Întrebări și răspunsuri

Despre rugăciune



Este acceptabil să mă rog în mod repetat pentru același lucru, sau să îl cer o singură dată?
Luca 18:1-7 ne spune: “Iisus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, și să nu se lase. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu se rușina. În cetatea aceea era și o văduvă, care venea des la el, și-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâșul meu”. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, și-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mă rușinez, totuși, pentru că văduva aceasta mă tot necăjește, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”. Domnul a adăugat: „Auziți ce zice judecătorul nedrept? Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?”
Luca 11:5-13 proclamă: “Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten, și se duce la el la miezul nopții, și-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, și n-am ce-i pune înainte;” și dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă turbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini”, vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie. De aceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-l cer!”
Ambele pasaje biblice au rolul de a ne încuraja să ne rugăm – și să continuăm să ne rugăm! Nu este nimic greșit în a cere în mod repetat același lucru. Atâta timp cât este în voia lui Dumnezeu (1 Ioan 5:14-15), continuă să te rogi până când Dumnezeu fie răspunde pozitiv fie îndepărtează dorința aceea din inima ta. Uneori Dumnezeu ne forțează să așteptăm răspunsul Său la rugăciunile noastre tocmai pentru a ne învăța să avem răbdare și să perseverăm. Alteori noi suntem cei care cerem ceva pentru care Dumnezeu știe că nu este momentul potrivit să îl primim în viețile noastre. Uneori îi cerem lucruri care nu sunt în voia Lui și în consecință ne va răspunde negativ. Rugăciunea nu constă doar în prezentarea cererilor noastre înaintea lui Dumnezeu ci în faptul că Dumnezeu ne prezintă inimilor noastre voia Lui. Continuă să te rogi, continuă să bați, continuă să cauți – până când Dumnezeu fie îți răspunde pozitiv, fie te convinge că lucrul pentru care te rogi nu este în voia Lui pentru tine.
Cum pot să mă rog astfel încât Dumnezeu să îmi răspundă pozitiv?
De ce sa ne rugăm? De ce să ne mai rugăm când Dumnezeu deține deja controlul absolut al tuturor lucrurilor? răspuns rugăciune când Dumnezeu știe deja ce urmează să Îi cerem?
(1) Rugăciunea este modalitate prin care Îl slujim pe Dumnezeu (Luca 2:36-38). Ne rugăm pentru că Dumnezeu ne poruncește să ne rugăm (Filipeni 4:6-7).
(2) Rugăciunea este exemplificată de Domnul Hristos și de biserica primară ca fiind o practică (Marcu 1:35; Faptele Apostolilor 1:14; 2:42; 3:1; 4:23-31; 6:4; 13:1-3). Dacă Iisus a învățat că merită să ne rugăm, noi trebuie să facem asta.
(3) Dumnezeu a făcut rugăciunea ca modalitatea de a obține soluțiile și rezolvările Sale atunci când ne aflăm într-o sumedenie de situații, precum:
a) Pregătirea pentru luarea unor decizii importante (Luca 6:12-13)
b) Depășirea barierelor celui rău în viețile noastre (Matei 17:14-21)
c) Strângerea lucrătorilor pentru secerișul spiritual (Luca 10:2)
d) Obținerea tăriei de a depăși ispitele (Matei 26:41)
e) Ca modalitate de a îi întări și încuraja spiritual pe alții (Efeseni 6:18-19)
(4) Avem promisiunea lui Dumnezeu că rugăciunile noastre nu sunt în van, chiar dacă nu vom primi exact ceea ce am cerut (Matei 6:6; Romani 8:26-27).
(5) El a promis că atunci când Îi cerem lucrurile care sunt în acord cu voia Lui, ne va da ceea ce Îi cerem (1 Ioan 5:14-15).
Uneori El întârzie răspunsurile Sale conform cu înțelepciunea Sa și în beneficiul nostru. În aceste situații, nouă ni se cere să fim supuși și stăruitori în rugăciune (Matei 7:7; Luca 18:1-8). Nu trebuie să vedem rugăciunea ca pe modalitatea noastră de a-L determina pe Dumnezeu să ne ajute să ne punem în aplicare planurile noastre pe pământ, ci mai degrabă ca modalitatea de a vedea pus în aplicare planul Lui cu privire la noi. Și asta pentru că înțelepciunea lui Dumnezeu o depășește cu mult pe cea a noastră.
În situațiile în care nu știm în mod specific care este voia lui Dumnezeu, rugăciunea este o modalitate de a o discerne, de a o afla. Dacă Petru nu I-ar fi cerut lui Iisus să îl cheme să coboare din barcă și să meargă pe ape, el ar fi pierdut acea oportunitate (Matei 14:28-29). Dacă femeia care avea fiica influențată demonic nu s-ar fi rugat de Hristos, fiica sa nu s-ar fi însănătoșit (Marcu 7:26-30). Dacă orbul din Ierihon nu L-ar fi strigat pe Hristos, ar fi rămas orb în continuare (Luca 18:35-43). Dumnezeu a spus că adesea mergem în viață prin lipsuri pentru că nu cerem (Iacov 4:2). Într-un fel, rugăciunea este asemănătoare cu răspândirea Evangheliei printre oameni. Nu știm cine va răspunde la mesajul Evangheliei până nu o prezentăm. Tot așa este și cu rugăciunea: nu vom vedea niciodată rugăciunile căpătând răspuns până nu ne vom ruga.
Lipsa rugăciunii demonstrează lipsa credinței și încrederii în Cuvântul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru a demonstra că ne încredem în Dumnezeu, că El va împlini ceea ce promite în Cuvântul Său și că ne va binecuvânta mai mult decât noi am putea cere sau chiar spera (Efeseni 3:20). Rugăciunea este principala noastră modalitate de a-L vedea pe Dumnezeu lucrând în viețile altora. Deoarece rugăciunea este modalitatea de a ne conecta la puterea lui Dumnezeu, ea este și modalitatea de a învinge pe cel rău și armatele sale (Satan și îngerii săi), altfel am fi fără putere în a învinge de unii singuri. Prin urmare, fie ca Dumnezeu să ne găsească adesea înaintea tronului Său, pentru că avem un Mare Preot în ceruri care se identifică cu noi în toate lucrurile prin care trecem noi (Evrei 4:15-16). Avem promisiunea lui Dumnezeu că rugăciunea fierbinte a celui neprihănit face mult (Iacov 5:16-18). Fie ca Dumnezeu să Își glorifice Numele în viețile noastre pe măsură ce credem în El suficient ca să venim înaintea Lui cât de des în rugăciune.
(gotquestions.org)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți
Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”

Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”
Drept la replică la materialul „O profesoară a trimis 50 de petiții către Inspectoratul Școlar în doar o lună. A trimis alte 40 către Ministerul Educației”