Despre necazuri, ascultare, osândire

Când aveți un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheați și rugați-vă să se facă voia lui Dumnezeu și nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului și mijlocul prin care să o depășească.
În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile și nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează… Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune.
Dacă suntem nepăsători și trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenințătoare, și păcatul devine mai primejdios.
Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere și lacrimi vor fi ascultate.
E cu neputință ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăinței și al rugăciunii; e imposibil.
Ceea ce vrea Hristos de la noi e să înțelegem păcătoșenia noastră, să avem cunoaștere de sine, să cerem iertare și să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol și ne ducem în iad.
Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji și o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoțită de faptele iubirii și milosteniei, Dumnezeu o va asculta și va răspunde.
Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos și primejdioase.
– Ascultare
Ascultarea dăruiește lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăvește viața omului, sufletul și trupul, și treptat aduce moartea.Așa face grija vieții, îl macină pe om ca microbul și îi ucide sufletul.
Ascultarea se raportează la Hristos și nu la omul de care ascultă cineva. Și când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă înaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, și astfel drumul nostru către Hristos va deveni statornic și fără povârnișuri.
Care om de pe pământ nu a făcut greșeli și nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile și cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde trebuie să ajungem. Cu cele două virtuți, ascultarea din iubire pentru Hristos și rugăciunea, vom reuși să dobândim iubirea lui Hristos. Și când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate și simțim că suntem foarte fericiți în viață.
Ascultarea îl smerește pe om și smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie și egoism, acolo își face apariția diavolul, ispitele și patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci când ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.
Judecare
Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, și Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul și ia judecata lui Dumnezeu și judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!
Rădăcina păcatului judecării începe din egoism și mândrie, care sunt mari boli duhovnicești. Toate patimile, păcatele și căderile își au punctul de plecare în egoism.
Să nu judecăm și să nu osândim, căci acesta este păcat înfricoșător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărați, avem atâtea greșeli personale, și nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, și în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greșelilor noastre. Să nu judecăm lesne. Părintele meu Iosif spunea:
Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă își cârmuiește cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuiește pe sine după voia lui Dumnezeu.
Mântuirea noastră este foarte importantă și este o lucrare plină de primejdii.
(Sursa: www.impantokratoros.gr , Despre credință și mântuire, Părintele Efrem Athonitul)