Viața asta e foarte grea, trebuie să te lupți pînă la moarte cu patimile astea ale firii. Focul, iadul și curvia niciodată nu spun că-i de-ajuns. Sînt oameni bătrîni care nu scapă de patima asta. Nu știi sfinții ce luptați erau? Dar te păzește Maica Domnului. Dacă ai credință și frică de Dumnezeu, te acoperă și Maica Domnului. Ai văzut cîte minuni face ea. Dar tu să nu stai de vorbă cu gîndurile. Dacă nu te învoiești cu ele, nu ai păcat. Gîndurile mai vin, dar nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Așa, gînduri și ispite poate ne vin și nouă; poate și mie mi-au venit niște gînduri dintr-astea. Dar dacă nu le bagi în seamă, ele pleacă… D-apoi ție, care mergi așa de rar la biserică și uiți să te rogi!
Să ne păzim cele cinci simțuri. Să-ți păzești curăția, dar nu numai curăția trupească. Curăția este și a inimii, și a gîndurilor. Roagă-te mereu. Și să nu te învoiești, Doamne ferește, cu ceea ce îți spune gîndul. Și cînd ai gînduri și patimi și ispite, gîndește-te la Maica Domnului și încearcă să-i cînți ei: „Vrednică ești…”, că Maica Domnului te acoperă. Și dacă te-a păzit pînă acum, eu cred că o să te păzească și de acum înainte. Trebuie să te strecori în viață ca țiganul printre stropi – așa trebuie să ne strecurăm noi prin viața aceasta. Trupul și diavolul trebuie înșelați – spui: „Lasă, mai lasă anul ăsta”… și, pînă la anul celălalt, cine știe ce se poate întîmpla? Așa, tată… Nu vorbi cu gîndurile. Spune-le: „Fugiți de-aici!” Numai atunci ai păcat, cînd stai și te gîndești: „cum să fac, cum să apuc…”
Să te ferești ca de foc de băieți. Cînd vezi un băiat sau un bărbat, să fie ca și cum ai vedea o piatră. Și de imaginație să te ferești. Să nu te gîndești vreodată cum e trupul bărbatului, cum e trupul femeii… sau din astea. Să nu te intereseze. Că de la gîndurile astea pornesc altele. Și pe mine mă fulgerau poate gînduri din astea, dar ele trec, zboară pe deasupra, ca un stol de păsări. Acum nu-mi mai vin. Că nici nu știu, nici nu mă interesează și nici nu vreau să știu asta, Doamne ferește. Poate și mie mi-au trecut așa, prin cap, ca un fulger, ca o scînteie. Dar te rogi și-ți muți gîndul în altă parte, nu stai de vorbă cu ele.
Gîndurile trebuie spuse din vreme duhovnicului. Și la mărturisit nu spui pe țigănește ce ți-a venit în gînd, ci spui așa: „Părinte, am gînduri de hulă, am gînduri spurcate, am patimi și pofte…” sau „Am gînduri spurcate asupra călugărilor, asupra preoților, am patimi spurcate…” Și cînd te speli, să nu cumva să te speli vreodată cu mîna goală, să ai totdeauna o cîrpă. Că trupu-și cere ale lui, tată… Așa că de acuma să te ferești de toate poftele și patimile pe care le-ai avut. Și să nu uiți nici asta: că sărutul e arvuna păcatului.
– Dacă vrei să-ți petreci viața în curăție, nici prin cap să nu-ți treacă să placi oamenilor
Să fii cît mai neprețuită de oameni, asta da. Și nici să fii lăudată, lauda e tot un fel de mîndrie. Și cînd îți vine în cap gîndul că ești mai bună ca altul și că meriți să fii lăudată, să-ți spui așa: „Cine a mai făcut așa păcate rușinoase cum am făcut eu?” Că nu-i puțin lucru, păcatul ăsta. Gîndește-te: dacă atunci cînd ieșim pentru noi afară, îngerașul nostru bun se întoarce cu spatele, că se rușinează, d’apoi cînd facem alte prostii sau cînd ne facem noi singuri poftele, cum plînge, săracul…
A fost Victoria pe-aici si mi-a spus așa: „Părinte, să nu bea si Emilia din paharul pe care l-am băut eu…” Dacă ești hotărîtă să trăiești în curăție și nu ți-e gîndul la prostii și te hotărăști – „N-am să fac asta pînă oi muri” -, apoi nici gîndul n-o să-ți mai stea la prostii, și o să te lupți mai puțin. Așa, tătucă; din astea trei căi, trebuie să-ți alegi una: sau te căsătorești, sau intri în mănăstire, sau stai așa și-ti păzești fecioria în lume, și faci voia lui Dumnezeu așa cum poți, fără să te știe nimeni. Cînd ești în mănăstire ești sub o rînduială, cu făgăduință. Dacă nu ești în mănăstire, ești de bunăvoie, fără să faci făgăduință. Sînt mulți care și-au ținut fecioria în lume și n-au apucat să vină în mănăstire, și sînt socotiți în rîndul călugărilor. Dacă mori în lume și ești cu gîndul în mănăstire, apoi ești în rînd cu maicile. Pentru că omul sfințește locul, nu locul sfințește omul. Te poți mîntui oriunde – în București sau în altă parte. Dar, în primul rînd, seriozitatea…
Ai jurat că te duci la mănăstire? Draga tatii, să nu mai faci jurăminte dintr-astea. Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mănăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul… Dar să nu mai juri, tată. Să spui întotdeauna: „Uite, dacă o să-mi stea în putere și dacă o să mă ajute Dumnezeu, am să fac cutare și cutare…” Așa, tătucă. Nu-ți pierde gîndul bun. Și dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze, puișorule… Ai toată blagoslovenia să iubești viața curată. Da… Ai jurat… ai jurat de mai multe ori că te duci la mănăstire. Apoi atunci, dacă-i așa, mireasa Lui să fii…
În mănăstire e mult mai ușor ca în lume, tătucă. Nici să te căsătorești nu te obligă nimeni, nici să intri în mănăstire nu te obligă nimeni. Dar să știi că puțini au regretat că au intrat în mănăstire și mult mai mulți au plîns că le-a părut rău că s-au căsătorit (mă refer la cei care-și caută mîntuirea). Nu poți să-ți iei bărbat numai ca să te uiți la el. Ai niște obligații, și e tare greu. Apoi vin copiii… Puișorule, tu deocamdată fii în lume, cu gîndul la mănăstire. Pentru că mulți tineri au vrut să meargă la mănăstire și au murit în lume, și au ajuns în rîndul călugărilor. Și mulți călugări au trăit în mănăstire cu gîndul în lume, și au ajuns în rîndul mirenilor. Tu să ai frică de Dumnezeu și să fii cuminte și să te ferești de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viața și este echivalentă cu sinuciderea. Așa să faci, draga tatii, și Maica Domnului o să te acopere. (Părintele Paisie)
