– „Zis-a un bătrân: „Precum vederea este mai mare decât toate simțurile,
așa și rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune” (Pateric, cap. 22)
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Sa negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în duh și în adevăr, zicându-i: Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr (Ioan 4, 23).
În predica de duminică, 21 mai, se va vorbi despre rugăciunea făcută în duh și în adevăr.
A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adâncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet și din trup. Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sunt adevăr (Psalm 118, 86).
Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu și s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea și dreapta credință și de nu îl va mărturisi prin cuvintele și faptele sale, după învățătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfânt când zice: Aproape este Domnul de toți cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144, 18).
Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gânditoare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Când ne rugăm cu mare credință și evlavie și când, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gândurile minții cu simțurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh și în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creștine.
– „Să înălțăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minții”
Când auzim pe marele Apostol Pavel, zicând: Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea (I Corinteni 14, 15), să înțelegem că despre rugăciunea în duh și în adevăr vorbește aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, când auzim pe Mântuitorul, zicând: Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție (Matei 6, 6), să știm și să înțelegem că despre rugăciunea cea tainică și gânditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.
Despre aceeași înaltă rugăciune, vorbește Sfântul Apostol Pavel când zice: Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă și psalmistul care zice: Dintru adânc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu. Același lucru ne spune și înțeleptul Solomon, zicând: Eu dorm, dar inima mea veghează (Cântarea Cântărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfânt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: Neîncetat vă rugați (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga și psalmistul David, zicând: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta (Psalm 118, 145).
Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorocița, fiind îndurerată, care grăia întru inima sa și buzele ei numai se mișcau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieșirea din Egipt, și cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luând aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi așa către Mine? (Ieșirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăși Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria, în sfânta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povățuită la aceasta de însuși Sfântul Duh.
Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sunt destule pentru a ne îndemna și pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua și noaptea cu gura, cu mintea și mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfințenie dreapta credință și suntem fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe și dacă știm că poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după cuvântul psalmistului: Legea Ta este adevărul (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea pogorâtă în inimă și de aici „să înălțăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minții”, spune Sfântul Isaac Sirul.
Dar și cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh și în adevăr, fără a lucra și toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.
