Concurență

Detectivii particulari iau cu asalt piața suceveană



Detectivii particulari iau cu asalt piața suceveană
Detectivii particulari iau cu asalt piața suceveană

– O nouă agenție de detectivi își propune să cucerească piața prin serviciile oferite atât cetățenilor ce vor să lămurească aspecte neclare din viața lor, cît și firmelor interesate de potențiali clienți ori parteneri, ori de scurgeri de informații
Dacă, nu cu mult timp în urmă, detectivii particulari erau pentru suceveni mai mult o „specie rară”, văzută la televizor, acum, odată cu apropiata aderare la Uniunea Europeană, prezența lor se face tot mai des simțită. Deși e o meserie aflată abia la primii pași, cel puțin la noi, potențialul de dezvoltare a acestei afaceri, bine văzută în Occident, a determinat mai mulți întreprinzători să își încerce norocul. Astfel, chiar zilele trecute, o nouă agenție de detectivi particulari, Privat Investigation (www.privatinvestigation.ro ), și-a deschis porțile în municipiul Suceava, stimulând mediul concurențial pe această piață nouă, dar promițătoare.
Cei care se vor ocupa de rezolvarea cazurilor clienților sunt foști polițiști, cu experiență în domeniul investigațiilor, care, ajutați de tehnologiile noi pe care le au la dispoziție, consideră că nu vor da greș în testele de dificultate pe care le vor ridica anumite situații.
De altfel, ei își propun să rezolve totul în condiții de discreție maximă și de disponibilitate 24 de ore din 24.
„În țările europene serviciile noastre sunt foarte des solicitate de persoane fizice care doresc să afle amănunte despre moralitatea anumitor persoane, să găsească persoane dispărute ori ascunse, să clarifice furturi și înșelăciuni, să protejeze diverse persoane ori să găsească chiar foști colegi de liceu ori foști iubiți/iubite. Nici munca depusă pentru persoane juridice, adică firme, nu e una banală, fiind vorba de cazuri complexe. Adeseori se solicită controlarea CV-urilor angajaților sau viitorilor angajați, anchete de moralitate, loialitate și seriozitate (salariați, viitori angajați, viitori clienți, etc.), verificarea unor declarații, verificarea personalului care se declara bolnav, bonitatea partenerilor de afaceri actuali sau viitori, date privind solvabilitatea ori seriozitatea unei persoane fizice sau juridice potențială parteneră într-o afacere, investigații privind concurența, protecția informativă a oamenilor de afaceri, a mărcii înregistrate și a patentului, verificarea și testarea măsurilor de protecție a datelor confidențiale și secrete, sprijinirea în instanță prin mărturie referitoare la cazurile rezolvate de noi. În cele mai dese cazuri, ni se solicită să verificăm sinceritatea declarațiilor în domeniul asigurărilor, deja având un contract încheiat cu o firmă de asigurări, iar altele fiind în stadiul de negocieri”, spune patronul agenției.
Fiind autorizată de Ministerul Administrației și Internelor, prin Inspectoratul General al Poliției Române, firma Privat Investigation are acces la baza de date a tuturor instituțiilor, lucruri precum verificarea cazierului, a unor informații din Registrul Comerțului, privind activitatea unor firme, acționari, foști acționari și obiectul de activitate fiind „floare la ureche” pe lângă restul misiunilor pe care le au de îndeplinit.
Meseria de detectiv are totuși limitele ei. Astfel, nu pot fi făcute investigații în privința reprezentanților diplomatici și consulari, în cauze penale aflate în lucru la organele judiciare, iar detectivii nu pot furniza date privind convingerile religioase, politice ori filozofice ale unei persoane.
De asemenea, este interzisă furnizarea informațiilor privind activități specifice desfășurate de instituții cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și siguranței naționale. Detectivii nu au voie, de asemenea, să intercepteze convorbirile efectuate prin telefon, telegraf și rețele electronice, nici comunicările ambientale din spațiul privat, precum nici să monteze aparatură de supraveghere foto-video în spații private, decât cu acordul expres al proprietarilor.
Ceea ce îi recomandă în numeroase cazuri e faptul că informațiile obținute și verificate de ei sunt probe care cântăresc greu în instanță, la luarea unei decizii.



Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu