firme, și (cu precădere) cabinete particulare, ivite, desigur, și în acord cu noile posibilități de investigare a mecanismelor comportamentului uman.
Avem azi 11 discipline psihologice de bază, 7 discipline psihologice specializate, 12 de psihologie aplicată (educațională, vocanțională, a muncii, școlară, a transporturilor, a serviciilor, a psiholingvisticii, a Apărării, a ordinii publice, siguranței naționale – ba chiar și o psihologie a matematicii! – și câte vor mai fi fiind, că nesfârșite par!).
Firește, unde se agită interes și înghesuială, apar și escrocii legitimați, zice-se, prin… uz! „Onorabilul” dr. Cristian Andrei, deocamdată aflat în custodia poliției, declară cu seninătate că titulatura de psiholog-terapeut mi-a fost atribuită de public și nu mi-am însușit-o în mod personal. Dar cum altfel, mă rog frumos? De vină poate fi și labilitatea unor criterii și definiții: de pildă, potrivit sfatulmedicului.ro, „Psihoterapeut este o persoană care a absolvit o unitate de învățământ superior (facultatea de psihologie).” Și atunci, psihologul, ce-i? Iar precizarea vagă „o unitate de învățământ superior”, cu trecerea psihologiei între paranteze, legitimează orice altă atestare universitară, de la medicină veterinară la educație fizică și sport!
Faptul că între medicină și psihologie sunt firești tangențe și întrepătrunderi, că și psihologul și medicul se preocupă de anxietate, stres, depresie, disfuncții, terapii de personalitate, tulburări de cuplu și câte altele, nu implică vreo separare netă între profesii, nici vreo disoluție a frontierelor (fiecare, cu-ale sale!). Dar n-o fi prea ușor acordată sumedenia atestatelor de funcționare în teritoriul psihologiei?
Scriu cele de mai sus, probabil excesiv prelungite, în încercarea de a așeza în rama cuvenită o carte de reală excepție, care tezaurizează și consistentă materie interesând psihologia și, fapt mai puțin obișnuit, în egală măsură, literatura: „Douăsprezece nopți și-o dimineață” de Cristina Danilov (editura „Junimea”, 2025). Probabil faptul că autoarea este licențiată și în Filologie (1996), și în psihologie (2007), alături de amănuntul că-i membră și a Uniunii Scriitorilor, și a Colegiului psihologilor din România, explică lejeritatea cu care operează în ambele domenii și ipostaze.
Numai că, în materie de literatură, nici o facultate din lume nu-ți poate conferi, odată cu diploma, și medalia de aur a harului scriitoricesc. Pe care Cristina Danilov l-a atestat deplin în cărțile editate până acum în România și-n Republica Moldova (versuri și eseuri pe teme de psihologie), dimpreună cu rubricile sale permanente din „Ziarul de Iași”, „Litera Nova” (Madrid) și ”Magazinul American” (New York). Care este modalitatea de lucru în recenta ei carte? Fie sunt prezentate diverse „cazuri” urmate de meticuloasă comentare avizată („Am locuit împreună cinci ani. Nu ne-a lipsit nimic” – dar au divorțat imediat după căsătorie…), fie se iau în discuție concepte, stări, impresii, senzații, până și foneme.
Banala întrebare „doriți un vin sau un coniac?” dă curs unei ample și interesante cozerii dedicate avatarurilor alegerii (cu pertinente inserții în politic). Decriptarea „măștii lingvistice a politicianului” îngăduie incitantă investigare a tacticilor de manipulare a conștiinței prin intermediul eufemismului (și disfenismului – termen, cred, de tip antonim, pe care, recunosc, nici nu-l știam prin dicționare). „Farmecul înșelător al comodității” omagiază gândirea critică și respinge „minciuna dureroasă numită comoditate”, „Apocalipsa după Haidt” avertizează argumentat asupra faptului că tehnologia digitală resetează păgubos creierul copiilor noștri.
Se analizează riguros snobismul „văzut din prisma psihologicului”: snobul ce vrea să fie unic… incluzându-se într-un cerc – chiar dacă nu-i aparține! Și tot așa înainte de-a lungul a aproape 400 de pagini, corolar putând fi așezat îndemnul bătrânului Pindar: „Deveniți cine sunteți!” De remarcat bogatele trimiteri la texte reprezentative din literatura psihologică veche ori actuală a lumii. Cum ar fi, de pildă, pertinenta definire a inteligenței datorată lui Robert J. Sternberg: „O persoană inteligentă știe să rezolve problemele de zi cu zi, ține cont de opiniile altor oameni, este capabilă să învețe din greșelile altora, înțelege că poate oricând să învețe de la alții, folosește experiența propriilor eșecuri” – adevărat cod comportamental, la îndeplinirea temeiurilor căruia merită barem să tinzi!
În bună măsură, demersul Cristinei Danilov se circumscrie Psihologiei sociale, potrivit căreia nu există în psihologia umană nimic care să nu fie influențat și condiționat social, după cum nimic nu există societate care să nu aibă corespondențe și implicații psihologice. O arată și simpla trecere în revistă a titlurilor, apte să reveleze motivațiile și intențiile autoarei: De ce ne dezbină politica, Masca lingvistică a politicului, Cârnații epocii de zgârci, dimpreună cu Fața nevăzută a logicii, Norocul, bată-l vina, Când instinctele vorbesc, Voci stridente, Atentat la identitate, Spune-mi ce-ți amintești, Adevărul Meu, Adevărul Tău, Mânia, Dragostea nu are vârstă, Trecutul, cartea dependențelor – parte din sumarul unei cărți greu de încadrat în categorisirile bibliografice curente. Probabil, va fi trecută în rândul lucrărilor științifice de psihologie. Ceea ce și este, numai că se poate merge legitim mai departe, ajungându-se de-a dreptul firesc în teritoriul literaturii. Discursul științific n-are antene pentru generoasele efuziuni de empatie cu care Cristina Danilov pare a-și ocroti instinctiv personajele, nici spre a aprecia eleganța scriiturii și tăietura impecabilă a frazei – este categoria rară de text în care vorbele parcă s-ar așeza „de la sine”, cititorul urmându-și propria scriere!
„Douăsprezece nopți și o dimineață” e-o carte care se citește cu reală plăcere și cu mult folos. Cât e psihologie, cât literatură, ce mai contează?
