Despre post



Dacă postul ar cârmui viața noastră, atunci viața n-ar mai fi atât de plină de plâns și de tristețe.
– Sfântul Vasile cel Mare
Să arătăm cât de vechi este postul, să arătăm că toți sfinții l-au primit ca pe o moștenire strămoșească și l-au păzit, transmițându-l din tată în fiu. Așa s-a păstrat acest bun și a ajuns din neam în neam până la noi.
– Sfântul Vasile cel Mare
Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăință. Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post.
– Sfântul Vasile cel Mare
Pentru cei ce postesc de bună voie, postul le este folositor tot timpul pentru că demonii nu îndrăznesc să atace pe cel ce postește, iar îngerii, păzitorii vieții noastre, stau cu plăcere lângă cei ce-și curățesc sufletul cu post.
– Sfântul Vasile cel Mare
Odată Avva Siluan și ucenicul lui, Zaharia, au vizitat o mănăstire, unde, înainte de plecare li s-a dat să mănânce puțin. La drum, ucenicul a găsit apă și voia să bea. Atunci Avva Siluan i-a spus:
– Zaharie, astăzi ținem post fără apă și fără mâncare.
– Dar, părinte, n-am mâncat noi la mănăstire?
– Da, dar ceea ce am mâncat, a fost mâncarea iubirii. Acum, copilul meu, putem să ținem postul nostru.
– Avva Siluan
Chiar de la început, creând Dumnezeu pe om, numaidecât l-a dus și l-a predat în mâinile postului și, ca unei mame iubitoare și ca unui dascăl iscusit, i-a încredințat mântuirea lui.
– Sfântul Vasile cel Mare
Trebuie și noi, creștinii binecredincioși, să postim întotdeauna, mai ales miercurea, pentru că atunci a fost vândut Hristos Domnul și vinerea, pentru că a fost răstignit.
De asemenea, avem datoria să postim și în toate celelalte posturi, precum i-a luminat Sfântul Duh pe Sfinții Părinți ai Bisericii și ne-au scris ca să postim, să omorâm patimile, să smerim trupul care este ca un lup… Când trăim cu puțin, trăim cu ușurință și când mâncăm multe avem nevoie de cheltuieli mari. Acum eu pot trăi cu 100 g pâine. Pe acestea le binecuvântează Dumnezeu pentru că sunt necesare, dar nu voi putea mânca 110 g pentru că pe cele 10 g le condamnă, ele aparținând celui flămând.
– Sfântul Cosma Etolos
Mulți oameni, când vine vremea ca să intre în post, par că stomacul lor va fi sub împresurare îndelungată. De aceea au grijă să-l încarce cât se poate cu mâncare și cu băutură. Aceiași oameni când ies din post, par că au petrecut o perioadă foarte îndelungată de foame și de închisoare grozavă de la care abia s-au salvat. De aceea se îndreaptă fără nici o măsură spre mese și mâncare, par că vor să piardă, din mâncarea fără saț, tot ce au câștigat prin post.
– Sfântul Ioan Gură de Aur
Săracilor, primiți postul, tovarășul vostru de casă și de masă!
Slugilor, primiți postul, odihna necontenitelor voastre osteneli!
Bogaților, primiți postul, doctorul care vă vindecă bolile, ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăți din obișnuința cu ele!
Bolnavilor, primiți postul, mama sănătății voastre!
Sănătoșilor, primiți postul, păzitorul sănătății voastre!
– Sfântul Vasile cel Mare
Știm că Moise prin post s-a urcat pe munte. Că n-ar fi îndrăznit a se apropia de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor dacă n-ar fi fost înarmat cu postul. Prin post a primit poruncile scrise pe plăci de degetul lui Dumnezeu. Sus, pe munte, postul a prilejuit darea legii; iar, jos, la poalele lui, lăcomia la mâncare a înnebunit pe oameni să se închine idolilor.
– Sfântul Vasile cel Mare
(sursa: www.netlog.com)