Despre milostenie

„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), fericirea a cincea este baza învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre milostenie.
Milostenia sau îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se arată prin ajutorarea materială și morală a semenilor noștri aflați în nevoie. Mântuitorul, Care este modelul desăvârșit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a arătat că la judecata de apoi faptele îndurării trupești și sufletești sunt acelea care ne vor deschide porțile fericirii veșnice (Matei 25, 34-40).Dar, chipurile de a milui – cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur sunt felurite și porunca aceasta este întinsă.
Care sunt faptele milosteniei trupești?
Faptele milosteniei trupești sunt în număr de șapte, și anume:
1) Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei și neputinței, nu se poate hrăni prin munca proprie.
2) Adăparea celui însetat, care, din lipsă sau slăbiciune, nu-și poate alina setea;
3) Îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;
4) Cercetarea celor în necazuri și nevoi; pentru ajutorarea lor;
5) Cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlinește mai întâi prin cuvintele mângâietoare și compătimitoare; al doilea, sfătuindu-i să sufere cu răbdare nenorocirea, fără cârtire, ci cu binecuvântare, și făcându-i să înțeleagă că suferința este îngăduită spre încercare, întărire și ispășire; al treilea, îndemnându-i și ajutându-i să se spovedească și să se împărtășească și să primească Taina Sfântului Maslu; al patrulea, învățându-i să nu cadă în credința deșartă a celor ce voiesc să-și câștige sănătatea cu farmece și felurite înșelăciuni diavolești, ci să-și pună încrederea și nădejdea numai în mila lui Dumnezeu și în leacurile sfătuite de medici.
Iar când acești bolnavi sunt lipsiți sau fără ajutorare, să-i ajutăm cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere și altele.
6) Găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor și a celor lipsiți de mijloace materiale, făcând aceasta cu bucurie;
7) Îngroparea săracilor și a celor pe care nu are cine să-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creștinească. Dacă moare o rudă sau un prieten, această datorie se împlinește prin petrecerea mortului până la groapă, cu rugăciuni și acte de milostenie pentru sufletul răposatului și cuvinte de mângâiere pentru cei rămași în viață.
Neîndeplinirea acestor fapte față de semeni închide porțile fericirii cerești și aduce osânda veșnică (Matei 25, 41-46).
Care sunt faptele milosteniei sufletești?
Faptele milosteniei sau îndurării sufletești sunt tot în număr de șapte, și anume:
1) Întoarcerea celor rătăciți la calea adevărului și a celor păcătoși la calea virtuții, dar cu duhul blândeții și al înțelepciunii, spre a-i feri atât de păcatul deznădejdii, cât și de cel al prea marii încrederi în îndurarea lui Dumnezeu.
Însemnătatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol Iacov, când zice: „Frații mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr și-l va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate” (Iacov 5,19-20).
2) Învățarea celor neștiutori și nepricepuți (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);
3) Sfătuirea celor ce au trebuință de sfat (I Tes. 5,11-15). Trebuință de sfat bun și dat la vreme au cei cu o viață păcătoasă, cei în nevoie și strâmtorare, sau cei a căror viață și cinste sunt în primejdie.
4) Rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5,16; Filip. l, 19; Col. 4, 3).
5) Mângâierea celor întristați (I Tes. 5;14), din pricina bolilor, a păcatelor sau a nenorocirilor de tot felul;
6) Nerăzbunarea pentru răul făcut de alții, ci răsplătirea răului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);
7) Iertarea greșelilor săvârșite de alții față de noi înșine, nu numai o dată, ci „de șaptezeci de ori câte șapte”, cum spune Mântuitorul (Matei 18, 22).
Cum trebuie săvârșite aceste fapte ale milosteniei?
Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai întâi, să fie izvorâte din iubire sinceră față de Dumnezeu și de aproapele. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuți, singurii pe care-i mai avea, trece mult înaintea bogaților care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul făcut aproapelui, cuvintele de mângâiere și împăcare care ies dintr-o inimă lipsită de iubire, nu pot avea o bună înrâurire, precum spune aceasta, minunat, Sfântul Apostol Pavel: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător…Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (I Cor. 13, 1, 3). În al doilea rând, faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute și răsplătite de oameni (Matei 6, 2-4). În al treilea rând, ele trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire (Luca 10, 36-37). În al patrulea rând, trebuie să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevărată nevoie, potrivind ajutorul după trebuințele lui. Așa, de pildă, nu vom da unui leneș de mâncare, căci, cum poruncește Sfântul Apostol Pavel: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3,10). Totuși, și față de cei leneși avem datorii de milostenie, dar căutând să pătrundem în acea latură a sufletului lor care să-i vindece de lene.
Ce răsplată făgăduiește Dumnezeu celor milostivi?
Dumnezeu îi va milui, adică le va ierta păcatele, la judecata de apoi, căci, precum spune Sfântul Apostol Iacov: „Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Și mila biruiește în fața judecății” (Iacov 2,13); sau, cum zice Sfântul Apostol Petru: „dragostea acoperă mulțime de păcate” (Petru 4, 8). Că virtutea milosteniei este cât se poate de prețuită, se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului despre judecata de apoi, în care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales răsplătiți (Matei 25, 32-46). (Sursa: http://www.sfgheorghe-severin.ro/)