“Despre slava deșartă”

O luptă grea o avem împotriva duhului slavei de¬șarte.
Patima aceasta este foarte felurită și foarte sub¬țire și nu o bagă de seamă ușor nici însuși cel ce păti¬mește de dânsa.
Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite și de aceea e mai ușoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaște pe potrivnicul său și îndată îl răstoarnă prin împotrivire cu cuvântul și prin rugăciune.
Greu de biruit
Dar păcatul slavei deșarte având multe în¬fățișări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostașul lui Hristos prin orice îndelet¬nicire, prin glas, prin cuvânt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugăciune, citire, liniște, până și prin îndelunga-răbdare.
Pe cel ce nu izbutește să-l amăgească spre slava deșartă prin scumpetea haine¬lor, încearcă să-l ispitească prin îmbrăcămintea proas¬tă, și pe cel ce nu l-a putut face să se îngâmfe prin cin¬ste, pe acela îl duce la nebunie prin așa-zisa răbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut împinge la slava deșartă pentru destoinicia în cuvânt, îl amăgește prin tăcere, făcându-l să-și închipuie că a dobândit liniștea. Dacă n-a putut moleși pe cineva prin belșugul bucate¬lor, îl slăbănogește prin postul pe care îl ține de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toată îndeletnicirea dă prilej de război acestui drac viclean.
Lipsă de simțire
Pe lângă aces¬tea, el îl face pe monah să se gândească și la preoție, îmi aduc aminte de un bătrân, pe când petreceam în pustia sketică. Ducându-se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de ușă l-a auzit grăind. Și socotind bătrânul că citește din Scriptură, a stat să asculte, până ce a simțit că fratele își ieșise din minte din pricina slavei deșarte și se hirotonisise pe sine dia¬con, făcând tocmai otpustul celor chemați. Deci cum a auzit bătrânul acestea, împingând ușa a intrat; și întâmpinându-l fratele i s-a închinat după obicei și ceru să afle de la el dacă de multă vreme așteaptă la ușă. Iar bătrânul i-a răspuns în glumă, zicând: “Acum venii, când făceai tu otpustul celor chemați”. Auzind fratele acestea, a căzut la picioarele bătrânului, cerându-i să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de rătăcirea aceasta.
Am amintit aceasta vrând să arăt la câtă lipsă de simțire duce dracul acesta pe om.
Fără lauda oamenilor
Drept aceea, cel ce vrea să se lupte desăvârșit și să ia cununa dreptății de¬săvârșite să se străduiască în toate chipurile să biruie această fiară cu multe capete. Să aibă pururi înaintea ochilor cuvântul lui David: “Domnul a risipit oasele ce¬lor ce plac oamenilor” (Ps 52, 7).
Deci nimic să nu facă uitându-se după lauda oamenilor, ci numai răsplata lui Dumnezeu să o caute. Să lepede necontenit gândurile care vin în inima lui și îl laudă, și să se disprețuiască pe sine înaintea lui Dumnezeu. Căci numai așa va pu¬tea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se izbăvească de duhul slavei deșarte.
(Sf. Ioan Casian, “Despre cele opt gânduri ale răutății”, Filocalia vol. 1, Editura I.B.M.B.O.R. 2008)