Care sînt cele mai frecvente tulburări de limbaj ale copiilor pe care le-ai întâlnit?
În practica mea logopedica, cele mai frecvente probleme de limbaj ale copiilor pe care le-am întâlnit sînt cele din categoria tulburărilor de pronunție, în special cele de tip dislalic. Dislalia este o tulburare de pronunție care constă în deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea și inversarea sunetelor. În cazurile grave de dislalie, astfel de fenomene se produc și la nivelul silabelor și chiar al cuvintelor. Exemple de silabe inversate: porcatoliu în loc de portocaliu, cerlanea pentru cerneala etc.
Limbajul, în perioada lui de formare, se caracterizează printr-o dislalie fiziologică și una defectologică. Dislalia fiziologică se refera la dificultățile de pronunție care apar la marea majoritate a copiilor, sînt firești, pasagere, au caracter temporar, nu se fixează și nu se mențin după vârsta de 4-5 ani. Aceste tulburări nu intră în sfera patologicului.
Dislalia defectologică se referă la fixarea tulburării de vorbire și se caracterizează prin pronunțarea defectuoasă a unuia sau mai multor sunete. Ea se manifestă prin omisiuni, substituiri, distorsiuni de sunete sau erori motrice permanente pentru un anumit sunet sau pentru un grup de sunete.
Pentru lichidarea lor este nevoie de un tratament logopedic, pentru că ele nu dispar de la sine. Sunetele cel mai des afectate sînt cele care au o structură articulatorie mai complexă și anume s, z, t ,s ,j, ce, ci, ge, gi si, mai ales, teribila și buclucașa consoană r care a dat de furcă și marelui nostru poet Lucian Blaga. Aceste sunete, neputând fi pronunțate, sînt omise, înlocuite sau pronunțate deformat, cum ar fi: caun în loc de scaun, sase în loc de șase, tasa în loc de casa, țerței în loc de cercei, sirese in loc de cireșe, iata sau lata în loc de rața, totos în loc de cocoș etc.
O altă tulburare cu care m-am confruntat este bâlbâiala. Bâlbâiala reprezintă o tulburare a ritmului și a fluenței vorbirii, în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariția unor blocaje sau a unor spasme puternice, odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziții, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte. Deși nu este atât de frecventă, are implicații emoționale deosebite. Suferința nu se vede în oglinda, ci direct în sufletul copilului. La vârsta preșcolara, odată cu dezvoltarea posibilităților de formulare propozițională pot să apară repetiții, întreruperi, mai ales când se folosesc propoziții mai complexe. Aceste disfluențe pot conduce la fixarea bâlbâielii.
În jurul vârstei de 3 ani deja se pot diagnostica astfel de copii deoarece aceștia posedă un număr redus de cuvinte, pronunțate defectuos, nu pot formula propoziții, la unii și înțelegerea este dificilă. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiențe la nivelul sistemului nervos sau ca urmare a bolilor grave din prima copilărie. Subliniez că cele mai multe întârzieri în dezvoltarea vorbirii sînt determinate de neglijențe educative și de un mediu nefavorabil care să stimuleze dorința copilului de a comunica și relaționa cu cei din jur.
De asemenea, am constatat apariția a tot mai multor copii care evită să vorbească în anumite situații sau în prezența anumitor persoane. Aici vorbim despre mutismul electiv sau voluntar care apare mai frecvent la copiii hipersensibili și se manifesta printr-o muțenie temporala, parțială sau totală. În astfel de situații, copiii respectivi refuză să comunice pe o anumită perioadă de timp, numai cu unele persoane, iar când este mai accentuat, refuzul se extinde față de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode greșite de educație, de eșecuri repetate, de stări de stres care traumatizează copilul, de atitudini care îl frustrează.
Interviu realizat de Psih. Mihaela ZAHARIA
