„Oropsirea Bucovinei” (II)
„S’au imprimat mărci comemorative, înfățișând fragmente din istoria diverselor provincii, dar singur pământul clasic al istoriei moldovenești și românești a rămas și în privința asta pe dinafară. Nici măcar Putna cea glorioasă, care adăpostește osemintele celui mai slăvit Domn al neamului, n’a fost vrednică să figureze și dânsa pe-o marcă jubiliară!…În războiul desrobirii, la care fiecare provincie robită a avut datoria să contribuie cu cât mai multe semne de recunoștință românească, Bucovina a adus, relativ, jertfele cele mai multe și cele mai impresionante. Eroismul lui Ion Grămadă va rămâne o pildă, până la care nu s’a putut ridica nici unul din ținuturile liberate. Când a sosit ceasul ca sufletul Bucovinei să pecetluiască prin votul său desrobirea câștigată cu jertfele armatei române, el nu și-a precupețit votul, ci încununat de sublimul unui avânt fără egal, a strigat să-l audă străinătatea și istoria, că nu înțelege a nu se da întreg și necondiționat, dorului care i se împlinea. Nu se prețuiește o provincie numai după întinderea suprafeței și numărul locuitorilor. Valorile morale, pe care istoria le descoperă în pământul și în sufletul unei provincii, își au și ele importanța când e vorba a se fixa rangul acelei provincii!”.
„Făt – Frumos”, Anul IV, Suceava, Martie – Aprilie 1929.
“Despre telefoane”
„Cetățenii orașului Rădăuți sînt nemulțumiți uneori de felul cum sunt deserviți de către personalul oficiului telefonic din localitate. Sînt cazuri cînd trebuie să aștepți la receptor cîte 10-15 minute pînă ce telefonista răspunde la apel. Și atunci rămîi surprins. În loc de numărul cerut, primești un alt număr de telefon. Dar cu asta nu s-a terminat necazul. Unele telefoniste obișnuiesc să te întrerupă cînd ești în toiul convorbirii. Dacă încerci cumva să reclami vreo neglijență, operatoarea nu te mai servește de loc, sub pretextul că numărul solicitat ar fi «ocupat»”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3818, Suceava, Joi 17 martie 1960.