„Deszăpezirea”

„Deszăpezirea”
„Deszăpezirea”

„O răsplată binemeritată”
„Învățământul primar din județ își primește răsplata binemeritată din partea poporului, care prin aceasta dovedește, cu toată criza materială, dar mai ales morală în care ne zbatem, că judecata sătenilor noștri este încă limpede și, atunci când trebuie să răsplătească pe cineva, știe s’o facă. Consiliul comunal din Bosanci, în ședința din 19 ianuarie a.c., a proclamat pe d-na institutoare Eugenia Ucraineț, directoarea școlii primare de fete, cetățean de onoare. Faptul în sine ar putea fi trecut cu vederea, dacă nu ar ieși din comun, căci, de obicei, se dau diplome de cetățeni de onoare doar puternicilor zilei: prefecți, deputați, miniștri etc. Aici însă, înțelepciunea poporului s’a îndreptat către o învățătoare, de la care nu se pot aștepta la bani și favoruri”.
„Suceava”, Anul I, Nr. 5-6, 24 ianuarie 1935.
„Deszăpezirea”
Din pricina ninsorilor, care în ultimele zile au căzut din abundență și în județul nostru, o mare parte din drumurile publice au devenit impracticabile. Pe alocuri, zăpada viscolită a ajuns chiar la un metru. În această situație, transportul pentru aprovizionarea localităților se desfășoară foarte anevoios. Dar datorită măsurilor luate de către comandamentul pentru deszăpezire, o parte din aceste drumuri au fost redate circulației rutiere. În prezent, pe drumurile principale ale județului, care duc spre Rădăuți, Siret și Gura Humorului, acționează la deszăpezire toate utilajele din dotarea direcției. Astfel, sînt folosit din plin trei autofreze, patru autogredere și un buldozer. Pe de altă parte, s-au pus în funcțiune plugurile din lemn cu tracțiune animală. Toate acestea vor face ca drumurile publice din județul nostru să fie practicabile, asigurându-se astfel o bună aprovizionare a tuturor localităților”.
„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6872, Suceava, Miercuri 21 ianuarie 1970.

Recomandări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Peste 800 de tone de hrană și 50 de tone de sare, furnizate de silvicultori animalelor sălbatice din pădurile Sucevei