În această lume foarte variată, foarte pestriță, fiecare are problemele lui cu Dumnezeu. Unii păcătuiesc toată viața lor. De alții se îndură Dumnezeu, le dă un gînd mare de căință pentru viața lor ticăloasă și se îndreaptă. Nu putem ști însă dacă ni se dă această șansă, acest gînd… Nu trebuie să așteptăm.
Fiecare are relația lui personală cu Dumnezeu. Nu există un șablon prin care să se mîntuiască oamenii. Toți suntem păcătoși, dar trebuie să avem, din cînd în cînd, această întoarcere către sine, pentru că toți sîntem în lipsă. Să ne căim, cu constatarea sinceră că sîntem nevrednici. Dumnezeu nu ne face procese, cum ne fac oamenii, ci ne primește cu toată dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este mai presus decît orice dragoste lumească. Și dacă ajungem să înțelegem această bunătate a lui Dumnezeu, chiar dacă sîntem căzuți, chiar dacă am ajuns la un nivel josnic de viață, să ne întoarcem spre Dumnezeu, să-I cerem iertare, dar o iertare profundă, cu lacrimi, cu căință, și Dumnezeu ne va ierta îndată. Niciodată nu sîntem singuri, ci totdeauna cu Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni și este cu atît mai prezent în viata noastră, cu cît Îl chemăm mai des.
Este o rugăciune pe care o spune monahul, o rugăciune de invocare a numelui lui Dumnezeu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mîntuiește-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune sîntem datori, după rînduială, să o spunem mereu. Și încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare de dragoste, pentru că sîntem foarte apropiați de Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să locuiască în noi. Și dacă această chemare este făcută stăruitor mai mult timp, rezultatele ei sînt foarte plăcute. Se produce o căldură duhovnicească în ființa noastră, ne crește credința în Dumnezeu, ne sporește dragostea pentru Dumnezeu, dragostea pentru oameni și pentru natură. Această dragoste care vine din inimă vine din partea lui Dumnezeu. Ne pătrunde sentimentul de trăire în Dumnezeu. Așa cum trăiește peștele în apă, așa trăiește monahul în Dumnezeu, într-o atmosferă în care te simți deplin în Dumnezeu. Mă refer la monahii care trăiesc după rînduiala lui Dumnezeu, pentru că nu totdeauna te poți menține în această stare.
