Deva: Bebeluș născut fără picioare. Mama spune că a făcut ecografii și i s-a spus că nu sunt probleme



Un bebeluș născut la sfârșitul săptămânii trecute la spitalul din Petroșani nu are picioare de la genunchi și jos și nici brațul drept, iar părinții îi acuză pe cei doi medici care au supravegheat sarcina că nu au descoperit malformațiile, deși mama a făcut ecografii, fiind asigurată că este bine.
Bebelușul s-a născut duminica trecută la Spitalul de Urgență din Petroșani, cu mai multe malformații, respectiv lipsa picioarelor de la genunchi în jos și lipsa brațului drept.
Mama copilului, Elena Oprea, în vârstă de 32 de ani, spune că vineri, cu două zile înainte de naștere, i-a fost făcută ultima ecografie, la o clinică privată din oraș, de către medicul Cristina Mustocea, care a asigurat-o că bebelușul nu are nici o problemă și că se va naște la începutul lunii septembrie.
„Duminică, mi s-au rupt membranele și am ajuns la spital, unde era de gardă Sidonia Fabiș, medicul care m-a supravegheat pe timpul sarcinii. Mi-a făcut cezariană, iar când m-am trezit din anestezie medicii și soțul meu mi-au spus că bebelușul meu este infirm. Soțul meu a leșinat când l-a văzut pe copil, la scurt timp după naștere. Pe mine medicii nu m-au lăsatr să văd copilul până marți, iar între timp am avut mai multe discuții cu un medic psiholog”, a afirmat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, mama bebelușului.
La rândul său, tatăl copilului, Corneliu Oprea, în vârstă de 41 de ani, a spus că a stat de vorbă cu cele două doctorițe care i-au supravegheat soția pe durata sarcinii și care i-au dat o explicație pe care el nu o poate accepta.
„Mi-au spus că în placenta soției mele s-au creat niște firișoare care s-au înfășurat în jurul piciorușelor și al mâinii drepte, iar apoi porțiunile unde au fost strangulate membrele s-au uscat și au căzut. Eu cred că explicația lor nu stă în picioare pentru că atunci când am văzut copilul la unul dintre piciorușe, puțin mai jos de genunchi, unde se termină, îi creștea o unghiuță. Nu îmi vine să cred că au putut să spună așa ceva. Am stat de vorbă și cu alți medici, care mi-au spus că este vorba despre o malformație genetică și copilul meu nu a avut niciodată acele porțiuni din piciorușe și nici mânuța”, a declarat bărbatul.
El afirmă că medicul care a făcut ecografiile în cabinetul privat, Cristina Mustocea, i-a spus, la una dintre investigații, care a avut loc la 23 de săptămâni de sarcină, că îi vede talpa și un călcâi: „Mi-a arătat talpa, mi-a arătat călcâiul. Unde au dispărut? Credeam că voi duce acasă un băiat întreg și am ajuns să fim întreaga familie în stare de șoc. I-am cumpărat papucei. Unde mai pun eu acești papucei?”.
Bărbatul a explicat că pe toată durata sarcinii soția sa a fost supravegheată de doctorița Cristina Mustocea de la Spitalul de Urgență din Petroșani, care i-a făcut mamei trei ecografii în cabinetul său privat, plătind de fiecare dată pentru investigații și fiind asigurați că sarcina este în evoluție, iar copilul se dezvoltă normal. De asemenea, mama a fost supravegheată în timpul sarcinii și de doctorița Sidonia Fabiș de la același spital și la care a ajuns inițial femeia, în luna ianuarie, când a aflat că este însărcinată.
La prima vizită la spital, femeia a fost trimisă de către medicul Sidonia Fabiș să facă ecografii într-un cabinet privat, spunându-i-se că aparatul din spital este vechi. Ulterior, femeia a ajuns la Cristina Mustocea pentru ecografii, aceste investigații fiind văzute, însă, și de Sidonia Fabiș, care, de asemenea, i-a asigurat pe părinți că bebelușul nu are nicio problemă.
Părinții bebelușului spun că luni vor depune trei plângeri împotriva celor doi medici, la Colegiul Medicilor, la Spitalul de Urgență din Petroșani și la Parchetul Judecătoriei Petroșani.
Soții Oprea, care mai au o fetiță de 10 ani, mai spun că încearcă de mai mult timp să aibă un al doilea copil, însă femeia a avut o sarcină extrauterină, după care a trebuit să aștepte o perioadă până când să încerce din nou.
Managerul Spitalului de Urgență din Petroșani, Alin Vasilescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că va fi declanșată o anchetă internă în acest caz, dar că medicii pot fi trași la răspundere doar pentru ceea ce fac în spital, nu și în cabinetul privat.
„Din câte am înțeles, părinții au făcut sau vor face o plângere la Colegiul Medicilor, iar în urma anchetei acestui for vom ști și noi ce trebuie să facem”, a declarat Vasilescu.
În prezent, băiețelul cu malformații, Luca Gabriel, care a fost botezat în spital, este internat la Secția de Neonatologie a Spitalului de Urgență din Petroșani, urmând să fie luat acasă de către părinți în zilele următoare.