Despre purtarea crucii

Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” – spune Sfântul Apostol Pavel (Gal. 6, 14). Cum a ajuns acest Sfânt Apostol la o astfel de stare, că nu voia să se laude cu nimic, decât cu crucea lui Hristos? Crucea înseamnă tot felul de suferințe, strâmtorări, umilințe; cum să te lauzi cu ea? Dar iată că Apostolul Pavel se laudă cu ea. Împreună cu el se lăudau, desigur, și ceilalți apostoli, și, urmându-le lor, și toți ceilalți purtători ai crucii.
De ce, oare? Căci au înțeles bărbații cei înțelepțiți de Dumnezeu adânca semnificație a crucii, au prețuit-o profund și se lăudau că s-au învrednicit să o poarte. Ei vedeau în cruce, în loc de strâmtorare, deschidere, în loc de amărăciune, dulceață, în loc de umilire, înălțare, în loc de necinste, slavă; și se lăudau cu ea, așa cum se laudă alții cu vreo podoabă minunată sau cu vreo distincție.
O, de ne-ar dărui Domnul și nouă o asemenea înțelegere și o astfel de stare, încât să pricepem și să simțim puterea crucii și să ne lăudăm cu ea!
– Semnificația Crucii
Iată o scurtă explicație generală a semnificației crucii. Domnul a plinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce, El a rupt zapisul păcatelor noastre; prin Cruce, ne-a împăcat cu Dumnezeu și cu Tatăl; prin Cruce a pogorât peste noi darurile harului și toate binecuvântările Cerului. Așa este Crucea Domnului prin ea însăși. Fiecare dintre noi se face însă părtaș puterii ei mântuitoare numai prin propria sa cruce.
Crucea personală a fiecăruia, când se unește cu Crucea lui Hristos, atunci puterea, lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere și orice dar desăvârșit.
Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este și Crucea lui Hristos. Nu veți întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părțile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-și crucea și ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune și așa: uită-te în jurul tău și înlăuntrul tău, descoperă-ți crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos, și vei fi mântuit.
Cu toate că fiecare își poartă crucea și fără să vrea și, de cele mai multe ori, crucea nu este ușoară, ci anevoie de purtat, totuși nu fiecare o privește în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile și să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru că ea să capete putere mântuitoare.
– Felurile crucilor ( I )
Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferințe și necazuri și, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile și cu poftele, pentru a câștiga virtuțile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh și de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.
a. Crucile exterioare
Vă voi spune acum câteva cuvinte despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe și mai diverse cruci. Ele sunt răspândite pe toate drumurile noastre și se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiați, necazurile de la serviciu, tot felul de privațiuni și de pagube, neplăcerile familiale, relațiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile și, în general, soarta pământească, mai mult sau mai puțin anevoioasă pentru fiecare.
Cine nu are vreuna dintre aceste cruci?
Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăția, nici slava, nici mărirea pământească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viața noastră pământească din clipa în care s-a închis raiul pământesc și nu se vor desprinde de ea, până când nu se va deschide raiul ceresc.
De vrei ca aceste cruci să-ți fie mântuitoare, folosește-te de ele așa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru mântuirea omului, în general, și a ta, în particular. De ce a rânduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pământ fără necazuri și strâmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pământ ca un băștinaș în patria sa, ci ca un călător și ca un venetic într-o țară străină și să caute întoarcerea în adevărata sa patrie.
Când omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din rai și, în afara raiului, a fost înconjurat de necazuri și de lipsuri și de tot felul de greutăți, ca să țină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, și ca să se îngrijească să caute miluire și revenire la rangul său.
Astfel, nu te mira văzând necazuri, nenorociri și lacrimi, ci rabdă fără să te necăjești. Nu îi șade bine criminalului și neascultătorului deplină bunăstare și fericire. Primește acest gând în inimă și poartă-ți soarta cu seninătate.
„Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puțin?” – vei spune. „De ce pe mine mă strâmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape în toate? De ce eu mă frâng de durere, iar altul se mângâie? Dacă aceasta este soarta tuturor, măcar să se împartă în mod egal fiecăruia, fără excepții”. Dar chiar așa se împarte. Uită-te mai bine și vei vedea.
Ție ți-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mâine, iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiți la ceasuri și la zile? Privește întreaga viața, de la început până la sfârșit, și vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Găsește pe unul care să jubileze de bucurie întreaga viață! Până și regii adesea nu dorm nopțile din pricina greutății ce la apasă inima.
Ți-e greu acum, dar înainte n-ai avut parte de bucurie?! Dumnezeu îți va mai da și vei vedea și alt zile de bucurie. Rabdă, deci!
– În viață este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine
În viață este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine. S-a întâmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?! Și este cineva pe lume care să creadă că nu va trece?! Gândește și tu la fel despre supărarea ta și te vei mângâia de bună nădăjduire.
Îți este greu. Dar este, oare, aceasta o întâmplare fără motiv? Pleacă-ți cât de cât capul și adu-ți aminte că există Dumnezeu, care se îngrijește de tine ca un părinte și nu te scăpa din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a întâmplat decât cu îngăduința și cu voia Lui. Nimeni altul decât El ți-a trimis-o. Iar El știe foarte bine ce, cui și când să-i trimită; și când trimite, trimite spre binele aceluia care primește suferința. Așadar, uită-te în jurul tău și vei vedea, în nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine.
Dumnezeu vrea să-ți curețe vreun păcat sau să te îndepărteze de vreo treabă păcătoasă sau, printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea să-ți dea ocazia să-ți arăți răbdarea și credința în El, pentru că apoi să-i arate în tine slava milostivirii Sale. Desigur că ceva dintre acestea ți se potrivește. Caută deci ceea ce ți se potrivește și oblojește-ți cu aceea rană, așa cum folosești un plasture, și se va răcori arsura ei.
De altfel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ți dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ți în inimă credința generală și neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, și tâlcuiește-i sufletului tulburat: așa a binevoit Dumnezeu. Rabdă! Pe cine pedepsește Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
Mai bine oprește-ți privirea la starea ta morală și la starea din veșnicie care îi corespunde. Dacă ești păcătos – cum ești, de altfel – bucură-te ca a venit focul năpastei care-ți va arde păcatele. Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și, de acolo, privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul)