Despre modernitatea și europenitatea lui Mihail Sebastian (VI)

Rememorând faptele de bază, Jurnalul lui Mihail Sebastian cuprinde nouă caiete: I. 12 februarie 1935- 4 aprilie 1937, II.18 octombrie 1937 – 24 aprilie 1940, III. 3 mai 1940 – 17 iunie 1940, IV. 1 ianuarie 1941 – 22 iunie 1941, V. 24 iunie 1941 – 21 decembrie 1941, VI. 22 decembrie 1941 – 16 aprilie 1942, VII. 1 mai 1942 – 29 decembrie 1942, VIII. 1 ianuarie 1943 – 31 decembrie 1943, IX 8 aprilie 1944 – 31 decembrie 1944.
Temele principale care îl frământă pe scriitor rămân fără răspuns: tentația naționalistă versus europenizarea și modernizarea țări; intelectualii și politica versus intelectualii și turnul de fildeș; dilemele intelectualului evreu versus dilemele generale ale umanității; condiția evreului versus condiția omului în general.
Concentrație mare de literatură, construită lovinescian Spre deosebire de Leon Volovici, care consideră că «jurnalul lui Sebastian e în bună măsură un jurnal de scriitor, dar nu și unul „literar”», eu văd o concentrație mare de literatură, construită lovinescian, în maniera descrisă și de Monica Lovinescu sau de Gheorghe Grigurcu, atunci când susțin că adevărata operă literară a scriitorului sub dictatură este încorporată în rezistența sa etică, verticală. Însuși Sebastian este alcătuit, ca ființă și ca dăruit creator, din acest aluat, căci afirmă că „nu există valoare în creația omului care nu e integru”. Jurnalul lui Sebastian din 1935 – 1944 poate fi citit pe mai multe niveluri, de la cel intim (iubiri, mama, doi frați, lumea visului, a lecturilor și a muzicii atotstăpânitoare), trecând prin cel de creație (cărțile, articolele la Cuvântul sau la Azi, eseurile și meditația frământată) sau prin nivelul reflecției la marile teme evreiești și/ sau în contextul românismului, ajungând la jurnalul intelectual și politic, riguros, reflectorizant puternic al realității încordate a epocii, în care Sebastian descrie cu elocvență cele două perioade de rinocerizare a societății românești, odată cea nazistă și a doua oară cea bolșevică prosovietică, ambele afectând din păcate numeroși intelectuali români și intelectuali evrei prin „imbecilitatea îndoctrinată care e mai greu de suportat decât imbecilitatea pură și simplă”.
Nu concepea altfel viața sa decât prin filtrul și protecția oferită de marea cultură Între multiplele chei în care putem citi acest bogat Jurnal se numără și cheia muzicală, una din cheile de arhivare a gusturilor elevate ale scriitorului în materie de muzică. Încă de la „primele acorduri” ale Jurnalului descoperim că scriitorul însuși nu concepea altfel viața sa decât prin filtrul și protecția oferită de marea cultură, de marea muzică a lumii, iar eu văd în asta un simptom al adevăratului om modern, cel care trăiește prin reperele fundamentale ale artei și culturii, ale spiritului și ale filosofiei, iară nu prin comenzi ideologice: „ 1935: [Marți], 12 februarie 1935, 10 seara: Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert G-dur de J.S.Bach, pentru trompetă, oboi, cembal și orchestră. Urmează, după pauză, un concert în sol minor pentru pian și orchestră de același. Sunt în plin Bach. Aseară, în timp ce îi scriam o lungă scrisoare lui Poldy (Pierre Hechter, medic, fratele mai mare al lui Sebastian, n.m.), ascultam, de la Lyon – pentru prima oară prins extrem de clar – al patrulea concert brandenburghez. Pe urmă, un concert pentru pian și orchestră de Mozart.” Pe onestul Sebastian, marea muzică îl însoțește peste tot și îl apără de durerea vieții: „11 decembrie 1936, vineri: Vin de la Filarmonică. Am ascultat Concertul în sol major pentru pian și orchestră și Variațiunile simfonice de Franck, cu Arthur Rubinstein. Simfonia IV de Schumann (am ascultat-o astă-seară cu o plăcere pe care niciodată nu mi-a dat-o) și Till Eulenspiegel de Richard Strauss.[…] Aseară, la Ateneu, Oratoriul de Crăciun de Bach. Luni seara, Casals. Variațiunile pe o temă de Händel de Beethoven, concertul de Boccherini, o suită de Bach și trei corale. În afară de asta, mereu Enescu: a treia sonată de Brahms, o sonată de Schumann, una de Mozart, una de Bach. În afară de muzică nu mi se întâmplă nimic….Nu sunt disperat: sunt amorțit și încerc să fiu insensibil.”
Angela Furtună