Despre Sărbătoarea Învierea Domnului

Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, simbolizează renașterea, reaprinderea luminii speranței acolo unde norii grei ai dezamăgirii întunecă văzduhul vieții. Este sărbătoarea în care creștinul își deschide sufletul spre a primi căldura dragostei divine.
Învierea Domnului reunește creștinii într-o uriașă biserică vie, de aceea este considerată o sărbătoare a comuniunii.
În noaptea de Paști, peste lume se aude chemarea „Veniți de luați Lumină!”, fiind adresată credincioșilor pentru a primi lumina cerească, lumina din Lumina lui Dumnezeu, fără de care omul trăiește în întuneric. Sfântul Apostol Ioan spune: „El este Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”.
Alături de cei dragi, credincioșii rostesc cu evlavie „Hristos a Înviat! – Adevărat a Înviat”, mărturisind Învierea Domnului. Paștile este un prilej de a reuni familiile, prilej de iertare, momentul în care trebuie să demonstrăm aproapelui iubirea pe care și Hristos ne-a arătat-o în momentul Răstignirii.
În această noapte, în care între Împărăția lui Dumnezeu și lume se va deschide poarta prin care Hristos va ieși cu slavă spre a aduce tuturor bucuria Învierii Sale, privind spre cer, purtând între palme lumânări aprinse, creștinii se vor face părtașii miracolului reînnoirii. Învierea Domnului este praznicul vieții, pentru că înseamnă biruința vieții asupra morții, dă sens vieții pământești, cât și celei veșnice.
Pogorârea Luminii, o minune a zilelor noastre
Una dintre puținele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre, este aceea a arătării Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească.
În Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt din Ierusalim coboară din Cer un fel de foc. Miracolul se petrece, invariabil, de două milenii, în fiecare an și durează numai două minute, după care focul celest se transformă în foc obișnuit.
Asupra acestui lucru există numeroase mărturii, sute și sute de credincioși fiind prezenți în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva clipe un foc nematerial, o lumină care poate fi ținută în mână fără a te arde.
Procesiunea este măreață. Patriarhul, cu tot sinodul, arhimandriții, stareții mănăstirilor din Palestina, monahi și frați, toată Frăția Sfântului Mormânt, la care se adaugă și pelerinii clerici, stau înșiruiți pe două rânduri într-o ordine desăvârșită. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt, în sunete de clopot și toacă, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Întreg văzduhul este numai sunet și cântare. Procesiunea se face fără lumânări și în toată biserica nu se află nicio candelă sau lumânare aprinsă.
Semnificația buchetului de lumânări
Toți țin în mâini buchetele de lumânări, câte treizeci și trei, după numărul anilor pământești ai Mântuitorului, și, cu privirile ațintite spre Sfântul Mormânt, sunt într-o încordată așteptare. Procesiunea slujitorilor înconjură de trei ori Sfântul Mormânt și cele două capete ale șirului se ajung înfășurându-l ca o uriașă panglică vie.
Mormântul Domnului este pecetluit de cu seară: „Lumina era în întuneric, dar întunericul nu a cuprins-o”. După a treia înconjurare se despecetluiește ușa. Patriarhul intră înlăuntru, adună cu mâinile vata de pe lespedea Sfântului Mormânt (care era dinainte așezată acolo), și care se aprinde acum cu o lumină fosforescentă, care nu arde, și iese cu ea afară la mulțime… Un strigăt de uimire cutremură toată biserica și ropotele de aplauze ale unei nestăvilite bucurii umplu văzduhul.
Minunea s-a mai petrecut o dată. Toată lumea se înghesuie să-și aprindă buchetul de lumânări de la Sfânta Lumină și în câteva clipe întreaga biserică este o mare de foc.
Sărbătoarea biruinței
Paștile este sărbătoarea luminii, a biruinței, a bucuriei și totodată inaugurare, început al împărăției celei veșnice. Așa cum pe Muntele Tabor, Domnul și-a arătat o clipă ucenicilor slava Sa, tot așa și acum, la Sfântul Mormânt prin Sfânta Lumină, Hristos Cel înviat strălucește o rază a slavei Sale peste credincioșii adunați la ospățul cel de taină al Învierii Sale.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Sfântul Evanghelist Matei ne îndeamnă să facem fapte bune, arătând că suntem fiii Lui Dumnezeu: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
În noaptea de Înviere, fiecare tânăr sau bătrân vine la biserică să ia parte la Înviere și să ia Lumină. Lumina sfântă luată de noi este lumina nădejdii și a credinței noastre. De acum nu mai suntem singuri, suntem în Lumina Învierii, în lumina adusă de Hristos.
Toată creația este văzută în Lumina Învierii și a iubirii lui Hristos. Acum este timpul să primim Lumina în sufletele și în casele noastre, să păstrăm și să trăim în această Lumină. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Să nu fim nepăsători față de binefacerile pe care le-am primit prin Învierea Domnului. Ziua Învierii este ziua iubirii, a iertării și a nădejdii, fiindcă ziua Învierii Domnului este ziua Învierii noastre.”
Triumful binelui
După o Săptămână a Patimilor, când Iisus Hristos s-a lăsat răstignit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele omenirii, de Paști, întreaga creștinătate ortodoxă prăznuiește triumful binelui asupra răului, izbânda sufletului asupra păcatului. Fiecare credincios poartă în mână o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar.
Această lumină se va ține aprinsă în tot timpul săvârșirii Sfintei Învieri. Ea este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a Luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului. După Înviere, fiecare om se întoarce cu lumina, (numită în cele mai multe părți Lumina Învierii), aprinsă acasă. După ce pășesc peste prag, se închină, iar apoi sting lumânarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii…
(Revista Lumea Satului, nr. 8, 16-30 aprilie 2008, sursa: www.ziureldeziua.blogspot.com)