Despre preoți și duhovnici

Preoții, așa cum vorbesc, așa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, și apoi cea cu cuvântul.
Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toți, părinte pentru toți, sfetnic bun și povățuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujește cele sfinte pentru bani și câștig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeșnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.
Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste și smerenie. Numai așa se pot mântui și ei, și pe alții.
Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, iar nu cu bățul. Adică cu blândețe, nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon.
Dacă am fi făcut și noi în viață măcar a zecea parte din cât am învățat pe alții, tot ne-ar mântui Dumnezeu!
Contează foarte mult viața, evlavia, înțelepciunea și comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Așadar, de viața preotului depinde, în bună parte, mântuirea turmei.
„Peștele de la cap se strică!” – spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba și creștinii.
Sectele se înmulțesc mai întâi din cauza preoților care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoții își fac datoria de păstori și trăiesc precum învață pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoașterea Sfintei Scripturi și decât teologia și predica, este viața preotului. Aceasta este și trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la țară și de la oraș.
Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie și la Spovedanie.
Ei, părinților, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credință puțină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă… Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!
Calitățile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica și pe toți oamenii, să fie smerit și blând cu cei smeriți care se căiesc de păcatele lor și aspru cu cei leneși, care nu merg la biserică și nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani și de lucruri pământești, nici să fie iubitor de laude și de cinste. Iar cununa tuturor – să fie gata, la nevoie, a-și pune și viața și sufletul pentru Biserica lui Hristos și pentru fiii săi sufletești.
Se cade povățuitorului să fie bun, dar și înfricoșător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greșesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.
Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie și vreme de stăpânire, vreme de mustrare și vreme de cruțare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate si vreme de asprime, adică pentru tot lucrul.
– Dacă am face noi tot ce-i învățăm pe alții, am fi sfinți
Să cumpănim între asprime și iertare, între scumpătate și iconomie, iar unde nu știm sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiți și mai ales pe ierarhii noștri.
Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.
Dacă cineva se abate de la datoria lui și nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în fața lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui și să-l ierte.
Dacă am face noi tot ce-i învățăm pe alții, am fi sfinți.
Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă și nu le părăsesc.
Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi și au cazuri grele, și Dumnezeu ne va încredința tainic ce canon să le dăm și când să-i apropiem de cele sfinte.
Toți preoții, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-și aibă duhovnicii lor și să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.
Dacă omul pătimaș, deși făgăduiește, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el și să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.
Despre rai
Trece viața, vrei-nu vrei, și mâine-poimâine să ne întâlnim, cu toții, colo sus în rai.
Și după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfințește, iar clima nu se răcește. Păsările cântă frumos și laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.
Despre răbdare
Nimic nu putem dobândi fără smerenie și răbdare.
Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!
Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câștigă raiul.
Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare și îndelungă răbdare cu dragoste.
Răbdarea este de două feluri: dobitocească și cu dragoste. Adică răbdare firească și răbdare duhovnicească.
Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.
Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu mulțumire, pentru scumpa mântuire.
Dumnezeu să-ți dea sănătate și răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topește, pe atât sufletul se împuternicește și se curățește de toate păcatele.
Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că „cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”.
Deocamdată vă dorim răbdare și bucurie, și după aceea pace sufletească și bucurie duhovnicească. (Extrase din cartea „Părintele Paisie de la Sihla”)