Săptămâna trecută s-au desfășurat partidele de baraj, la finalul cărora niște echipe au promovat din campionatele județene, adică liga a 4-a, în liga a 3-a, respectiv divizia C. Altădată ar fi trecut nebăgate în seamă la nivel național, singurii interesați putând fi cei din comunitățile ale căror echipe au jucat în aceste meciuri, de regulă locuitorii unor orășele, precum Rădăuți, pentru care inclusiv la acest nivel este greu de susținut o echipă de fotbal. Anul acesta însă, într-o premieră cum doar la noi este posibil, până și o televiziune de sport, chiar cea mai mare, a transmis în direct unul din meciurile retur, motivul aproape neverosimil fiind acela că una din combatante era chiar o fostă campioană, Petrolul Ploiești, participantă cândva în cupele europene, ajunsă acum să se bucure pentru o promovare în liga a III-a, după o retrogradare pe motive financiare până la ultima formă de fotbal organizat/competițional. Printre nou promovate, alături de Petrolul se mai numără și Rapid București, și Progresul București, și U Cluj, toate fiind nume din istoria fotbalului românesc. Echipe care, dincolo de pedigree, provin din orașe cu mare putere economică și care ar da bani grei să-și vadă echipele măcar cu o treaptă mai sus, adică în divizia secundă. Unde, culmea culmilor!, Suceava se afla de fapt și de drept, ba chiar pentru al doilea an consecutiv, dar care încă nu știe dacă chiar va participa la competiția care duce către prima ligă. De ce? Singurul răspuns corect este: dracu’ știe de ce! Așadar, fără să fi retrogradat pe fotbal, fără să fi fost retrogradată pe motive financiare, fără să fi intrat în faliment ori insolvență, echipa asta, presupusă a se numi Foresta, nu are banii pentru a se înscrie în campionat. Nu știu dacă poate exista o situație mai cretină și mai umilitoare. Cu siguranță însă că a venit vremea deșteptării. Nu cred că nu există soluții. Nu cred că niște nenorociți de câțiva bani, mai puțin de 70.000 de euro, pot împiedica Suceava să joace în B. Nu cred că nu există un partid, un politician, un afacerist care să nu sesizeze că rezolvarea acestei probleme ar putea fi șansa lui/lor. Gata. Ne-am distrat destul. Acum a venit vremea rezolvării.