Motto: ”Video meliora, proboque, deteriora sequor” (”Văd pe cele bune, le aprob, dar aleg pe cele rele”) – Publius Ovidius Naso
X este lacom… Y este puturos… Z este mândru de se rupe și nu-i mai ajung titlurile și premiile, sunt rostiri la ordinea zilei. Constatările de acest fel sunt însă doar catalogări facile ce trădează dominanța unui simptom comportamental: altcumva spus, partea vizibilă a aisbergului său neurologic, implicit, psihic. Caracterul, adică.
Vântoasele care bântuie în capul acestuia, prin văile și munții structurilor cerebrale – adevărate lupte neuro-hormonale interioare – rămân invizibile și necunoscute: atât ambientului spectator, cât și împricinatului. De unde și neputința evoluției sale, a schimbării sale etice.
Din fericire, la ora actuală, neuroștiințele existențiale, știința epigeneticii și… filozofia își dau mâna armonios, arătând ”negru pe alb” – grație biochimiei și imagisticii dinamice cerebrale – partea submersă a aisbergului amintit. Situație în care, deși prietenii, colegii și societatea zac în constatări și neputință, evoluția ”subiectului” rămâne strict la îndemâna sa – a acelui X, Y, Z… pomenit – spre a se autocorecta.
Este trecerea de la robia casei părintești – creșterea, ”dresura” de acolo – la libertate, de la inconștiență la conștiința de sine și de la frică la iubire; loc unde măsura, smerenia, demnitatea și respectul – față se sine și ambient – ies la iveală. O trecere rareori încercată și rarisim reușită.
Conștientizarea propriilor hibe, asumarea și ”trecerea” incumbă un uriaș efort și cheltuială de energie și timp, dar merită!… Mult invocata reziliență asta însemnând.
În lipsa celor mai înainte spuse, cantonarea inconștientă și comodă în ”Ăsta-s eu! Luați-mă așa cum sunt!” – rostită sau tăcută – asigură, în timp, degradarea psiho-fizică a leneșului în cauză.
Structura cerebrală ”neîmblânzită”, responsabilă de toate relele – în viața personală și cea socială – este corpul striat cerebral, numit și ”creierul primitiv”; el fiind cel care, în lipsa bunei creșteri ”de acasă”, ia în stăpânire structurile neocortexului cerebral; sediul inteligenței, al imaginației, al inventivității etc., care structuri, deși ”la înălțime” – și la propriu ca localizare cerebrală – sunt puse în umbră de caracter. Specialistul priceput și artistul talentat, dar om de nimic, fiind ubicuu prezenți: în războaiele din familie, de la locul de muncă și în cele cu arme și armate. Apropo de ”buna creștere”: a nu se confunda aceasta cu vlăguita politețe ipocrită!
După recenta publicare în Monitorul de Suceava și pe feisbucluc a articolului intitulat <<Teatrul municipal ”Grigore Vasiliu Birlic” din Suceava>> – prin care, argumentat, propuneam nume nou amintitei instituții – am primit câteva telefoane. Aprobatoare!… Ba chiar mi s-a imputat că nu am scris despre alte ”preamăriri” ale lui Matei Vișniec, tot anapoda: recenta primire a acestuia în Academia Română, ca membru de onoare, și despre acordarea titlului de ”doctor honoris cauza” de către Universitatea din Iași.
Nu am scris, fiindcă nu am știut…
Dar, preventiv, pot sugera personajului – și, mai ales, susținătorilor și fanilor săi – tentativa unui Nobel literar…; Cărtărescu fiind în aceeași oală.
