– Conform noilor reglementări, deținătorii de autovehicule care nu își preschimbă vechile certificate de înmatriculare și pun în circulație respectiva mașină riscă o amendă cuprinsă între 30 și 50 de milioane de lei vechi
Sucevenii care dețin automobile pentru care nu au solicitat preschimbarea vechilor modele ale certificatelor de înmatriculare, precum și cei care nu au efectuat ITP-ul sau nu au încheiat polița de asigurare RCA riscă amenzi de până la 50 de milioane de lei vechi. Printr-un comunicat de presă, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor anunță derularea unor complexe măsuri împotriva respectivilor deținători de autovehicule. Măsurile prevăd constituirea bazei de date integrate și compararea exhaustivă a parcului de vehicule înmatriculate cu cel pentru care proprietarii și-au îndeplinit obligațiile legale privind încheierea asigurării RCA sau efectuarea ITP și depistarea automată, trimestrial, a vehiculelor și proprietarilor care nu și-au îndeplinit obligațiile legale și înștiințarea acestora cu privire la efectele juridice ale neîndeplinirii obligațiilor legale în cazul punerii în circulație a vehiculelor respective. Prima comparare a datelor se va face pe 1 februarie 2006 și, dacă până la data de 31 martie persoanele depistate nu și-au îndeplinit obligațiile legale, înmatricularea vehiculelor respective se va suspenda de drept. Trebuie precizat că suspendarea înmatriculării produce efecte doar în cazul punerii în circulație a vehiculelor în cauză, fiind aplicabilă, la controlul în trafic, o amendă cuprinsă între 30 și 50 de milioane de lei vechi. Revocarea suspendării înmatriculării se efectuează la cererea titularului înmatriculării în baza dovezii încheierii asigurării RCA sau a efectuării ITP, după caz.




