Despre păzirea minții

Este în firea minții mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici curăție întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmașii săi zicând: «Necinstiților și defăimaților, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!» ’Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească, taie toate voile sale, până când întărește în sine voia cea după fire a minții.
Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrăjmașilor și o vei vedea că fuge de la tine slăbită, să nu ți se bucure inima. Căci răutatea duhurilor este în urma lor. Ei pregătesc un războiu și mai rău decât cel dintâi și adună forțe înapoia cetății, poruncindu-le să nu se miște din loc. Dacă te vei împotrivi lor mai departe, luptându-te, vor fugi de la fața ta întru slăbiciune. Dar dacă te vei înalta întru inima ta, pe motiv că i-ai izgonit și vei părăsi cetatea, se vor ridica unii de la spate, alții din față și bietul suflet se va pomeni împresurat de ei fără scăpare. Cetatea este rugăciunea; lupta este împotrivirea prin Iisus Hristos; iar baza de unde pornim lupta noastră este mânia.
Să stăm deci, iubiților, întru frica lui Dumnezeu, păzind și supraveghind lucrarea virtuților. Să nu dăm pricină de sminteală conștiinței noastre, ci să luăm aminte la noi înșine întru frica lui Dumnezeu, până când se va dezrobi și ea dimpreună cu noi, ca să se facă între noi ei ea unire deplină. Ea va fi atunci paznicul nostru, arătându-ne fiecare lucru de care trebuie să ne ferim. Dacă însă nu o vom asculta, se va depărta de la noi și ne va părăsi și vom cădea în mâinile vrăjmașilor, care nu vor mai avea milă de noi. Căci iată cum ne-a învățat Stăpânul nostru, zicând:«împacă-te cu pârâșul tău, până ești încă pe cale cu el»… ’și cele următoare. Pârâșul este conștiința, fiindcă se împotrivește omului ce vrea să facă voia trupului, iar dacă acesta nu vrea să o asculte îl dă pe mâna vrăjmașilor săi.
Când vede Dumnezeu că mintea I s-a supus Lui din toată puterea și nu are alt ajutor fără numai pe El singur, o întărește zicând: «Nu te teme fiul meu Iacob, prea micule la număr Israil»; și iarăși: «Nu te teme că te-am răscumpărat; te-am numit cu numele Meu și al Meu ești tu. De va fi să treci prin apă, cit ane voi fi și puhoaiele nu te vor înghiți. Iar de va fi să treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va mistui. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israil, cel ce te mântuiește».
De va auzi mintea această încurajare, va îndrăzni împotriva vrăjmașului, zicând: «Cine vrea să bată războiul cu mine? Să vie de fată! Cine este potrivnicul meu? Să se apropie de mine! Iată, Domnul este ajutorul meu, cine mă va asupri? Voi toți ca o haină vă veți învechi și veți fi mâncați de molii».
Dacă inima ta urăște păcatul prin fire, va ieși biruitoare și se va depărta de la toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta și vei cunoaște că ajutorul tău rămâne cu tine. Iar tu întru nimica să nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi așa: «A Ta este mila, ca să mă izbăvești pe mine. Doamne; căci fără ajutorul Tău, îmi este cu neputință să scap din mâinile vrăjmașilor meii». Fii cu luare aminte și la inima ta și El te va păzi de tot răul.
Dator este monahul să închidă toate porțile sufletului său, adică toate „simțurile, ca să nu mai facă greșeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăti pentru nemurire, aducându-și simțurile sale la un loc și făcându-le un singur trup.
– Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să știi că acesta e semn că a murit în tine păcatul
Când se vă elibera mintea, se va înlătura tot ce e la mijloc între ea și Dumnezeu.
Când se va izbăvi mintea de toți vrăjmașii ei și se va liniști, se va afla într-un veac nou, cugetând la cele nouă și nestricăcioase. «Deci unde este stârvul, acolo se vor aduna și vulturii».
Dracii se învăluie și se acoperă pentru o vreme în vicleșugul lor, că doar își va lăsa omul slobodă inima, socotind că s-a izbăvit de luptă. Iar dacă se întâmplă aceasta, sar dintr-o dată asupra bietului suflet și îl răpesc ca pe o vrabie. Și dacă se află mai puternici decât bietul suflet, îl prăvălesc fără milă în păcate mai grele ca cele de la început, pentru care s-a rugat să fie iertat. Să stăm deci cu frica lui Dumnezeu și să străjuim inimă, desăvârșind lucrarea noastră. Căci păzind virtuțile, împiedecăm răutatea vrăjmașilor.
Iisus Hristos, învățătorul nostru, știind vrăjmașa lor neîndurare și milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit să păzim inima cu strictețe, zicând: «Fiți gata în tot ceasul, că nu știți în care ceas vine sfârșitul”; deci nu cumva venind să vă găsească dormind»; și iarăși: «Vedeți să nu se îngreuieze inima voastră întru desfrânare, beție și griji lumești și să vie peste-voi fără de veste ceasul acela». Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simțurile tale. Și dacă se va întovărăși cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlharii care te pradă de ea. Căci cel ce se deprinde să deosebească precis gândurile, recunoaște pe cele ce vreau să intre si să-l spurce, fiindcă acestea turbură mintea ca să se facă mândră și trândavă. Dar cei ce cunosc răutatea lor, rămân netulburați, rugându-se Domnului.
De nu va urî omul toată lucrarea lumii acesteia nu va putea sluji lui Dumnezeu, Deci care este slujirea lui Dumnezeu? Numai aceasta: să nu avem nimic străin în minte în vremea când ne rugăm Lui, nici plăcere când îl binecuvântăm, nici răutate când îl cântăm, nici ură când luăm partea Lui, nici râvnă rea ca să ne împiedice să zăbovim cugetând la el și să ne aducem aminte de EL Căci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindcă acestea îl rețin în văzduh și nu-l lasă să meargă în întâmpinarea lui Dumnezeu și sa-L binecuvânteze întru ascuns și să-L primească în cămara inimii, ca să fie luminat de EL Iată de ce se întunecă mintea totdeauna și nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu are grijă sâcâie acestea de la sine întru cunoștință.
Când mintea va izbăvi simțirile sufletului de voile trupului și le va aduce la nepătimire și va desface sufletul de voile trupului, atunci, dacă va vedea Dumnezeu nerușinatele patimi năvălind asupra sufletului, ca să-i tragă simțirile în păcat, și va striga mintea întru ascuns pe Dumnezeu neîncetat, îi va trimite ajutorul Său și le va alunga pe toate deodată. (ISAIA PUSTNICUL)