„Despre școlile poporale”



Presa veche 8 mai cu foto SEIF (2)
Presa veche 8 mai cu foto SEIF (2)

„Despre școlile poporale”
După absolvarea claselor normale, cinci procente din băieți trec la școlile mai înalte, ear’ restul remâne în sat, pe la gospodăriile părințesci. Acești băeți uită după scurtă vreme ce au sciut, ei uită a scrie și a ceti. Prin urmare ne întoarcem earăși la punctul dela care am plecat, numai din simpla causă că acești băeți nu au nici o ocupare spirituală. Așa dară, școlile noastre nu produc efectul dorit și este obligățiunea guvernului de a căuta mijloace prin care s’ar putea stirpi acest rău, cu atât mai mult că guvernul are înaintea ochilor săi binele și prosperarea popoarelor”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Suceava, 15 Mai 1887.
„Dulapul de fier al băncii raiffeisiene”
În noaptea spre ziua Învierii au intrat niște hoți prin o fereastră, pe care au deschis-o cu forța, în locuința parohială unde se află dulapul de fier al băncii raiffeisiene din locuință. Căutând de-a amănuntul prin toate cotloanele și dulapurile, hoții au aflat în dulapul bibliotecii cheile de rezervă ale băncii, cu care au deschis tresorul și au prădat toți banii, care din norocire nu reprezintă o sumă mare, căci ating cifra de numai 182 coroane. Afară de aceea au mai prădat și bani privați în sumă de vre’o 70 de coroane… Pe lângă bani au mai furat un revolver precum și o pereche de papuci noi și mai multe șupuri de vin, dintre care pe unele le-au lăsat deșerte. Că hoții au fost Români, deduc de acolo, că aflând într-o odaie copturi și bucate pregătite pentru Paști nu s’au pângărit la ele fiind încă post…De asemenea din împrejurarea că cunoșteau atât de bine locurile, deduc, că dacă nu toți apoi cel puțin unul a trebuit să fie gălăneștean, părtaș și la el la bancă. Căci da! În Gălănești afli gospodari buni dar și oameni răi”.
„Patria”, Anul V, Nr. 35, 8 Maiu 1910.



Recomandări

Peste 14.000 de elevi și cadre didactice din 50 de școli au beneficiat de sponsorizări EGGER în 2024

În 2024, EGGER a fost un partener cheie pentru Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, contribuind cu peste 13.000 Euro pentru repararea acoperișului sălii de tir cu arcul
În 2024, EGGER a fost un partener cheie pentru Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, contribuind cu peste 13.000 Euro pentru repararea acoperișului sălii de tir cu arcul