Detalii uimitoare despre cum va fi în Viața Viitoare

Ne luptăm în această viață să dobândim mântuirea, dar e nevoie să înțelegem care este scopul ostenelilor noastre, ce ne așteaptă la capătul lor. Se naște această întrebare: oare cum (ne) va fi când vom intra ‒ s-ajute Domnul! ‒ deplin în Împărăția Cerurilor, după Judecata de Apoi? Se cunosc, desigur, anumite lucruri despre Rai și iad, despre „fericirea veșnică” și „osânda veșnică”. Dar avem în Biserică sfinți care ne-au lăsat în scrierile lor și anumite detalii, precum a făcut Avva Iulian Pomerius în lucrarea sa „Sfaturi către preoți. Despre viața contemplativă” (Editura Doxologia, Iași, 2013; traducere din limba latină și studiu introductiv de Dragoș Dâscă). Un text practic neștiut până acum în spațiul românesc. Avva Iulian a fost „un preot african născut în Mauritania, Africa de Nord, care a migrat în Galia (Franța de azi, n.m.), ca urmare a persecuției vandalilor conduși de Huneric († 484) împotriva creștinilor. Aici a deschis o școală de retorică în localitatea Arles” (p. 9). Pentru a încuraja preotul sau pe orice credincios să lucreze cu sârg la dobândirea vieții contemplative, adică a vederii sau cunoașterii lui Dumnezeu, Avva Iulian alocă spații generoase descrierii Împărăției „ce va să vină”, dar pe care o dobândim încă din „această viață prezentă, plină de chin și de amăgire” (p. 33). Aflăm, astfel, detalii mai puțin cunoscute, pe care eu le-am grupat sub forma răspunsurilor oferite la șapte posibile întrebări.
1) Vom mai putea păcătui sau să-L refuzăm pe Dumnezeu?
Acest lucru nu va mai fi posibil pentru cei ce dobândesc mântuirea. „Acolo, firea umană va fi atât de deplin restaurată și de însănătoșită de orice neputință, încât nici un păcat nu va mai rămâne în ea și nici nu va mai putea să păcătuiască” (p. 35). Avva Iulian se folosește de analogia cu îngerii care, odată ce au făcut o alegere în deplină cunoștință de cauză și fără să fie ispitiți de nimeni, rămân veșnic în starea pe care de bunăvoie au ales-o. Mai mult decât atât, în Împărăție nimeni nu va mai „trebui să roșească pentru vreo urmă a păcatelor” (p. 42). Binele îl vom face acolo în chip natural, pentru că voința noastră va fi vindecată și întărită. Sunt enumerate și o serie de daruri pe care Dumnezeu le va face firii noastre restaurate și transfigurate: „cunoștința fără greșeală, amintirea fără uitare, cugetarea fără rătăcire, mila fără prefăcătorie, simțul fără păcat” (p. 43).
2) Cum vom putea noi să ne bucurăm, dacă cei dragi nouă vor ajunge în „osândă veșnică” (Matei 25, 46)?
Aici e un punct extrem de delicat. Găsim în literatura aghiografică mărturii ale unor sfinți care nu se pot împăca la gândul că unii vor suferi în iad, chiar și dacă se numără între cei mai răi oameni. Dar Avva Iulian vine cu o perspectivă aparent diferită: „Atunci regretul în privința fiilor, a părinților, a soților care nu vor fi acolo nu va putea să îi întristeze pe cei fericiți, pentru că înălțimea acelei fericiri nu recunoaște felul tuturor legăturilor trupești pe care le-a avut stricăciunea noastră” (p. 61). Cu alte cuvinte, chiar și dacă un om care mi-e foarte drag ar fi dincolo, la chinuri veșnice, asta nu ar umbri bucuria mea. Probabil vom primi un tip de înțelegere la care acum nu avem acces, care covârșește „legăturile trupești” din prezent. Chinul celor din iad nu este altceva decât consecința alegerii făcute de cei care vor continua să refuze dragostea lui Dumnezeu și dincolo de această viață. Iar fără iubire nu poate fi bucurie.
3) E posibil ca bucuria să ne fie umbrită de invidia față de cei care, prin viața lor sfântă, vor fi mai sus decât noi?
Știm bine că în Împărăție este o ierarhie a sfințeniei, cum și cetele îngerești sunt pe diferite trepte. Avva Iulian ne asigură că „oricine va fi acolo, deși deosebindu-se în rang datorită unor merite felurite, fără îndoială toți vor fi într-o fericire desăvârșită” (pp. 43-44). Argumentarea este una prin analogie cu un fapt din lumea aceasta: „Precum săturarea trupului este săturare pentru toți oamenii în mod egal, fiecare muncind nu în mod egal, ci după cât poate, astfel toți sfinții deosebindu-se printr-o oarecare diferență în treptele lor, vor fi desăvârșiți într-o unică fericire, pentru că ei vor fi fericiți într-o unică desăvârșire” (p. 44). E uimitor cum, fără a desființa ideea de ierarhie, Avva Iulian accentuează ideea unei desăvârșiri unice pentru toți cei mântuiți. Nimeni „nu-și va aroga sieși un merit mai mare, fiindcă acolo nu va exista aroganță, nici cel care este mai jos nu va fi invidios pe cel de mai sus, fiindcă acolo nu va exista invidie. Și din acest motiv, deși va exista diferență între lăcașuri, totuși acolo va fi cea mai mare egalitate a unicei desăvârșiri în aceia care vor avea unica fericire a Împărăției Cerurilor” (p. 44).
4) Va mai exista vrăjmășie, ne va mai putea ispiti diavolul sau oamenii ne vor mai putea răni?
Categoric, nu. Sfinții „se vor veseli acolo, căci își vor primi răsplata (…) ei vor sălta de bucurie acolo, căci nu vor mai avea nici un vrăjmaș” (p. 34). De altfel, „diavolul și îngerii lui” vor merge în locul gătit lor, „în focul cel veșnic” (Matei 25, 41). În acea cetate sfântă ce va veni, „noul Ierusalim” (Apocalipsa 21, 2), va fi o „binecuvântată adunare a sfinților îngeri și a oamenilor”, un loc „unde nimeni nu înșală și nici nu este înșelat; de unde nici un binecuvântat nu este izgonit și unde nici un nelegiuit nu este primit” (p. 37).
5) Trupul nostru va mai cunoaște foame, boală, neputințe, limite?
La Învierea de obște se știe că vom primi trupuri noi, de o materialitate spiritualizată în cel mai înalt grad. Acestea vor fi „înzestrate cu nestricăciune și nemurire” (p. 41), cu „sănătate fără slăbiciune, fericire fără durere, viață fără moarte, ușurință fără obstacol, abundență fără sațietate și sănătate în toate privințele fără de boală” (p. 43). Așa cum, după Înviere, Trupul lui Hristos a trecut prin ușile încuiate, El putând apărea și dispărea în și din fața ucenicilor, și trupurile celor din Împărăția cea neînserată „vor fi oriunde vor dori, fără durată de timp sau obstacolul greutății” (p. 60). Altfel spus, ne vom putea deplasa „ca gândul și ca vântul”.
6) Diferența dintre bărbați și femei dispare?
Avva Iulian oferă iarăși un răspuns oarecum neașteptat pentru cei familiarizați cu acest cuvânt din Evanghelie al Domnului: „Când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri” (Marcu 12, 25). Unii au înțeles că dispare orice formă de diferențiere sexuală. Avva Iulian spune însă că „acolo vor fi trupuri de sexe opuse, dar fără vreo poftă trupească. Acolo va fi pentru toți iubirea deplină și nici un păcat” (p. 60). Așa cum noi toți vom păstra anumite trăsături ale chipului și ne vom putea recunoaște între noi, deși ele vor fi transfigurate și lipsite de orice urâțenie, tot așa ne vom păstra identitatea masculină sau feminină. Dar nu vor exista consecințe ale acestei distincții ce se va menține și în veșnicie, căci „nu mai este parte bărbătească și parte femeiască”, noi toți fiind „una în Hristos Iisus” (cf. Galateni 3, 28).
7) Nu cumva ne vom plictisi în Împărăție?
Nici o șansă. Toți cei mântuiți „vor aduce mulțumiri Binefăcătorului lor pentru atât de multe daruri și nu vor simți sațietate atunci când vor primi abundența desfătărilor” (p. 42). Nici nu vom simți nevoia să schimbăm locul sau să explorăm altceva: „În viața viitoare, când vom dobândi vederea, nu va mai exista un loc spre care să mergem, ca și cum am înainta, ci vom vedea cu o plăcere nesățioasă acea vedere la care vom fi ajuns pășind duhovnicește prin credință” (p. 50).
Vă las singuri să trageți concluziile, dacă merită sau nu să luptați pentru a ajunge acolo unde „există adevărata lipsă de griji, liniște sufletească neprimejduită, plăcere odihnitoare, veșnicie fericită, fericire veșnică; unde este iubire desăvârșită, nici o temere, zi veșnică, mișcare voioasă și un duh în toți prin contemplarea Dumnezeului lor și locuirea fără de grijă împreună cu El” (p. 37).
(Pr. Constantin Sturzu, Doxologia.ro)