– „Zavistia este maica uciderii și decît preadesfrînarea este mai rea”
Din Sfînta Evanghelie de duminică aflăm cum mai-marele sinagogii, din rîvnă pentru cinstirea sîmbetei, și-a ascuns zavistia și fățărnicia sa, zicînd: Șase zile sînt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în ziua sîmbetei (Luca 13, 14). Vedeți, frații mei, ce zavistie și fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpînea pe acest om, nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rînduit sîmbăta ca încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei femei bolnave?
Niciodată Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie. Căci păcătoșii cînd se întorceau la pocăință din toată inima, cu mare milă și iubire îi primea Dumnezeu. Iar cînd era învinuit de cărturari și farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El le zicea: N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință (Matei 9, 13). Și iarăși: N-au trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea: Vameșii și desfrînatele merg înaintea voastră întru Împărăția Cerurilor (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mîndria, zavistia, ura, viclenia, slava deșartă, fățărnicia și altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvîntul nostru și să vorbim despre zavistie și fățărnicie, de care v-am amintit.
– Zavistia este patima cea mai cumplită
Pentru a arăta că zavistia este mai rea și decît diavolul, să ne ducem cu mintea la împăratul Saul și la David. Saul zavistuia foarte mult pe David și căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmașul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar cînd David se întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile în întîmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cîntînd și jucînd cu timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: Bătut-au Saul cu miile și David cu zecile de mii. Și s-a mîniat Saul foarte tare și nu a plăcut în ochii lui Saul cuvîntul acesta și a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii? Și ce mai lipsește fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din ziua aceea la David (I Regi 18, 7-9). Și din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe David și căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la Dumnezeu peste Saul și a rămas uimit în mijlocul casei lui. Și David cînta din harfă cu mîna sa și gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cîntarea lui David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din chinurile duhului rău, lua sulița ca să-l omoare pe David și David, ferindu-se din fața lui Saul, acesta a lovit cu sulița în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10).
De aici oricine poate cunoaște că zavistia este mai rea decît diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, cînd cînta David, dar nu și zavistia din inima lui.
Auzim și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice așa: „Zavistia este maică a uciderii și mai rea decît preadesfrînarea. Căci aceasta stă la om cît timp este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat și toată lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în Rai” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: „Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe și mai cumplite decît uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să pătimească cele de ocară și curse dinspre toate părțile îi întinzi ca să vatămi pe fratele tău.
Deci, ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de postești, cu acest scop te-ai făcut mai necurat decît toți dacă zavistuiești pe fratele tău. Deci să știi că lucru rău este zavistia și lipsită de toată iertarea și mai cumplită și decît rădăcina tuturor răutăților, că iubitorul de argint atunci se bucură cînd ia, iar zavistnicul atunci se bucură cînd altul nu ia.
Diavolul zavistuiește numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe om zavistuiești și împotriva celui de un neam cu tine stai. Și ce iertare vei dobîndi? Care cuvînt de îndreptare vei da tu, cel ce, cînd vezi pe fratele tău în îndestulare, tremuri și te îngălbenești în loc să te veselești? Deci aceasta să înțelegi, că cela ce este zavistuit, se va trezi și mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna asupra sa… Pentru care pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele tău? Că a luat mare dar duhovnicesc? Și de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?
Deci către Acela primești gîndul zavistiei în inima ta, care a dat Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce vîrf al păcatelor se face și cît îți sapă ție prăpastia muncii? Și ce poate fi mai ticălos decît sufletul acela, care ieri era prieten cu prietenul tău și se împărtășea cu el de cuvinte și de masă, apoi îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de la sine masca prieteniei și a intrat sub fața vrăjmașului, mai bine zis a turbării!” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 174).
Apoi zice: „Ce faci omule? Socotești că este de mare folos a surpa bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale tale”. Și iar zice: „Măcar semne de va face cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, și pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decît toți” (Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvînt pentru zavistie). (Părintele Cleopa)
