Răscrucea gândului

Despre urare și binecuvântare



În perioada sărbătorilor primesc, la fel ca multe alte persoane, o sumedenie de urări. Pe e-mail, prin SMS, mai rar prin telefon, de foarte puține ori prin cărți poștale sau scrisori. De cele mai multe ori, acestea au ceva repetitiv, clișeistic și previzibil. Rămâi, adesea, cu gândul cel bun pe care adresantul l-a intenționat atunci când a trimis urarea, gândindu-se și la tine.
Atunci când primești un SMS cu o astfel de urare, te poți aștepta la faptul că acel gând a fost adresat, la pachet, mai multor persoane. Desigur, te poți gândi la faptul că gestul este rezultatul întâlnirii dintre beneficiile tehnicii care îți înlesnesc o astfel de comunicare, lipsa de timp și criza economică. În plus, persoanele mai timide se pot ascunde în spatele unui text scris și controlat, evitând, astfel, bâlbâiala și lipsa de inspirație provocate de convorbirea cu o persoană mai locvace. Evident, nu putem exclude rațiunile comodității și nici pe cele ale exercițiului de imagine.
Atât în tradiția iudaică, cât și în cea a primelor secole ale creștinismului, binecuvântările sau urările erau personalizate. Cel care le primea intra în posesia lor pentru scopuri precise și clar determinate. Altfel spus, ele erau răspunsuri adresate unor cerințe bine conturate. Chiar și atunci când era dată pentru o viață întreagă ce avea să fie împlinită – precum în episodul scripturistic al lui Iacob, Esau și Isaac -, ea era adecvată și adresată cuiva anume. Avea un destinatar bine precizat. De asemenea, o urare sau o binecuvântare, chiar și atunci când trimitea către aspecte ale vieții dezirabile pentru orice persoană, era recuperată la nivel personal de așteptarea individuală a acelei împliniri promise.
Și în acest fel putem înțelege cazul vicleniei lui Iacob, cel care fură binecuvântarea pe care tatăl său, Isaac, intenționa să o adreseze fratelui său, Esau (Geneza, 27). Am putea înțelege de aici că există, chiar și într-o binecuvântare personală, un rest de indeterminare, o zonă misterioasă care permite extrapolarea, comutarea sau furarea unei binecuvântări.
Cum putem înțelege însă această indeterminare? De unde această inabilitate de a da urărilor și binecuvântărilor noastre un contur perfect mulat doar pe profilul persoanei căreia aceasta îi este adresată? Întrebarea deschide câmpul tematic al antropologiei apofatice, așa cum a fost acesta dezvoltat de tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii.
Pentru Sfântul Vasile cel Mare, omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, nu poate fi înțeles până la capăt, așa cum nici esența Creatorului său nu poate fi circumscrisă într-o definiție sau determinată printr-un concept. Din această perspectivă, așa cum sugerează și Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, singurul cunoscător al inimii omului (kardiognostes) este Dumnezeu. Doar El este cel care poate ști în mod absolut ce îi trebuie fiecărei persoane și care este binecuvântarea sau urarea de care aceasta are nevoie. Se întâmplă de aceea ca, uneori, prin vocea cuiva mai puțin cunoscut să ne fie adresate cele mai surprinzătoare și mai lămuritoare urări. Ca și cum Altcineva ar fi autorul acestora.
Atunci când nu se întâmplă acest lucru, primim fie acele gânduri bune adecvate căutărilor noastre, fie acele urări învelite în ambalajul clișeelor. Nu le vom repudia pe acestea din urmă dacă vom înțelege faptul că, de fapt, acea zonă a indeterminării este proprie chiar și celor mai personalizate dedicații și că, prin urmare, clișeul este inevitabil chiar și în cazul acestora. Evident, clișeul este amendabil din perspectiva indiferenței sau a dezinteresului pe care el le maschează. Dacă putem rămâne cu ceva din acesta este doar intenția gândului bun, imagine ștearsă, dar mereu ajustabilă a unei binecuvântări care întotdeauna vine și din altă parte, cunoscându-ne în totalitate și potrivindu-ni-se perfect.
De aceea, parafrazându-l pe Jean-Luc Marion, vom putea spune și în acest context că ceea ce se transmite în actul urării sau în actul binecuvântării este chiar faptul de a ura sau de a binecuvânta. Restul vine întotdeauna din altă parte. (Andrei GĂITĂNARU)



Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”
Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au debutat cele două campionate de fotbal pentru tineri, „Cupa Domnițelor” și „Cupa Mușatinilor”

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au debutat cele două campionate de fotbal pentru tineri, „Cupa Domnițelor” și „Cupa Mușatinilor”
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au debutat cele două campionate de fotbal pentru tineri, „Cupa Domnițelor” și „Cupa Mușatinilor”