Postul e vechi și începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul și rugăciunea sunt două mijloace
prin care curățim firea de patimi. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu și-au smerit sufletul cu rugăciune și post. Și Iisus a postit 40 de zile, punând postul începătură a vestirii împărăției lui Dumnezeu, deși Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaș.
Temeiurile mai adânci ale postului și rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul ființei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minții sau în altarul inimii, după expresia Părinților, se sălășluiește
Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simțiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie
și să prindă voința din nou în mrejele sale. Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu știe și nu recunoaște convin gerile. De aceea el trebuie uscat, încet și cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde.
Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simțuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simțuri și închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conștiinței. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minții. Postul lucrează și asupra acestora. E lucru de mirare, zice
Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind netrupească, de la trup se spurcă și se întunecă și că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la țarină se subțiază și se curăță. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curățește ochiul, rugăciunea curățește mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea
liturgică, ci numai de rugăciunea minții. La intrarea în călugărie, rugăciunea vameșului, completată poate chiar de Iisus, e
numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minții este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Cu numele lui Iisus spus întâicu gura, apoi cu mintea, pătrundem dinafară spre înlăuntrul nostru către Iisus,Care la rugăciunea noastră bate război cu
potrivnicul din gânduri și ne izbăvește de asupririle patimilor. Rugăciunea minții sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuși Iisus, că „fără Mine nu puteți face nimic” în privința izbăvirii de patimi, deci în privința mântuirii.
Rugăciunea minții are și stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârșită dragoste de Dumnezeu, de oameni și de toată făptura.
(Părintele Arsenie Boca)
