– Ieșit-a semănătorul să semene sămînța Sa (Luca 8, 5)
Semănătorul din pilda Evangheliei de duminică este Însuși Domnul Dumnezeul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieșit din sînurile Tatălui, după cum Însuși a zis: Eu de la Dumnezeu am ieșit (Ioan 17, 8), și a venit pe pămînt să semene sămînța cuvîntului Său. Iar țarina în care a semănat sămînța Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: Iar țarina este lumea (Matei 13, 38).
Din această pildă vedem că numai a patra parte din țarină, adică din lume, a fost pămînt bun, care, primind sămînța cuvîntului lui Dumnezeu, a crescut și a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părți din țarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriș și pămînt cu spini (Matei 13, 22), în care căzînd sămînța cea bună a cuvîntului, nu a rodit, ci s-a pierdut.
Deși Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mîntui, primind sămînța cuvîntului vieții și aducînd roadă însutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin așezarea rea a sufletului său, împiedică creșterea și rodirea seminței cuvîntului dumnezeiesc. Trebuie să știm că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forțează ușa inimilor omenești, numai bate la ușa inimilor, precum scrie: Iată, stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra și voi cina cu el și el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).
Dumnezeu este preadrept și preasfînt și nu voiește a mîntui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a încununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12); la fel Sfîntul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om în mîna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Și dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: Pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veșnică, nici muncă veșnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voința omului spre bine, sau ar îngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfîntul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicînd: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiți ispitiți mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite și scăparea din ea (I Corinteni 10, 13).
Așadar, toată vina nerodirii cuvîntului lui Dumnezeu în inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinței sale, se face cale călcată de oameni, pietriș sau pămînt cu spini. Omul, de bunăvoia sa, își alege viața sau moartea, iadul sau raiul. Cuvîntul lui Dumnezeu se închipuie cu sămînța; pentru că precum sămînța este aruncată în pămînt ca să rodească, tot așa și cuvîntul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Și precum din sămînță, crescînd, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grîul, orzul, porumbul și alte plante și arbori, tot așa și sămînța cuvîntului lui Dumnezeu, semănîndu-se în pămînt bun, rodește hrana cea sufletească și nepieritoare. Și precum sămînța nu rodește în orice loc s-ar semăna, ci numai în cel bun, la fel și cuvîntul lui Dumnezeu nu rodește în inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pămînt bun, adică acel ce primește cu credință cuvîntul vieții și îl lucrează, cum zice și marele Apostol Pavel: credința este lucrătoare prin dragoste (Galateni 5, 6). Numai această țarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod însutit.
