Despre Post

Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? Veți zice.
De vedeți un sărac, aveți milă de el, un dușman, împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul.
Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru.
Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o priveliște neîngăduită și potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta și mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o priveliște îngăduită de Lege și fară greșeală, postul se împodobește cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ții chiar și de la hrana îngăduită, și să te duci să guști priveliștile oprite.
Nu mâncați carne? Atunci opriți și ochii de a privi nerușinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească.
A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și pentru zavistii. “Nu aplecați urechea voastră la vorbirile deșarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri rușinoase.
La ce bun să te ții de la carne de pasăre și de la pește, de-ți vei sfâșia și ucide pe fratele tău?
Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârșirile noastre, dacă ne-am spălat de greșeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit.
Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: “Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: “E aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obisnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam, și m-am lăsat”.
Ceea ce folosește negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belșug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârșim, fară să ne gândim la nimic și cum o fi.
Dacă postul ne este abținerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut și postul. Dar de ne vom abține de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – și înainte de împărăția cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.
– Temeiul postului
Nu-i nici o vinovăție să mănânci. Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesățioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot așa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greșeală. Greșeala e a te da beției și a fi necumpătat, a-ți perverti folosința minții. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceți ziua fără să mâncați, nici un ins înțelept nu v-ar putea ține de rău.
Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare și să postim, aceasta nu-i fără un temei și nu așa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredințăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.
Dacă am duce viața într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovnicești, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile și vom folosi întreaga noastră viață în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleșeală și bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre și să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovnicești… (www.ioanguradeaur.com)