Despre Ponta și Băsescu



Două idei aș vrea să punctez azi:
1.Pentru plagiatul ăla care ne-a înnebunit pe toți de cap, cred că premierul Victor Ponta n-are o mare vină. Vinovat e sistemul cretin de învățământ, care împrăștie diplome de doctori la grămadă, ca pe niște fluturași aruncați din avion.
Să zicem lucrurilor pe nume și pe prenume: 999 din 1.000 de doctorate se iau în România așa, printr-o fraudă mai mică sau mai mare. Unii, mai comozi, plătesc pe cineva să le scrie lucrarea. Alții plagiază.
A face un doctorat pe bune presupune mii de ore de studiu individual și sute de cărți împrumutate de la bibliotecă, pentru a fi consultate. Pentru asta, trebuie o minte exersată și harnică.
Ponta are față de om care nu pare suspect dacă intră într-o bibliotecă – fie ea și a academiei. Dar când s-o facă, dacă a fost hărțuit ani în șir de atâtea obligațiuni de serviciu ? Ziua are doar 24 de ore, nu s-a inventat încă ziua gonflabilă, nici măcar pentru unul ca el.
Desigur, e grav că un om cu ștaif – cadru universitar și procuror – s-a pretat să plagieze. Dar asta-i România, frate, nu ne-am lămurit încă ?!
2. Dacă – ferească Dumnezeu ! – Băsescu va rămâne în funcție după referendumul ce se apropie cu acceleratul, el nu va ierta umilința suspendării. Cu răutatea lui fără limite, va găsi vinovați peste tot, începând cu cea mai lipsită de apărare victimă: poporul român. Va curge mult sânge, dacă nu ne lepădăm de el.
Dacă vreți să-i estimați prestația de președinte, gândiți-vă doar la Udrea. Apoi, remember, în vreme ce noi crăpam de foame, fie-sa se relaxa la Bruxelles în toate pozițiile, cu mii de euro primiți nemeritat lunar. Dar nu le uitați nici pe Roberta Anastase și nici pe restul pupezelor și pupăzoilor de partid. Cu toții au trăit bine.
Indiscutabil, poporul român trebuie să scape de această ciumă istorică. N-aveți milă de el, că Băsescu va avea din ce trăi. Cred că îi va putea da Satanei lecții de viață, fiindcă în materie de răutate este de o mare competență.
E doctor în răutate.