Despre rugăciune

1. Rugăciunea nu poate suplini Sfânta Împărtășanie
Rugăciunea nu poate suplini Sfânta Împărtășanie! Sfânta Împărtășanie are rolul ei, iar rugăciunea are rolul de chemare a acestui Sfânt Trup al lui Iisus, Sfânta Împărtășanie. Sfânta Maria Egipteanca, prin rugăciune fără Sfânta Împărtășanie, vreo 47 de ani a sihăstrit în pustiul Iordanului, și ajunsese ca, în rugăciune, să se înalțe de la pământ ca la un cot mai sus, nefiind împărtășită. Și totuși avea nevoie de Sfânta Împărtășanie.
Sfântul Zosima, care venise la ea în pustiu, a pus sigiliul și confirmarea pe această vrednicie adusă prin rugăciune până la acest stadiu, înălțarea trupului. Așa devenise de ușoară materia din ea, încât se ridica în sus prin rugăciune. Însă avea nevoie numaidecât de Sfânta Împărtășanie, care a venit după aceea, adusă fiind de Cuviosul Zosima, și prin ea s-a sfârșit. Și-a luat porția ei de sfințenie prin ultima împărtășire, făcută după 47 de ani de viață pustnicească.
Așa încât, rugăciunea are rostul ei iar Sfânta Împărtășanie este desăvârșirea acestui rost.
2. Este neapărat nevoie de un duhovnic până se practică rugăciunea inimii
Este nevoie de un duhovnic pentru că această rugăciune spusă neîncetat, spusă foarte des, aduce niște stări speciale pentru cel care o practică. De pildă, apare o căldură, aici, în dreptul inimii, mai sus de inima aceasta carnală. Un semn. Și, cel care se roagă și nu știe ce rost are această rugăciune, se poate mândri. Cine știe ce poate crede omul despre el însuși! Dar duhovnicul îi poate spune că această stare de încălzire e o stare firească. Să fie liniștit și să se roage mai departe. Adică se pot întâmpla pe calea aceasta a rugăciunii niște probleme noi pentru rugător, pe care el nu le cunoaște, nu știe cum să le rezolve, și duhovnicul, care are în practică această rugăciune, îi poate răspunde precis la problemele lui.
3. Rolul rugăciunii rostite cu gura în deprinderea rugăciunii inimii
Cu gura poți rosti și psalmi și acatiste și canoane, și poți rosti și această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rostești cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri, cum am mai spus. Și de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reușim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea. S-o repetăm, să ne căim pentru această rătăcire a minții. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, să ne adunăm mintea aceasta în noi înșine, orice rugăciune am face, fie ea rugăciune de psalmi (psalmii sunt foarte frumoși, foarte puternici), Paraclisul Maicii Domnului, Canonul către îngerul păzitor, Canonul de pocăință sau alte canoane ale Bisericii, pentru Maica Domnului.
Dacă am avea mintea concentrată asupra fiecărui cuvânt de acolo, folosul ar fi foarte mare pentru noi. Dar pentru că mintea rătăcește, după ce ne rugăm suntem aceiași oameni ca și înainte de a ne ruga. Nu se întâmpla nimic în noi.
Uite, în biserică la noi se fac rugăciuni, se săvârșește Sfânta Liturghie, care este cea mai mare rugăciune dintre toate rugăciunile Bisericii, se ține un cuvânt despre rugăciune sau despre altceva. După ce a încetat slujba și cuvântul care s-a spus, e o harmalaie în biserica, fiecare vorbește cu totul altceva decât s-a vorbit în biserică! Dovada că n-a rămas aproape nimic în mintea și în inima celor care au ascultat! Pentru că au fost mereu distrați, mereu risipiți! Și de aceea este nevoie în rugăciunile noastre spuse cu glas tare sau în taină, sau în șoaptă, de concentrare la fiecare cuvânt.
Dacă nu reușim să fim atenți, repetăm rugăciunea. O dată, de două ori, de trei, de patru ori, pentru că rugăciunea spusă fără să fim atenți, este nulă. N-are răspuns din partea lui Dumnezeu, pentru că facem aceasta numai cu buzele, iar cu inima fiind departe de Mine, cum spune Mântuitorul Hristos.
Așa încât rugăciunea trebuie să fie concentrată, fie că-i spusă cu glas tare, fie că-i spusă în taină! Căci în carte cuvintele rugăciunii sunt alcătuite în așa fel, încât să ne conducă spre noi înșine, spre acest centru unde Dumnezeu este ascuns în noi. Mântuitorul ne spune: În voi este Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne spune: Voi sunteți temple ale Duhului Sfânt. În noi locuiește Duhul Sfânt. E împărăția lui Dumnezeu în noi, aici, prin rugăciunile ăi toate invocările care le rostim către Dumnezeu și Maica Domnului și către ceilalți sfinți. Dar dacă mintea este în altă parte, aceste sfaturi și îndemnuri nu se întorc către noi, ci rămân plutind în văzduh. Nu ne folosim de ele deloc. E ca și cum ne-am uita într-o vitrină încărcată cu toate bunătățile, dar între noi și vitrină este un geam. Nu putem pune mâna pe ele. Așa și aceste rugăciuni ale noastre sunt despărțite de noi prin această neatenție, acest geam care se pune între noi și rugăciunea noastră.
Iar despre acest obstacol aceasta vă spun: să nu fie!
4. Distincția făcută de Sfinții Părinți între minte și inimă
Distincția este ușor de făcut, pentru că sunt două locuri speciale în care sunt cuprinse aceste două centre. Mintea e în cap și celălalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este voința. Și în cap este inteligența și memoria. Însă, în viața duhovnicească inima duhovnicească nu coincide cu inima aceasta carnală. Inima duhovnicească este centrul în care locuiește Dumnezeu în noi. Acest centru este numit tot inimă. În acest centru, în inimă, poate locui Dumnezeu sau poate locui vrăjmașul. Și poate locui orice patimă. Uneori însuși împăratul întunericului intră în acest loc sfânt din inima noastră, și atunci viața noastră este o viață pustie, o viață rea, o viață întunecată, o viață păcătoasă. Când este Duhul Sfânt în noi, așa cum suntem creați să-L avem în noi, viața noastră este plină de lumină, plină de omenie, de dragoste, plină de smerenie. Așa încât, inima aceasta de care am fost întrebat este centrul duhovnicesc din ființa fiecăruia dintre noi.
5. Rugăciunile oamenilor care nu s-au spovedit de ani de zile sunt ascultate de Dumnezeu dacă sunt făcute cu umilință
Dacă rugăciunile sunt făcute ca ale vameșului din Evanghelie, cu umilință și durerea inimii, neosândind pe altul, cerându-și iertare pentru ticăloșiile de până atunci, El le ascultă. Pentru păcătoși S-a întrupat Dumnezeu în istorie. Tâlharul de pe Cruce a spus câteva cuvinte numai și s-a mântuit, a fost iertat.
Spune Fericitul Augustin și acest cuvânt – pe care poate îl știți unii dintre dumneavoastră – despre tâlharul de pe cruce: „Fericit tâlhar. Toată viața a furat și la urmă și Raiul!” Așa că Dumnezeu ascultă rugăciunea făcută cu umilință, cu căință, cu regret pentru tot ce a fost rău în viața lui de până atunci, până în clipa când s-a gândit că există un Dumnezeu și are și o răspundere în viața aceasta pământească. (fragment din „Sfaturi către tineri” – Părintele Sofian Boghiu)