Despre relațiile de familie

Părinții vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credința și frica de Dumnezeu.
O mamă credincioasă care are bărbat și copii, oricât ar suferi de la soțul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.
Soția bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soțului la pocăință și să nu-l părăsească, de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăință, și, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.
Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, și amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.
Multe femei își pierd sufletul pentru desfrânare și avort.
Femeia văduvă, dacă este tânără și are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii și să se jertfească pentru viitorul și creșterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naște copii și pentru înfrânare.
După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos și doresc să-și mântuiască sufletul.
Despre rugăciune
Teologia noastră este rugăciunea!
Orice creștin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.
Rugați-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranță mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.
Să fii cuminte și să nu lași rugăciunea.
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi si nu lăsa rugăciunea.
Să nu te temi niciodată, căci la cârma vieții noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuța Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.
Când suntem la o răscruce în viată, să facem două lucrări: să ne rugăm si să întrebăm.
Să ai pe mama la dreapta si moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când ești fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când ești prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Așa, în toată vremea, aceste două surori îți vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.
Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului si mulțumirea duhovnicească. Oriunde ești – ești liniștit; orice faci – ești mulțumit, știind că toate sunt rânduite de la Domnul.
Acea rugăciune este mai de folos care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele si să creștem în dragoste, în smerenie si în credință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune si pocăință.
Rugăciunea cu simțire si lacrimi ne unește cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.
Lacrimile la rugăciune, cugetul că ești cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă si multă iubire si milă fată de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovnicești.
Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citește psalmi imită pe îngeri si cântă împreună cu ei.
Râvna, rugăciunea si smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.
Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărți cu cea rostită în taina inimii, si atunci vom spori si vom dobândi multă bucurie si pace în suflet.
Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna conștiința si mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!
Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: „Iartă-mi mie, Doamne, cum iert si eu”.
Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi si să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!
Totdeauna să fiți cu gândul la biserică, că acum se cântă „Heruvicul”, acum se cântă „Axionul”…
Să ne rugăm nu numai pentru bunii noștri frați și prieteni care ne iubesc, ci și pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar si să vedem ușa raiului deschisă spre noi.
Să ne rugăm unii pentru alții, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire și să ne facă parte de un colțișor de rai…
Rugăciunea putină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.
Despre rugăciunea inimii
Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii. Rugăciunea nu este teorie care se învață la scoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simțirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.
Cui Îl iubește pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea si din toată inima sa i se dăruiește darul rugăciunii inimii si darul sfintelor lacrimi. Altfel, poți căpăta rugăciunea inimii din experiență, după o lungă practică, dar se pierde ușor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.
Despre smerenie
Mare este smerenia pentru călugări si pentru creștini!
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredințează că suntem mai păcătoși decât toți oamenii si nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înșine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăște și ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm și zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia adevărată.
De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare si smerenia, care spală păcatele și biruiesc diavolul.
Despre voia lui Dumnezeu
Să te lași în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.
Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în mâna Lui.
Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.
De vrei să asculți și să te folosești, taie-ți voia și lasă-te în voia lui Dumnezeu și primește cuvintele și dragostea noastră.
Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par ușoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.
Dumnezeu, pe cine iubește, îl ține aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea și înșelăciunea lumii să-i câștige sufletul.
(Extrase din cartea „Părintele Paisie de la Sihla”)