Se întâmpla în anul 1997. E vorba despre o doamnă văduvă, Marina, o femeie cuminte, evlavioasă, la locul ei, care citea foarte mult la Psaltire. Am plecat eu la Sfântul Munte și am lăsat-o cu canonul la Psaltire. Și cum eram eu pe atunci mai tânăr și mai habotnic, dădeam câte două catisme, câte trei. Și la un moment dat i s-a acumulat atâta canon restanță, că nu-l mai putea face. Ce se întâmplase? I se stricaseră ochelarii. Seara, când se punea la rugăciune, zicea: „Maica Domnului, pe părintele mi l-ai luat. M-a lăsat legată cu canon. Ce mă fac eu de acuma, cum rezolv eu problema asta? Ajută-mă, Maica Domnului, nu mă lăsa, ce mă fac eu cu canonul? Am să mă duc în iad!”
Și odată adoarme și se vede într-un câmp verde. În clipa în care ea mergea pe câmpul acela verde, cică vin doi oameni îmbrăcați cu halate albe, cu bonete, cu cruciulițe în frunte, se apropie de ea, îi dau bună ziua și-o întreabă: „Tu ce faci de urli atâta la Stăpâna, ce-ți trebuie, ce vrei?” Și ea zice: „Am canon de la duhovnic și nu-l pot face că mi s-au stricat ochelarii”. Și unul zice: „Ce facem cu dânsa?” „Păi, facem cum a zis Stăpâna”.
Unul o prinde și-i sucește mâinile la spate, celălalt îi deschide ochii și dintr-o sticluță îi picură ceva în amândoi ochii. Îi dau drumul și pleacă. Ea, în emoția aceea, se trezește din somn cu usturime la ochi. Se scoală imediat de spaimă, aprinde becul, ia Psaltirea și începe să citească. Își dă seama abia după două sau trei ore de citit la Psaltire că a citit fără ochelari. Și citește fără ochelari la Psaltire și-n ziua de astăzi.
Chiar ea mi-a povestit lucrul acesta, după ce m-am întors eu din Sfântul Munte.
(Danion Vasile – Ne vorbește Părintele Calistrat de la Barnova – Mângâiere și mustrare, www.crestinortodox.ro)
