În contextul Bibliei, profeții nu sunt niște ghicitori, întrucât ei nu au făcut anunțuri infailibile ale unor evenimente bune sau rele ce vor surveni în istoria unui popor sau în viața unei persoane, ci sunt, pur și simplu, o invitație transmisă din partea lui Dumnezeu de a lucra binele pe care îl vrea de la om. Când un om oarecare face o prezicere și se împlinește, dar care nu are nimic de a face cu îndemnul unei convertiri, nu este deloc o profeție, ci pur și simplu o intuiție sau o clarviziune. Profetul Iezechiel îl aseamănă pe profetul lui Dumnezeu cu un străjer al cetății care, dacă în timpul cât face de gardă vede apărând dușmanul și nu dă de veste locuitorilor cetății, ca să se apere, va fi responsabilizat pentru viața lor (cap. 33, 3-7). Dacă, dimpotrivă, el anunță pericolul, iar locuitorii cetății nu iau aminte, nu se trezesc ca să se apere ca să evite nimicirea, străjerul nu se face vinovat cu nimic. În Biserica primară s-a manifestat adesea duhul profetic. Se pune întrebarea dacă mai există astăzi darul profeției în Biserica lui Hristos. Nu încape îndoială că există, altfel Biserica nu și-ar mai putea împlini rosturile sale. Atâta vreme cât slujitorii ei, ierarhi și preoți slujesc, dar mai ales propovăduiesc responsabil învățătura lui Hristos, ei îndeplinesc oficiul de profeți, fiindcă nu învață nimic de la ei înșiși, ci transmit și explică învățătura lui Hristos. Ca și vechii profeți ai evreilor, slujitorii Bisericii nu au menirea de a prezice viitorul sau de a ghici, ci doar a sluji neîncetat cuvântul lui Dumnezeu (Mt. 28, 19-20). Dar nu-i de ajuns numai să vestească, ci să și denunțe, atunci când se impune, ceea ce contravine voii lui Dumnezeu întrucât, așa cum am văzut la Iezechiel, ca și străjer al poporului, el trebuie să anunțe de unde vine și în ce constă răul pentru a putea fi evitat. Ori cel mai mare rău care pune în primejdie viața sufletului este păcatul, ce trebuie înlăturat definitiv din viața omului, ca cel mai mare dușman.
(pr. prof. univ. dr. Petre SEMEN, ziarulumina.ro)
