Despre postul deplin

La prima vedere, pericopa evanghelică de duminică pare să vorbească despre trei lucruri diferite.
Întâi, zice: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”.Pare a fi vorba despre iertare.
Al doilea: „Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție”. Este vorba, e clar, despre post.
Al treilea: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta”.
Iertare, post, milostenie
Așadar, evanghelia pare a ne vorbi despre trei lucruri diferite: despre iertare, despre post, și despre milostenie. O să vedeți, însă, că această pericopă se referă, de fapt, la un singur lucru, și anume la post – căci de aceea este Lăsatul Secului pentru Postul cel Mare. Se referă, însă, la postul deplin, care include și iertarea și milostenia, ca expresii ale înfrânării și jertfei, deopotrivă. Dincolo de postul de mâncare deci, cu care ne-am obișnuit și pe care-l ținem din copilărie, această evanghelie ne provoacă la postul desăvârșit, nu doar al stomacului, ci și al minții, al simțurilor, al voinței, al tuturor faptelor și al tentațiilor noastre – adică, al omului întreg.
Iertarea
Haideți să luăm pe rând aceste aspecte ale postului, cuprinse în evanghelie. Iertare. Ce spune? Dacă veți ierta, vi se va ierta. Dacă nu veți ierta, nu vi se va ierta.
La prima vedere pare un troc, o tranzacție ca cele comerciale; pare ceva negustoresc, ca și cum Dumnezeu ar face negustorie cu noi. Ceva de genul: „Dacă ierți, îți iert și Eu; dacă nu ierți, nu-ți iert nici Eu”. Ei bine, să nu credeți că Dumnezeu „vede” lucrurile atât de simplist, sau poate dovedi o atare ambiție! Nu! Lucrurile nu trebuie privite așa de superficial, măcar și pentru faptul că iertarea aceasta este post. Cum este post? Păi, care altul credeți că este motivul pentru care astăzi, la Duminica Lăsatului de Sec, Dumnezeu ne vorbește mai întâi despre iertare, dacă nu acela că și ea este tot post?
Vrea să ne arate că postirea înseamnă în primul rând iertarea celor de lângă noi, căci în viața cealaltă – pentru că în perspectiva vieții de dincolo postim sau iertăm – departe de a fi troc sau vreo tranzacție plină de ambiții, va fi recuperare și reabilitare. Iertarea cu care debutează evanghelia de astăzi vrea să ne arate că, dacă voim să postim cu adevărat, suntem chemați mai întâi la îndreptare, la pocăință, la recuperare și la reabilitare, fără de care nu există mântuire, iar noi ne dorim, în fapt, mântuirea.
Cu acest gând trebuie să-l iertăm pe fratele nostru, și la rându-ne, să ne cerem iertare, nu în ideea unui schimb sau a unei tranzacții în spirit de dreptate. Ca pe o recuperare a relației cu frații noștri, prieteni sau dușmani, vecini de aproape sau străini de departe. Cu toți aceștia suntem chemați să postim cu adevărat, să ne recuperăm relațiile, iertându-i și cerându-le iertare.
Post fără fățărnicie
În al doilea rând, evanghelia abordează direct subiectul postului, așa cum era și de așteptat. Dar, spre mirarea noastră, întâlnim o aparentă contradicție în cuvintele Mântuitorului, pentru că, pe de o parte, condamnă pe cei care țineau numaidecât să arate oamenilor că postesc, întunecându-și fețele și atrăgând atenția în felul acesta celorlalți: Atenție! NOI postim”!
Pe de altă parte însă, ne învață să ne „ungem capetele” și să ne „spălăm fețele” când postim, într-un altfel de a atrage atenția asupra noastră. Vasăzică, deși sunt acuzați cei care făceau ceva anume ca să arate că postesc, întunecându-și fețele, ni se cere, totuși, și nouă ceva!…
Ce vrea să spună Domnul când zice să ne ungem capetele și să ne spălăm fețele? Ei bine, nu este nici pe departe vorba de un alt fel de „f ățărnicie”…Înțelesul este următorul: ungerea capului înseamnă luminarea minții cu darurile Duhului Sfânt, capul închipuind mintea, iar spălarea feței înseamnă curățirea „omului celui din afară”, adică a simțurilor noastre, căci fața închipuie pe omul cel dinafară, omul trupesc, omul simțurilor. Iată cum Hristos ne atrage atenția că postirea trebuie făcută și cu mintea, cu rațiunea, dar și cu simțurile noastre, cu care adeseori alunecăm spre păcat sau tentații păcătoase.
Milostenie
În sfârșit „al treilea lucru” la care pare a ne chema evanghelia este milostenia, ca remediu împotriva lăcomiei. Și anume feriți-vă de lăcomie! Nu vă adunați comori aici, pentru că dacă le veți aduna aici, aici vor rămâne, și odată cu acelea și inima voastră lipită de ele. Cred că nu trebuie spuse prea multe!
Fiecare dintre noi ne simțim mai mult sau mai puțin legați de bunurile materiale și fiecare, probabil, ne trezim, până și în cel mai sfânt ceas, acela al rugăciuni, seara, dimineața sau chiar și aici în biserică, gândindu-ne tot la bunurile noastre care, din lucruri necesare traiului se transformă adeseori în „tirani” care ne robesc și nu ne lasă să ne rugăm.
Lăcomia pe care o înfierează evanghelia de astăzi vizează zgârcenia și neînfrânarea, specifice deopotrivă zgârcitului proverbial, dar și lacomului nesătul ori colecționarului pătimaș de orice, care se lasă bunăvoie robiți de lucruri trecătoare, numai de Dumnezeu nu înțeleg să se lase „robiți”
Ei bine, lăcomia pe care o respinge evanghelia de astăzi este tot nepostire, pentru că este neînfrânare sau lipsa milosteniei, iar postul nu trebuie să fie doar al stomacului ci, așa cum ni se arată astăzi, al omului întreg: și al rațiunii, și al simțurilor, dar și întărit cu iertare și dragoste față de aproapele nostru. Postirea înseamnă deopotrivă înfrânare de la tot ceea ce ne corupe și ne robește, nelăsându-ne să ne comportăm și să gândim ca niște oameni liberi.
Iată de ce am zis mai înainte că doar în aparență pericopa aceasta vorbește despre trei lucruri diferite!
De fapt, nu putea să vorbească, fiind Lăsatul Secului, decât de unul singur – despre post -, dar arată care este postul omului întreg, dincolo de postul stomacului, pe care îl țin cei mai mulți, mulțumindu-se de cele mai multe ori doar cu el. Evanghelia ne arată că postirea noastră trebuie să se îndrepte și împotriva răutății, spunându-ne că trebuie să și iert. Să lăsăm răutatea la o parte și să îmbrățișăm cu dragoste pe cei ce ne-au jignit, ne-au bârfit, ne-au îndreptățit etc. Ne învață că postire înseamnă înfrânarea de la tot ceea ce ne robește și de la tot ceea ce ne face să ne lipim inima aici pe pământ de bunurile acestea trecătoare, nemântuitoare și care nu au nimic de-a face cu viața de dincolo. De asemenea, ne arată și că trebuie să îmbrățișăm postirea cu bucurie, iar nu triști; nu întunecați la chip, ci cu entuziasm și cu sentimental că aceasta ne zidește, nu ne îmbolnăvește; ne crește sufletește, nu ne „slăbește”.
Postul deplin, al omului întreg: al trupului, al sufletului, al rațiunii, al simțurilor
Evanghelia ne cheamă și ne provoacă, așadar, în integralitatea ei la post, dar la postul deplin, al omului întreg: al trupului, al sufletului, al rațiunii, al simțurilor și al tuturor laturilor ființei noastre. Nu doar la un post de bucate, care ar putea transforma abordarea noastră în simplă dietă alimentară, cură de slăbire, detoxifiere a organismului, economie financiară ori formalism neroditor, ca la fariseul ce, deși postea de două ori pe săptămână, a fost întrecut de către vameșul care, probabil, nu postise niciodată (Lc.18, 10-14). Atenție, așadar, perioada aceasta de postire, în care vom intra de mâine, nu înseamnă ori simplă înfrânare de la anumite mâncăruri, ci se vrea dăruire totală, cu tot trupul și sufletul nostru, ca în întreaga noastră ființă să se întâmple ceva; în toată ființa noastră, nu doar în trupul nostru, ca Sfânta Înviere de la hotarul acestei perioade să fie cu adevărat „lumină” și binecuvântare pentru întreaga noastră ființă, pregătită și purificată integral pentru întâlnirea cu Hristos cel înviat din morți
Binecuvântare pentru post
Să rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească și pe noi, cei care am venit astăzi să luăm binecuvântare pentru post, să abordăm această perioadă cu toată ființa, împăcându-ne cu semenii noștri, cerând iertare celor cărora le-am greșit, postind cu trupul, dar și cu mintea, cu gândurile noastre, cu simțurile, cu ființa noastră întreagă, și dezlipindu-ne de lucrurile cărora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns să le fim robi și să le slujim, în loc să slujim Adevăratului și Bunului Dumnezeu. Să ne binecuvinteze Domnul cu post bineplăcut Lui și spor duhovnicesc, să aprindă în sufletele noastre focul doririi permanetizării comuniunii cu El, iar Slăvita Înviere a Sa să ne fie binecuvântare și balsam nouă, celor ce ne străduim, iată, să ne apropiem de El cu trupul, dar și cu sufletul și cu toată ființa noastră.
(P.S. Sebastian)