Un părinte cu discernământ și îndrumător a spus:
Odată, o cunoștință a venit să mă vadă, fiind într-o stare mizerabilă. El își construia o casă într-un loc foarte liniștit din oraș. În curând, niște oameni au deschis un garaj lângă casa lui. Apoi, mai în jos, a fost construită o autostradă. Vis-a-vis s-a deschis un club de noapte. În curând omul nu a mai putut să doarmă deloc.
– Ce pot să fac, părinte? m-a întrebat. Să-mi construiesc altă casă? Cum aș putea?
El avea cinci copii. Nu e ușor să construiești altă casă.
– Ce să facem? Nu mai e odihnă pentru noi acolo.
Astfel era problema lor, încât toată familia lua calmante.
– Ascultă, binecuvântate, am spus eu. Tu nu te confrunți duhovnicește cu problema. Să presupunem că acolo a început un război și eu ți-am spus că, dacă stai în acea casă îți voi garanta că nu ți se va întâmpla nimic; dacă ai vrea să ieși afară, nimeni nu te va deranja și nici măcar o bombă nu va cădea pe casa ta. Ce-ai spune? Probabil că aceasta ar fi cea mai mare binecuvântare în asemenea situație. Și ai spune: «Ce binecuvântare este aceasta, Domnul meu! Lumea întreagă este distrusă și mie mi se garantează viața!». Cu siguranță că ai considera aceasta ca o mare binecuvântare. Acum să ai alt gând bun, de această dată despre situația curentă și să spui: «Mulțumesc lui Dumnezeu! Cel puțin nu sunt tancuri blindate care să meargă pe aici… vedem numai niște mașini… nu convoaie blindate. Unii oameni merg ca să aibă grijă de afacerile lor. Nu este război! Ce binecuvântare! Mulțumesc lui Dumnezeu!». Să dai mereu mulțumire. Pentru că dacă nu gândim pozitiv și nu avem pace înăuntru nostru, nu trebuie să ne păcălim că dacă mergem într-un loc liniștit, vom avea atunci pace. Chiar și acolo ispitele se vor aduna în jurul nostru ca șacalii, ca să urle noaptea. De fapt, șacali adevărați ar putea să se adune. De ce? Pentru că întotdeauna vom avea ispite. În timpul zilei, de exemplu, dacă în locul nostru liniștit avem un copac, se vor aduna greierii. Atunci aceste ispite ne vor înșela ca să folosim un băț, pentru a împrăștia insectele, sau pietre, pentru a îndepărta șacalii! Trebuie să înfruntăm întotdeauna orice situație cu gânduri bune!
***
Un părinte spunea:
Odată eram într-un autobuz. Ce situație! Cineva i-a cerut șoferului să dea mai încet radioul. «Avem un preot printre noi», a spus el, fiindcă mă observase. Șoferul l-a dat mai tare. Eu spuneam rugăciunea lui Iisus. Persoana care vorbise a vrut să mă ajute, dar i-am spus: «Nu mă deranjează», fiindcă mă gândeam: dacă, Doamne ferește, ar fi fost un accident și s-ar fi scos oamenii din autobuz – unul cu piciorul rupt, altul rănit la cap, altul plângând, și poate chiar un copil mic rănit –, cum aș fi putut să îndur o asemenea imagine? «Mulțumesc lui Dumnezeu, mi-am spus, toți de aici sunt bine și pot chiar să cânte!».
Astfel zgomotul de acolo a devenit tonul de bază pentru rugăciunea mea. Ei se comportau cum doreau, iar eu mă simțeam bine.
Nu este o altă cale de a înfrunta toate situațiile decât o atitudine pozitivă, încercând să te pui în locul celeilalte persoane. De altfel, noi încercăm adesea să avem felul nostru de a fi și lumea devine o casă de nebuni.
Când o persoană se pune în locul alteia, lucrurile revin la ordine. Ia de exemplu o femeie bătrână și nora sa. Cea mai tânără ar trebui să se pună în locul celei bătrâne și să spună: «Cum aș vrea eu să fiu tratată? Când o să fiu bătrână, pisăloagă, aș vrea eu ca nepoții mei să râdă de mine? Și nora mea să mă certe? Mi-ar place aceasta? Deci cum ar trebui să mă comport cu soacră-mea?».
De asemenea, ar trebui să știi că dacă cineva nu se comportă duhovnicește, atunci legile duhovnicești intră în vigoare și acela va trebui să plătească pentru toate. Dumnezeu îngăduie aceasta datorită dragostei Lui, ca noi să plătim pentru toate în această viață!
***
Un ascet spunea:
Să ai încredere în Dumnezeu și în părinții tăi duhovnicești. Fii ascultător când îți vor cere să faci aceasta sau cealaltă și vei fi liniștit. În timpul cât te-ai încrezut în tine ce ai câștigat? Încrederea în sine e un mare obstacol pentru harul divin.
Să nu ai încredere în rațiunea ta. Să ai gânduri smerite și Dumnezeu, pentru smerenia ta, te va ocroti și vei trăi bucuria și pacea Lui. Progresul nostru duhovnicesc depinde de noi. Dacă nu facem lucrurile bune, nici marele Antonie, nici marele Varsanufie nu ne pot mântui. Dumnezeu e obligat față de noi când ne încredem deplin în El.
Oricine are gânduri bune e sănătos duhovnicește.
În timpul ocupației germane, copiii mici din sate trăiau cu turtă de mălai și obrajii lor erau trandafirii, pentru că indiferent ce mâncau, totul era asimilat în sânge. Din contră, copiii oamenilor bogați, chiar dacă mâncau pâine bună cu unt și marmeladă, erau palizi și bolnavi. La fel este și cu lucrurile duhovnicești. Dacă gândim smerit și curat, fără răutate, atunci vom fi sănătoși duhovnicește.
***
Un părinte spunea:
Hai să construim o fabrică de gânduri bune. Dacă o fabrică produce gloanțe și o aprovizionăm cu fier, va face gloanțe. Dacă o fabrică face potire și o aprovizionăm cu aur, va produce potire din aur. Dacă o aprovizionăm cu fier, va face potire din fier. Ce gânduri vom pune în minte, aceea vom obține.
***
Un părinte spunea:
Durerile, necazurile, curăță și lustruiesc omul. Nu e nimic mai mare decât aceasta, nici chiar rugăciunea lui Iisus nu e mai mare.
Părintele Tihon spunea că rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi» valorează o sută de drahme, dar «Slavă lui Dumnezeu» valorează o mie.
Prin aceasta a vrut să spună că lauda adusă lui Dumnezeu e mai valoroasă decât orice altceva, pentru că, de multe ori, oamenii spun Rugăciunea lui Iisus când au nevoie de ceva; dar când cineva, fiind în suferință, Îl slăvește pe Dumnezeu, aceasta este o nevoință.
***
Un ascet aghiorit, care Îl slăvea neîncetat pe Dumnezeu, spunea:
– Noi toți suntem păcătoși. Ar trebui să ne înfruntăm păcătoșenia. Ar trebui să ne gândim: Ce a făcut Dumnezeu pentru noi? Și ce facem noi pentru Dumnezeu? Gândind astfel, se va sparge chiar o inimă de granit. Gândește-te numai: Dumnezeu m-ar fi putut face un catâr și aș fi fost încărcat cu 150 kg de lemne de către cineva fără judecată, și aș fi fost lovit peste cap de către săteni. Și mi-aș fi sfârșit zilele căzând într-un șanț, și aș fi fost mâncat de câini, iar trecătorii și-ar fi ținut nasurile din cauza mirosului urât pe care l-ar fi împrăștiat stârvul meu. I-am mulțumit eu lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt? Nu, nu i-am mulțumit.
M-ar fi putut face șarpe sau scorpion. Dar Dumnezeu, din marea Sa iubire, m-a făcut om. S-a jertfit pe Sine pentru mine. Cu numai un strop din Sângele dumnezeiesc a curățit întregul neam omenesc.
***
Tot el a mai spus:
– Un învățător avea cinci sau șase copii. Nu avea încă 50 de ani. Una din fiicele lui avea ceva la unul din ochi. Au operat-o și i-au găsit tumoare și au fost nevoiți să-i scoată ochiul! Toți copiii de la școală râdeau de sărmana fetiță. «Cum putea fi mângâiat acest copil?», m-am gândit eu. De vreme ce are numai 12 ani, ea ar fi capabilă să înțeleagă numai unele lucruri. Dar acest copil știa despre ce mângâiere era vorba. Așa că i-am spus învățătorului, tatălui ei:
– Dacă aceste suflete suferinde și-ar înfrunta suferința cu măcar o singură doxologie, ele se vor alătura lui Pafnutie, mărturisitorul credinței noastre, al cărui ochi a fost scos pentru dragostea lui Hristos.
Învățătorul a înțeles aceasta și a fost foarte fericit. Nu era o mângâiere falsă. Este un fapt. Și-a dat seama că nu era o nedreptate. Dumnezeu nu e nedrept. Cine nu acceptă aceasta, ar putea spune: «Ce a făcut acest copil ca să merite o tumoare la ochi? Au operat-o și copilul crește cu un handicap».
Dar eu cred – și mi-ar fi imposibil să nu cred – că în ziua judecății acest copil, care a suferit atât de mult, va fi răsplătit de Dumnezeu.
***
Un părinte spunea:
– Trăiește întotdeauna lăudându-L și slăvindu-L pe Dumnezeu. Cel mai mare păcat e nerecunoștința. Cel mai mare păcătos e omul nerecunoscător.
(http://www.pateric.ro/capitolul-xix-despre-recunostinta-si-despre-gandurile-bune/)
