Despre suflet, moarte și judecată

Despre suflet, moarte și judecată, cuvinte spuse de Cuviosul Efrem (Filotheitul) din Arizona (n. 1927), unul dintre cei mai renumiți părinți ortodocși contemporani, singurul ucenic de chilie al lui Gheron Iosif Isihastul (+ 1959), pe care-l mai avem în viață, lângă care s-a nevoit timp de 12 ani, ctitor a 17 mănăstiri ortodoxe din America de Nord.
✦ Unul este adevărul neîndoielnic: sufletul omului este nemuritor și după moarte intrăm în veșnicie. Și de aici depinde unde va fi așezat sufletul omului după moarte. Să ne îngrijim deci de sufletul nostru și să-l avem cât se poate de curat.
✦ Conștiința fiecărui om va fi cel mai mare acuzator la judecata lui Dumnezeu. De aceea, acum, când suntem în viață, să ne schimbăm și să ne pocăim. Să-L rugăm pe Dumnezeu ca sfârșitul vieții noastre să fie creștinesc și să dăm răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată.
✦ Prezența lui Dumnezeu înseamnă prezența îndurării, iubirii, prezența îmbrățișării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrățișați de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa și astfel rămânem lipsiți sufletește și suferim. Și toate acestea pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu. Dumnezeu este lumină; dacă noi simțim întuneric, înseamnă că nu avem în noi lumină dumnezeiască. Dacă simțim povara conștiinței este pentru că nu ne-am împăcat cu Dumnezeu.
✦ Fiecare om va avea de înfruntat greutatea morții. Însă cu cât devine omul mai duhovnicesc, cu atât mai puțin va gusta din chinurile ieșirii sufletului. Va trebui să ne găsim în rugăciune, pocăință și trezvie. Să fim cu luare-aminte la gândurile, cuvintele, simțurile și faptele noastre. Să răbdăm ispitele și să-i iertăm din inimă pe cei ce ne învinuiesc.
✦ Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm, vom fi iertați, iubim, vom fi iubiți, facem milostenie, vom fi milostiviți. Nu îl judecăm pe seamănul nostru, nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim, aceasta vom primi.
✦ Când cunoaștem calea de mântuire, este ușoară mântuirea… Este imposibil ca omul care iubește, care nu judecă, care iartă, trece cu vederea și miluiește, să rătăcească drumul mântuirii. Să fim atenți să nu pierdem mântuirea sufletului nostru, căci lumea întreagă nu prețuiește cât un suflet nemuritor.
✦ Moartea este puntea care-l trece pe om din lumea aceasta spre cealaltă. După ce se închid ochii trupului, se deschid îndată ochii sufletului și acesta vede lucruri pe care nu le vedea înainte cu ochii trupului.
✦ Sufletul care se nevoiește, care rabdă, care crede neclintit în existența lui Dumnezeu și în viața cealaltă, în zilele în care primește harul se simte ca și când ar fi înarmat cu armele luminii și capătă încredere deplină în Dumnezeul și Părintele Ceresc.
Pentru a ajunge cineva la această măsură, trebuie ca mai înainte să depună aici, în lume, eforturi după porunca lui Dumnezeu. Să rabde ispitele, necazurile, durerile. Să se smerească încontinuu. Să izgonească cugetele rele imediat ce acestea își fac apariția. Să fie cu luare-aminte la propria viață. Și atunci, în vremea când nu se așteaptă, va simți cercetarea harului lui Dumnezeu.
✦ Sufletul este duh, este suflarea lui Dumnezeu. A venit de la Dumnezeu și la Dumnezeu se va întoarce. Sufletul este important și este superior îngerilor. Această suflare va pleca în ceasul morții, îl va întâlni pe Dumnezeu Tatăl și, dacă a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu, se va mântui veșnic, dacă le-a făcut pe ale diavolului, va merge cu diavolul… De aceea să ne îngrijim să ajutăm sufletul care a plecat, prin Sfinte Liturghii, prin rugăciuni, prin milostenii. Toate aceste fapte mijlocesc în fața lui Dumnezeu pentru sufletul care a plecat.
✦ Sufletele sunt nemuritoare. Moartea nu atinge sufletul. Acesta nu cedează dispare și are valoare neprețuită. Și pentru că este veșnic și nemuritor trebuie să avem foarte multă grijă de el, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru piere când urmăm calea păcătoasă, când ne îmbolnăvim de cancerul păcatului. Atunci vom avea parte de moartea sufletească, care este despărțirea veșnică a sufletului de Dumnezeu.
✦ Orice lucru de pe pământ poate fi înlocuit, dar dacă pierdem sufletul nostru, nimic nu ne mai poate salva, de aceea să-l apărăm cu orice sacrificiu, strădanie și nevoință.
✦ Mila Hristosului nostru nu are limite, este abis. Dumnezeu îl iubește nespus pe om. Să punem în valoare această milă a Sa, prin pocăință, prin spovedanie și prin viața noastră credincioasă.
✦ Să întrebuințăm timpul și clipele pentru mântuirea sufletului nostru. Să nu ne atragă lucrurile pământești, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.
✦ Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos și al Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L mulțumim pe Dumnezeu… De vreme ce microbii umblă și ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu rugăciunea:
Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, mântuiește-mă.
Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat și pregătit.
✦ Moartea este înfricoșătoare, nu am gustat-o și nu o știm. Când va veni, nu vom putea mărturisi despre ea, doar o vom îndura… De aceea îl vedem pe muribund cum înghite, lăcrimează și are privirea încețoșată. Nu are contact cu cele de lângă el și vede alte lucruri… Prin această moarte vom trece cu toții. Să ne pregătim deci să înfruntăm moartea conștient, să nu ne acuze conștiința, și să avem și fapte bune să punem în balanță.
✦ Când omul este pregătit, înfruntă moartea înfricoșătoare cu leacul nădejdii, cu ușurarea conștiinței. Acestea vin și îndulcesc chinul și frica, și dau curaj neliniștii sale.
✦ Trebuie să ne dăm seama că lumea este deșertăciune și că plecăm cu adevărat în viața veșnică. Ne așteaptă o altă lume, duhovnicească, veșnică, sfântă. Aici toate sunt mincinoase. Cel care merge acolo nu vrea să se mai întoarcă nicicând înapoi.
(Sursa: “Despre credință și mântuire”, Părintele Efrem Athonitul, Editura Bunavestire, Galați, 2003)