Sfintele Moaște care se află pe pămîntul țării noastre formează un prețios dar duhovnicesc pe care ni l-a dat Dumnezeu.
Ele sînt, totodată, o puternică și convingătoare dovadă văzută a nevăzutului nostru Dumnezeu. Omul legat de pămînt vrea întotdeauna să vadă, să pipăie, să înțeleagă mai întîi și apoi să creadă. El mereu caută să vadă minuni, să vadă îngeri, să vadă sfinți, să vadă ce este dincolo de mormînt. De aceea omul este permanent plin de întrebări, bătut de îndoieli, ispitit să nu creadă cu toată inima în Dumnezeu, în viața viitoare. De aici atîtea secte, certuri și convingeri religioase. Mai ales oamenii din vremea noastră vor să-l primească pe Dumnezeu mai mult prin rațiune, prin dovezi logice și abia la urmă prin credință. Or, sfintele moaște care împodobesc pămîntul țării noastre sînt și rămîn cea mai convingătoare dovadă a existenței lui Dumnezeu, a darului nestricăciunii și al facerii de minuni în trupurile lor.
Apoi sfintele moaște sînt un semn al dragostei sfinților din cer pentru noi, oamenii păcătoși de pe acest pămînt. Ne-au lăsat nouă trupurile lor sfinte și făcătoare de minuni, ca un îndemn la sfințenie și mîngîiere în lupta vieții pămîntești, încredințîndu-ne că sfinții se roagă neîncetat pentru sufletele noastre.
Văzînd moaștele Sfîntului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ne dăm seama cum arată trupul unui martir chinuit pentru Hristos, bătut, zdrobit cu pietre, tîrît și tăiat cu sabia. De aceea, privind sfintele sale moaște, ne întărim mai mult în credință, ne îndemnăm să mărturisim și noi pe Hristos, ne încălzim inimile, ne simțim datori să lăudăm și să cinstim pe sfinți, ne smerim și ne plecăm în fața acestor apărători ai Ortodoxiei și, îngenunchind, cerem ajutorul lor, sărutîndu-le sfintele moaște.
De asemenea, văzînd moaștele întregi și preamărite ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva (14 octombrie) și ale celorlalți sfinți și cuvioși părinți, ne dăm seama cît de minunat au trăit ei pentru dragostea lui Hristos și părăsind lumea s-au jertfit ca niște îngeri în trup, numai în post și rugăciune. Astfel, ne întărim în credință, ne îndemnăm la nevoință duhovnicească, ne rușinăm de păcatele noastre cele multe și, sărutînd sfintele moaște, făgăduim și noi, cu darul Sfîntului Duh și cu ajutorul lor.
Sfintele moaște sînt o prezență vie și permanentă a sfinților în mijlocul nostru, o dovadă a milei lui Dumnezeu pentru neamul nostru mult încercat. În vitregia vremurilor ce s-au abătut asupra noastră, sfintele moaște au mărturisit și întărit dreapta credință, îmbărbătînd pe preoți și pe credincioși către dragostea lui Hristos. Ele sînt mai căutate de credincioși și mai prețuite decît icoanele făcătoare de minuni.
De asemenea, minunile săvîrșite la sfintele moaște sînt mai numeroase, mai cunoscute ca cele săvîrșite la icoane miraculoase. Am putea spune că icoanele miraculoase, și în general icoanele ortodoxe, sînt mai intime, avînd un rol duhovnicesc mai de taină, personal, legat de fiecare credincios în parte.
Sfintele moaște, în schimb, au un rol duhovnicesc mult mai extins, colectiv, avînd o zonă de influență destul de mare. De aici numărul mare de închinători la sfintele moaște și acele mișcătoare procesiuni prin orașe și sate, la hramuri și pelerinaje cu participarea a mii de credincioși.
Sfintele moaște au fost în general sub permanența atenție și grijă a domnitorilor. Ei le procurau, le răscumpărau cu bani foarte grei, le aduceau în țară, înălțau biserici în cinstea sfinților ale căror moaște le aduceau și le așezau cît mai aproape de curtea domnească, ca să le fie de ajutor în vremuri de primejdie. Asemenea odoare nu puteau ajunge ușor prin mănăstiri, fiind departe de capitala țării. De aceea moaștele au fost mai popularizate. Nu tot așa cu sfintele icoane miraculoase. Ele de obicei se încredințau mănăstirilor, ca o mîngîiere pentru călugării rugători.
