Sfintele Taine sunt acele lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos și săvârșite de Biserică prin Episcopii și preoții ei, prin care se împărtășesc primitorului harului dumnezeiesc cel nevăzut și mântuitor.
Există șapte Sfinte Taine. Astăzi vom vorbi despre MIRUNGEREA sau Sfânta Taină a ungerii cu Sfântul Mir. Așadar, Mirungerea este Taina prin care se dau celui botezat – prin ungere cu Sfântul Mir – darurile Duhului Sfânt, ca să sporească și să se întărească în viața duhovnicească. Așa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a crește și a se întări în cele trupești, tot așa cel născut prin Taina Botezului are nevoie de creștere și întărire spirituală în viața cea nouă, viata în Hristos Domnul.
1.- Când a fost instituită Taina Mirungerii?
Instituirea acestei Sfinte Taine este făcută de Mântuitorul Hristos prin porunca Acestuia către Apostoli: «Și iată, Eu trimit făgăduința Tatălui Meu peste voi, iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus» (Lc. 24, 49). În chip vădit, această Taină s-a instituit în ziua Pogorârii Sfântului Duh, la Cinzecime sau Rusalii.
2.- Ce condiții trebuie să îndeplinească primitorul?
Aceleași ca și la Botez, de care Mirungerea este nedespărțită, administrându-se – în Biserica Ortodoxă – îndată celui nou botezat. Sfinții Petru și Ioan se duc în Samaria pentru a-și pune mâinile peste cei botezați «care s-au rugat pentru ei (cei botezați în Samaria), ca să primească Duhul Sfânt, căci nu se pogorîse încă peste nici unul din ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. Atunci, își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt» (F.A. 8, 14-17).
Deci, la început Mirungerea se împărtășea prin punerea mâinilor numai de către Sfinții Apostoli asupra celor botezați. Și în Efes, Sfîntul Apostol Pavel a împărtășit Taina Mirului unora pe care i-a botezat cu botezul creștin și care nu avuseseră până atunci decât botezul lui Ioan, cel al pocăinței (F.A. 19, 1-6).
3.- Cum s-a ajuns la administrarea acestei Sfinte Taine numai prin ungere cu Sfântul Mir?
Sfinții Apostoli împărtășeau Duhul Sfânt celor botezați atât prin punerea mâinilor (F.A. 8, 14-16 ; Evrei 6, 2 ; F.A. 19, 1-6), cît și prin ungerea sau pecetluirea cu Sfântul Mir a celor botezați «Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi în Hristos și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre» (2 Cor 1, 21-22) sau «Iar voi ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate . . . ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și nu aveți trebuință ca să vă învețe cineva» (I In. 2, 20-27).
Cu trecerea vremii, crescând numărul credincioșilor, Sfinții Apostoli n-au mai putut ajunge peste tot, ca să-și pună mâinile asupra tuturor. De aceea, urmașii lor, Episcopii și preoții Bisericii, săvârșesc această Sfântă Taină prin ungerea cu Sfântul Mir.
4.- Există și alte mărturii asupra acestei practici?
Desigur, date de Sfânta Tradiție prin mărturii din secolele II, III și IV. «După ce am ieșit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfântă, după ritualul vechi, precum și la preoție se ungeau cu undelemn. Ungerea ni se face material, dar ea poartă roade duhovnicești . . . Apoi, vine punerea mâinilor, cu care unindu-se binecuvântarea, se cheamă și se coboară Sfântul Duh» (Tertulian) sau «Vouă, după ce ați ieșit din cristelnița sfintei ape (botezul, n.n.) vi s-a dat ungerea, preînchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos; iar aceasta este Duhul Sfânt (Sfântul Chiril al Ierusalimului».
Taina Mirungerii nu se repetă.
5.- Care este partea văzută a Tainei Mirungerii?
Aceasta o constituie ungerea în formă de cruce cu Sfântul Mir a părților mai însemnate ale trupului și a organelor simțurilor cu rostirea, de fiecare dată, a cuvintelor «Pecetea darurilor Sfântului Duh. Amin.». Sfântul Apostol Pavel a scris Efesenilor «Ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt» (Efes. 1, 13).





