Plantele medicinale nu sînt întotdeauna leacul cel mai potrivit pentru cei care suferă și de alte afecțiuni decât cele pe care vor să le trateze. De exemplu, pelinul conține absintină, un alcaloid toxic pentru sistemul nervos.
Semințele de anason sînt indicate ca stimulente ale funcțiilor pancreatice și carminative (reducerea gazelor din intestin, mai ales la copii), dar nu se administrează în caz de gastrite, ulcer duodenal, enterocolite acute și cronice, întrucât pot masca simptomatologia altor afecțiuni.
Frunzele de anghinare nu se administrează în afecțiuni acute hepatobiliare și renale.
Infuzia de cicoare nu se administrează femeilor care alăptează, întrucât planta conține principii amare care trec în lapte, împrumutându-i acestuia un gust amar.
Infuzia de coada calului este contraindicată în afecțiuni cronice renale și hepatice (poate masca alte afecțiuni); infuzia băută pe stomacul gol poate produce iritația mucoasei gastro-intestinale.
Decoctul de crușin din planta proaspătă (mai nouă de un an) produce grețuri și vărsături; băut în cantități mai mari decât cele prescrise produce colici intestinale și scaune lichide.
Ienupărul este cel mai puternic diuretic vegetal și nu trebuie supradozat (2 lingurițe de fructe la 200 ml apă clocotită, iar din soluție se iau 3-4 lingurițe pe zi). În caz de supradozare produce iritarea căilor renale și hematurie.
Infuzia de mentă este contraindicată în cazurile de ulcer gastroduodenal, putând masca un ulcer perforat.
Merișorul (antidiareic, diuretic și dezinfectant renal) nu se folosește de către femeile însărcinate.
Infuzia de rostopască (1/2 linguriță la 200 ml apă clocotită) nu se supradozează, întrucât produce intoxicații.
Maceratul sau decoctul de săpunariță este destul de toxic, fapt pentru care nu se folosește în doze mari. Pulberea de săpunariță constituie praful de strănutat.
Florile proaspete de soc nu se manevrează cu mâinile libere întrucât acest lucru este iritant pentru piele și mucoase, producând eriteme.
Sursa: www.evenimentul.ro
